București, 19 mai. Unde este Anne Frank?, o poveste emoționantă și nemuritoare despre puterea speranței, distribuit de Independența Film, intră de mâine 20 mai, în 36 de săli de cinema din 23 de orașe din țară printre care București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești, Sibiu și Timișoara. Povestea este bazată pe faimosul Jurnal scris de Anne Frank, regizorul filmului de animație fiind Ari Folman, câștigător al Globurilor de Aur, și nominalizat la Oscaruri și BAFTA pentru Waltz with Bashir. Filmul este distribuit în cinematografe de Independența Film.
Neștiind că au trecut 75 de ani de la moartea lui Anne Frank, Kitty, prietena imaginară a acesteia din faimosul său Jurnal, este convinsă că, dacă ea este în viață, atunci trebuie să fie și prietena ei. Astfel filmul spune povestea călătoriei lui Kitty prin Europa zilelor noastre pentru a o găsi pe Anne. Înarmată cu prețiosul Jurnal și cu ajutorul prietenului ei Peter, care se află în fruntea unui adăpost secret pentru refugiați, Kitty merge pe urmele lui Anne și îî spune povestea. Dezorientată de lumea noastră defectuoasă și de nedreptățile pe care le suportă copiii refugiați, Kitty vrea să ducă la bun sfârșit cauza lui Anne Frank. Prin onestitatea ei, Kitty adresează generațiilor viitoare un mesaj plin de speranță și generozitate.
Fondul Anne Frank este inițiatorul proiectului filmului, astfel că împreună cu urmașii lui Anne Frank, fundația a hotărât ca această poveste să ajungă în casele și în inimile noilor generații, pelicula reprezentând o introducere în lecțiile de istorie a Holocaustului, a discriminării și a antisemitismului.
➡ Cine a fost Anne Frank?
Anne Frank a câștigat faimă postum odată cu publicarea din 1947 a cărții Jurnalul unei tinere fete, în care își documentează viața ascunsă din 1942 până în 1944, în timpul ocupației germane a Țărilor de Jos în al Doilea Război Mondial. Este una dintre cele mai cunoscute cărți din lume și a stat la baza mai multor piese de teatru și filme.
Anne Frank s-a născut pe 12 iunie 1929, la Frankfurt în Germania. În 1934, când avea patru ani și jumătate, familia ei s-a mutat la Amsterdam, Olanda, după ce Adolf Hitler și Partidul Nazist au câștigat controlul asupra Germaniei. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în sau în jurul orașului Amsterdam. Anne și-a pierdut cetățenia germană în 1941 și a devenit apatridă. Pe măsură ce persecuțiile asupra populației evreiești au crescut, în iulie 1942, familia ei s-a ascuns în camerele secrete din spatele unei biblioteci din clădirea în care lucra tatăl Annei, Otto Frank. Până la arestarea familiei de către Gestapo la 4 august 1944, Anne a ținut un jurnal pe care l-a primit cadou de ziua de naștere și a scris în el în mod regulat.
După arestarea lor, familia lui Anne Frank a fost transportață în lagăre de concentrare. La 1 noiembrie 1944, Anne și sora ei, Margot, au fost transferate de la Auschwitz în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, unde au murit câteva luni mai târziu.
Otto, tatăl lui Anne, singurul supraviețuitor al familiei Frank, s-a întors la Amsterdam după război pentru a descoperi că jurnalul Annei a fost salvat de secretarul său, Miep Gies. El a decis să îndeplinească cea mai mare dorință a Annei de a deveni scriitoare și să-i publice jurnalul în 1947. A fost tradus din versiunea sa originală olandeză și publicat pentru prima dată în engleză în 1952 ca Jurnalul unei fete tinere și de atunci a fost tradus în peste 70 de limbi.
Oglindind scenariul filmului omonim, romanul grafic Unde este Anne Frank semnat de Ari Folman și Lena Guberman, care va apărea la sfârșitul lunii mai la Humanitas Junior, celebrează talentul literar al Annei Frank și ne încurajează să continuăm să-i ascultăm vocea incomparabilă, mai relevantă ca oricând acum, la 75 de ani de la prima publicare a jurnalului.
Unde este Anne Frank? este distribuit în România de Independența Film si va avea premiera în cinematografele din toată țara pe data de 20 mai 2022. Filmul este recomandat copiilor de peste 9 ani, are o durata de 99 minute și este prezentat în cinematografe cu subtitrare în limba română.