Actualitate, Divertisment, Economic, Tineri

“VISUL AMERICAN” CU TUDOR CHIRILĂ SE ÎNTOARCE ÎN BUCUREȘTI, LA TEATRUL DE COMEDIE

Spread the love

Aproape 8.000 de oameni din 18 orașe s-au bucurat, timp de 2 luni, de primul turneu de teatru național post-pandemie.

,,Visul American” de Eric Bogosian, în regia Iarinei Demian, este cea mai recentă premieră a Teatrului de Comedie din București. Producția a fost plecată în primul turneu național post-pandemie, între 2 aprilie și 25 mai, în 18 orașe din România.

 

Timp de 2 luni, aproape 8.000 de oameni au văzut “VISUL AMERICAN” în CARACAL, CRAIOVA, PLOIEȘTI, BISTRIȚA, ALBA IULIA, SATU MARE, BAIA MARE, IAȘI, SUCEAVA, PITEȘTI, GALAȚI, CONSTANȚA, PIATRA NEAMȚ, ARAD, ORADEA, CLUJ, BRAȘOV și TÂRGU MUREȘ, în cele mai consacrate teatre din România.

După ce “VISUL AMERICAN” a fost ovaționat de publicul din întreaga țară, acesta se întoarce “acasă”. Spectacolul revine în București, pe 2, 3, 9 și 10 iunie, la Teatrul de Comedie în sala Radu Beligan, locul în care a debutat și a fost apreciat pentru prima oară.

Spectacolul va fi prezent și la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, pe 30 iunie, la Colegiul Național Octavian Goga”.

➡ Ce a însemnat “VISUL AMERICAN” pentru scena de teatru din România?

Turneul “VISUL AMERICAN” a fost cel mai de amploare turneu de teatru din România de după pandemie. Echipa din spatele spectacolului, formată din 18 oameni, a muncit extrem de mult pentru a aduce în fața spectatorilor cea mai bună variantă a unui vis american controversat. Pentru aceștia, turneul a însemnat 90 de minute de aplauze însumate de la finalul fiecărei reprezentații, 20.061 de km parcurși, 32 ore de teatru, 114 ore de producție și 28 de zile în deplasare, iar pentru Tudor a însemnat peste 400 minute de vocalize.

Turneul a reprezentat un adevărat tur de forță, în care cele nouă monologuri ce au compus spectacolul ce a oferit publicului, timp de o oră și jumătate, o radiografie brutal de sinceră, comică și cinică a Americii și a lumii în care trăim.

Tudor Chirilă: „În 16 martie, deși făcusem o muncă serioasă de preproducție, încă nu știam dacă vom putea pleca în turneu. Rămăsesem fără sponsorii cheie care ne dădeau siguranța că vom putea susține turneul indiferent de încasările din bilete. Și, totuși, am hotărât să riscăm. Au urmat două luni frumoase al căror principal beneficiu sună simplu: oamenii. M-am reconectat după foarte mulți ani cu publicul din țară, în general lipsit de accesul facil la producțiile teatrelor bucureștene. Am avut săli pline, dar mai ales energii incredibile care făceau imposibilă o oră rezonabilă de culcare după fiecare show. E greu să te culci după asemenea injecție, e greu să dormi după ce te dai jos dintr-o navă spațială. Am încercat adesea pe parcursul turneului să fiu conștient de bucuria pe care o trăiesc. Nu am reușit de fiecare dată, pentru că nu am fost doar actor, ci și un soi de manager cu liste de acțiuni de verificat/bifat. După doi ani de pandemie facem de toate. A trecut ca un vis. Frumos. Pentru care înainte de toate trebuie să-i mulțumesc Iarinei Demian că a făcut acest spectacol. În egală măsură lui Eric Bogosian că a fost lovit de inspirația de a scrie acest text atât de actual în 1986. Apoi tuturor celor care au făcut turneul ăsta împreună cu mine. Job done. Ne vedem la teatru, turneul s-a terminat, dar spectacolul se va juca în continuare la el acasă, la Teatrul de Comedie.

Iarina Demian: ,,“Visul American” înseamnă un vis împlinit, dar în spatele lui este o muncă enormă. Destulă durere și multă bucurie. Este ca atunci când am vrea “să atingem cerul cu podul palmei”. Desigur pare imposibil și totuși asta a făcut Tudor Chirilă. Pentru mine “Visul” a însemnat o barieră greu de trecut fiindcă m-am aflat în fața necunoscutului. Un singur actor pe scenă fără alți parteneri. A trebuit să inventăm parteneri și sa i facem și pe ei să “trăiască”. Publicul a primit spectacolul cu inteligență, cu seriozitate și cu o bucurie imensă. Am fost copleșiți de aplauze care păreau că nu se vor mai sfârși. Oamenii au uitat de pandemie și cred că TEATRUL a ieșit învingător!”

 ,,Visul American” este un spectacol de Iarina Demian cu Tudor Chirilă, scenografie și costume de Irina Moscu, lighting design de Daniel Klinger și video design de Dilmana Iordanova.

Turneul a fost de organizat de Agenția de Vise și Fundația Artest, susținut de Rock FM, Magic FM, Kiss FM, Republica, VOYO și comunicat de agenția Magic Maker Communication.

Spectacol produs de Teatrul de Comedie, București.

Biletele pentru spectacolele de la Teatrul de Comedie se pot achiziționa online de pe https://www.iabilet.ro/cauta/?q=visul+american

Biletele pentru spectacolul de la FITS se pot achiziționa online de pe https://www.sibfest.ro/ro/program/events?date=06-30-2022 .

În timpul spectacolului se folosesc lumini stroboscopice, care pot afecta persoanele cu epilepsie sau sensibilitate la acest tip de lumină. Accesul la spectacol este permis persoanelor cu vârsta de peste 16 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *