Rezumat:
Ca peștele pe lună/ Like a Fish on the Moon al regizoarei iraniene Dornaz Hajiha este marele câștigător al Galei de premiere TIFF.22, desfășurată, sâmbătă seara, la Cluj – Napoca. Alături de Carolina Markowicz (Premiul pentru Cea mai bună regie) și regizoarea Tia Kouvo (Premiul Special al Juriului), Hajiha marchează o premieră în istoria festivalului, fiind pentru prima data când cele mai importante premii sunt câștigate doar de femei.
Cred că indiferent dacă ești un copil de cinci ani sau un om matur, de cincizeci, presiunea de a face lucruri pe care nu ți le dorești e terifiantă. Mă bucur că juriul a înțeles mesajul acestui film, a spus Dornaz Hajiha, la înmânarea Trofeului Transilvania în valoare de 10.000 de Euro. Primul film iranian care câștigă competiția oficială TIFF a impresionat juriul prin originalitatea ideii de la care pleacă acțiunea și inteligența cu care abordează teme sensibile legate de rolul de părinte. Prestația artiștilor din distribuție a fost și ea remarcată de jurați, Sepidar Tari, protagonista din Ca peștele pe lună fiind recompensată cu Premiul pentru Cea mai Bună Interpretare.
Parte dintr-o generație de cineaste puternice și autentice, Carolina Markowicz își confirmă ascensiunea în cariera de scenaristă și regizoare cu un nou premiu – Premiul pentru Cea mai Bună Regie, acordat de juriul TIFF.22 pentru Mangal/Charcoal. Premiul de 3.500 Euro a fost oferit compania Fortech. Dinamica relațiilor și umorul sec din filmul său de debut i-a adus finlandezei Tia Kouvo Premiul Special al Juriului pentru În Familie/Family Time și 1.500 de Euro oferit de Cemacon.
În competiția Zilele Filmului Românesc, Andrei Tănase obține Premiul pentru Debut cu Tigru/ Day of the Tiger, oferit de Banca Transilvania. Între Revoluții/ Between Revolutions a fost desemnat Cel mai Bun Lungmetraj, filmul lui Vlad Petri fiind remarcat de juriu pentru emoția puternică pe care o stârnește în spectatori. Regizorul va primi premiul în valoare de 1500 de Euro, oferit de DACIN SARA, și servicii de laborator analog în valoare de 10,000 Euro, oferite de CINELAB România.
Aflată la a doua ediție, competiția What’s Up, Doc este câștigată de Anhell69 un documentar semnat de Theo Montoya, povestea unei generații ce trebuie să se confrunte cu violența din orașul Medelin. Premiul în valoare de 2000 Euro este oferit de TenarisSilcotub
Cei 2000 de spectatori prezenți i-au aplaudat minute în șir pe cei trei invitați speciali ai galei. Regizorul american Oliver Stone și actorul australian Geoffrey Rush au primit Premiul pentru Întreaga Carieră, iar actorul român Horațiu Mălăele a fost recompensat pentru cariera sa în film și teatru cu Premiul de Excelență.
„Toate premiile pe care le-am primit până acum, și au fost multe importante, sunt eclipsate de faptul că sunt aici în Cluj-Napoca, într-un teatru care-mi aduce aminte de începuturile carierei mele. Peste tot unde am umblat în Cluj și împrejurimi am fost primit cu aceeași dragoste și asta nu poate decât să mă facă să mă simt onorat”, a spus Geoffrey Rush într-un discurs pe care l-a rostit pe jumătate în limba română.
Publicul a avut verdictul final pentru două premii speciale. Carbon, în regia lui Ion Borș, a fost votat cel mai popular film din competiția oficială. Și filmul Libertate, în regia lui Tudor Giurgiu, a primit un premiu special: Premiul Publicului pentru Cel mai Popular Film Românesc – Vodafone Hearts’ Award.
Acesta a fost votat de spectatori online, pe platforma voteazacuinima.ro, ca fiind filmul care a stârnit cele mai multe emoții. Lista completă a premiilor oferite la cea de-a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania este disponibilă pe tiff.ro