Actualitate, Economic, Tineri

Am savurat Rubin Riserva 2016 la Villa Vinea si a fost…spectaculos

Trebuie să aflați și voi asta dacă iubiți vinurile. Villa Vinèa inaugurează noi spații de cramă, dedicate degustărilor și evenimentelor și anunță Rubin Riserva 2016, un vin nou, gastronomic, în ediție limitată.

Pe scurt, producătorul Villa Vinèa, din localitatea Mica, județul Mureș, anunță extinderea cramei, îmbunătățită cu spații mai mari dedicate oaspeților, potrivite pentru degustări de vinuri și evenimente private sau de companii. Noua clădire inaugurată în luna mai beneficiază de trei săli de degustare cu o capacitate totală de 50 de locuri, la masă. La aceasta, se adaugă o terasă generoasă, de 75 de metri pătrați, pe care se pot organiza evenimente de până la 60 de persoane.

“După aproximativ doi ani de construcții și reamenajări, în care componenta turistică a fost redusă considerabil, suntem fericiți să putem primi vizitele celor care vor să descopere oenologia și vinurile românești sau să celebreze momente importante. Noua cramă Villa Vinèa își propune să fie gazda evenimentelor frumoase, memorabile.”, a declarat Mircea Matei, Directorul General Villa Vinèa.

Citește în continuare „Am savurat Rubin Riserva 2016 la Villa Vinea si a fost…spectaculos”