Actualitate

Programe IT gratuite pentru persoanele cu dizabilități

Spread the love

 

Ultimele zile de înscrieri în Techable, programul dedicat persoanelor cu dizabilități locomotorii care vor o carieră în IT

Betfair Romania Development anunță lansarea programului de accesibilitate Techable, o inițiativă unică menită să sprijine persoanele cu dizabilități locomotorii grave să dobândească competențe digitale și să-și mărească șansele de a avea o carieră în IT.  Programul este destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii grave, unul dintre grupurile cele mai vulnerabile în ceea ce privește integrarea pe piața muncii, din cauza lipsei de infrastructură adaptată nevoilor lor specifice.

Înscrierile sunt deschise pentru întreaga țară, aici digitalstack.ro/ateliere/techable

Programul gratuit însumează peste 115 de ore de pregătire, pe nivele diferite de abilități tehnice. Techable oferă participanților un parcurs de învățare structurat într-o serie de cursuri, de la bazele digitalizării, noțiuni legate de Google, AI, etc.,  până la cunoștințe de programare. Derulat exclusiv online, programul este deschis persoanelor cu dizabilitate motorie gravă, cu vârsta de peste 18 ani, din orice localitate din țară.

Mobilitatea nu ar trebui să limiteze abilitatea ta de a avea succes în lumea digitală,” spune Ioana Popa, General Manager Betfair Romania Development. „Am creat Techable nu doar pentru a oferi pregătire, ci și încredere că persoanele cu provocări majore de mobilitate pot avea un loc în IT. Iubim tehnologia tocmai pentru că oferă atât de multe oportunități, e momentul să îi încurajăm pe toți cei ce-și doresc o carieră în domeniu să se concentreze pe abilități și nu pe eventuale limitări.”

Toți cei ce vor să se înscrie în program trebuie să aibă cunoștințe de bază în operarea calculatorului și limba engleză și o conexiune stabilă la internet. Organizatorii vor dona calculatoarele necesare pentru curs celor ce vor fi selectați.

 

Participanții care vor finaliza cu succes toate cele trei etape ale programului vor avea șansa de a continua pregătirile în vederea obținerii unei certificări oficiale ca inginer de sistem în informatică, sau vor putea alege să aplice pentru un loc de muncă în cadrul Betfair Romania Development.

Înscrierile se fac, până în 31 octombrie, prin completarea formularului de aici digitalstack.ro/ateliere/techable

Programul este derulat cu sprijinul Digital Stack și al partenerului social Caiac Smile.

 

Despre Betfair Romania Development

Înființată în 2007, cu sediul în Cluj-Napoca, Betfair Romania Development este cel mai mare centru de excelență în software al grupului Flutter Entertainment — cel mai mare operator global de pariuri sportive si jocuri online, compania din România înregistrând în anul 2022 o cifră de afaceri de peste 70 milioane Euro și un profit de peste 6 milioane Euro.

***

Despre Techable

Techable este un program unic care oferă instruire digitală gratuită și de înaltă calitate persoanelor cu dizabilități locomotorii. Programul este structurat în trei etape progresive, concepute pentru a ajuta participanții să dobândească competențe digitale esențiale și, în final, să promoveze o mai mare autonomie și incluziune în peisajul digital actual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *