Rezumat:
Pe Cristian Retegan l-ati mai vazut pe aici pe paginile blogului meu in diferite circumstanțe. De data asta m-am gândit să-l intreb despre joburi, oportunități de job în România și care sunt șansele ca un tânăr să plece în America pentru distracție și job.
BOGDAN DĂRĂDAN: Care sunt costurile integrale atunci cand vorbim de programul WORK and Travel?
Cristian: O să îți dau detalii intr-o forma succinta si relevanta.
1. SUA:
– first timer: 400 de LEI înscrierea + 890 $ costul programului (job asigurat de noi);
– independent (cu jobul găsit de tine): 564 $;
– alte costuri: taxă de interviu la ambasada SUA – 160 $, bilet de avion între 600-700 Euro.
BOGDAN DĂRĂDAN: Care sunt joburile si salariile medii pe care le poate castiga un student care ajunge în America?
Cristian: Cele mai căutate joburi sunt cele de server, busser, bellman sau valet parking pentru că sunt joburi prin care se fac cei mai mulți bani pe perioada verii, un salariu care variază între 2.65 – 7.00$/h plus bacșiș, iar în cele mai multe zile, un ospătar nu pleacă acasă cu mai puțin de 100$ în buzunar/zi, în SUA bacșișul este între 15-20% din notă, în unele restaurante fiind inclus în notă. Iar ca salarii medii, variază între 7.00 – 10.00$/h la joburi pe domenii ca sales, housekeeping, admission, lifeguard, photographer etc. De asemenea avem angajatori care plătesc orele lucrate în plus cu 150%.
BOGDAN DĂRĂDAN: Care sunt cele mai cautate zone din Statele Unite si de ce?
Cristian: Dacă ar fi să fac un top 3, aș spune că cel mai căutat loc este New York, probabil datorită notorietății și mai ales al farmecului pe care îl are. Pe un loc doi aș spune Florida, întrebările frecvente fiind despre Miami, dar pentru o parte dintre cei interesați este bine și prin apropiere. Apoi California, doar că acolo nu sunt joburi foarte multe iar posibilitățile sunt relativ limitate din cauza distanței, lucru care schimbă prețul biletului de avion, de exemplu.
BOGDAN DĂRĂDAN: Pentru studentii care nu au posibilitati financiare sa achite biletele de avion si celelalte costuri ale programului ce solutii sunt?
Cristian: De foarte mult timp există un program oferit de către BRD, special creat pentru studenții care vor să plece cu Work and Travel. Cred că este cel mai ușor și rapid împrumut pe care poți să-l faci la o bancă. E nevoie de un girant, care trebuie să fie o rudă de gradul I, II sau III, apoi ca exemplu, la o sumă de 2000$ se restituie undeva în jur de 2200$, la întoarcerea din SUA.
BOGDAN DĂRĂDAN: Care este varsta minima si maxima pentru ca un student sa poata aplica pentru Work and Travel?
Cristian: Pentru SUA se poate aplica de la 18 până la 30 de ani. Pe Grecia nu este limită de vârstă.
BOGDAN DĂRĂDAN: Daca un student are carnet de conducere, poate inchiria in SUA masini pentru a se plimba, pentru a vizita alte state sau nu are voie sa paraseasca zona unde este direcționat?
Cristian: Dacă stai pe o perioadă îndelungată, îți trebuie permis internațional, în schimb, atâta timp cât șederea este pe perioada verii, este în regulă și cu permisul normal. Însă există anumite cerințe, avantaje și dezavantaje. De exemplu, ca internațional trebuie să ai 21 de ani pentru a avea voie să conduci acolo. Apoi, dacă ai împlinită vârsta de 25 de ani, plătești mai puține taxe la închiriere. Dacă ai sub 25 de ani îți trebuie card de credit pentru a închiria, dacă ai peste, poți închiria și cu cel de debit. Cât timp ești pe teritoriu american poți vizita orice stat.
BOGDAN DĂRĂDAN: Ce trebuie sa stie un student pentru a fi sigur ca primeste viza?
Cristian: În primul rând trebuie să fie sigur pe el. Dincolo de actele pe care trebuie să le pregătească, contează foarte mult atitudinea și să știe de ce merge acolo, dar mai ales de ce vrea să se întoarcă înapoi, pentru cei de la ambasadă contează foarte mult ca studenții să se întoarcă pentru a continua studiile, inclusiv cei care au terminat ciclul de licență sau masterat.
BOGDAN: Cati studenti trimite Romania anual sa lucreze in State?
Cristian: Pentru programul Work and Travel SUA, în anul 2011, au aplicat circa 4400 de studenți, iar în anul 2012 aproximativ 3500 de studenți cu o rată de refuz de 6,3% în ultimul an.
BOGDAN: Pentru studentii din alte orase, exista programe de acest gen si in alte locuri din Romania?
Cristian: Bineinteles, doar ca nu cunosc detalii sau firmele de recrutare. In schimb stiu ca site-ul hipo a scos recent job-uri in Brasov. Orasul este in plina ascensiune economica si dezvoltare.
Cea mai mare teapa am luat-o dupa ce am platit pentru un bilet
de avion lowcost. Am fost uimita la checkin ca bagajul este mai greu decat politica lor, iar pentru asta trebuie sa platesc ceva in plus fata de costul biletului.