Fără categorie

CĂLIN GOIA, un interviu pe care-l poți citi mereu DE LA CAPĂT…

Viaţa n-are buton de rewind să

Poţi să întorci ce-ai pierdut

Nu poţi nici să o pui pe pauză

Când nu şti ce-i de făcut.

Dacă mâine noaptea

N-ar mai avea vreo stea

Dacă într-una vântul

Spre mine ar sufla

Tu ai fi motivul, tu ai fi motivul

Să pot, să pot s-o iau de la capăt.

 

– Bună ziua! În primul rând, mă bucură receptivitatea cu care aţi răspuns la invitaţia mea. În faţa unor asemenea artişti de succes, precum este trupa Voltaj, îmi permit să-mi ridic pălăria. Dincolo de nebunia pe care o produceţi în acest an prin participarea la Eurovision, avem întotdeauna motive să dăm vina pe dumneavoastră, să plângem şi să zâmbim cu VOLTAJ-ul la MAXIM. În acest an, însă, sensibilizaţi publicul prin acentul pe care îl puneţi asupra realităţilor dureroase cu care se confruntă românii: împrejurările care determină plecarea în străinatate a celor dragi, fie părinte, frate, copil sau prieten. Spuneţi-ne, vă rog, cum s-a născut această dorinţă de a o lua DE LA CAPĂT?

CĂLIN GOIA: Când am compus şi am lansat piesa şi campania „De la capăt” nu ne-am gândit că vom participa la Eurovision. Dar ne-am dat seama că acest concurs poate să ne ajute să facem cunoscută şi internaţional cauza copiilor rămaşi în ţară fără părinţi şi a părinţilor plecaţi la muncă în străinătate pentru a le putea asigura un trai decent.

Campania a venit după melodie, nu invers. Melodia am compus-o cu băieţii de la Deepside Deejays, iar versurile le-am scris pentru copiii noştri şi din dragoste pentru copiii noştri. Prin intermediul celor de la Deepside Deejays l-am cunoscut pe Sabin Dorohoi. El este regizorul filmului din a cărui peliculă s-au extras imagini pentru videoclip. Când am văzut imaginile filmului am înţeles că se potrivesc perfect cu melodia noastră şi ne-am dat seama că dragostea faţă de copii se poate extinde şi poate deveni un mobil în sine, iar piesa se poate referi la dragostea pentru copii în general.

– Avem puterea de a o lua DE LA CAPĂT? Ce trebuie să facem pentru ca bătăile inimii celor dragi să nu mai bată pe fusuri orare diferite?

CĂLIN GOIA: Cu cât campania este mai vizibilă, cu atât suntem convinşi: se vor găsi soluţii şi oameni care să-i sprijine pe aceşti copii. Credem că e o sensibilizare şi a celor deja plecaţi, să încerce să găsească soluţii de reîntregire a familiei, chiar dacă aceste soluţii se găsesc foarte greu. Am prezentat în această perioadă, pe pagina noastră de Facebook, un serial de 10 episoade cu cazuri fericite, familii reunite care au luat-o împreună De la capăt! Sperăm să fie motivaţionale.

În viitor, proiectul nostru va continua alături de cele două asociaţii cu care facem lucruri frumoase de mai bine de 5 ani. Iar noi sperăm să ni se alăture şi altele în încercarea de a sprijini copiii şi tinerii aflaţi în dificultate, din România.

– Ce mesaj le transmiteţi tinerilor care oscilează între România şi străinătate?

CĂLIN GOIA: Fiecare tânăr îşi caută drumul spre succes şi spre fericire. Noi ne dorim ca drumul să ducă spre România.

– Ce apreciaţi şi ce aţi schimba la România?

CĂLIN GOIA:  Apreciem istoria ţării noastre şi meleagurile frumoase pe care le avem. În atâţia ani de când cutreierăm ţara în lung şi-n lat la concerte, nu ne-am săturat să admirăm frumuseţea peisajelor pe care le avem în România. Am schimba multe lucruri, dar credem că schimbarea cea mai importantă vine de la noi, oamenii. Se zice să fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume, aşa că noi am făcut primul pas când am iniţiat Campania “De la capăt”.

– Dacă ar fi să alegeţi un cântec, un cuvânt sau o carte care să vă caracterizeze, ce aţi alege? Dar pentru România?

CĂLIN GOIA: Dacă ar fi să alegem un cuvânt care ne reprezintă acesta ar fi “energie”, o carte – “Viaţa pe un peron” (Octavian Paler) şi o melodie – “Bohemian Rhapsody” (Queen). În cazul României cuvântul ar fi “ospitalitate”, cartea – “Istoria credinţelor şi a ideilor religioase” (Mircea Eliade), iar melodia – “Aseară ţi-am luat basma” (Maria Tănase).

– Ce înseamnă muzica pentru trupa Voltaj?

CĂLIN GOIA: Ne place să credem că muzica este hrana sufletului.

– Care a fost momentul ce v-a reunit în formaţia Voltaj? Cum aţi evoluat de-a lungul timpului?

CĂLIN GOIA: Formaţia a luat naştere în anul 1982. Totul a venit de la sine! Eram o gaşcă de prieteni, ne plăcea foarte mult să cântăm şi într-o bună zi ne-am zis: hai să facem o formaţie! Din formula iniţială au mai rămas doar doi în prezent. Este vorba de Gabi, chitaristul nostru şi Vali, basistul. În anul 1998 a venit Călin, iar peste 4 ani Oliver. Ultima schimbare în formaţie a avut loc în 2012 odată cu sosirea lui Adrian, la clape.

– Ce concert şi ce melodie v-au rămas întipărite în suflet?

CĂLIN GOIA: N-am putea s-alegem o melodie sau un concert. Toate sunt ale noastre şi le iubim ca pe nişte copii, în mod egal. Dar, dacă ar fi să alegem o piesă cu care ne identifică lumea, aceasta ar fi “20”.

– Cum vă pregătiţi pentru finala Eurovision? Ce program aveţi în următoarea perioadă?

CĂLIN GOIA: Pregătirile noastre s-ar putea rezuma în câteva cuvinte: repetiţii, emisiuni radio sau TV şi dezbateri.

– Vă mulţumesc. Sunt convins că cititorii vor urmări cu interes toate apariţiile voastre şi vor avea încredere în prima formaţie din România care e întotdeauna Mai SUS de Locul Doi. Cu toţii ne dorim să veniţi cu Locul 1 din Viena şi să aduceti competiţia Eurovision, la Bucureşti, în 2016.

 Realizat de Adrian-Vladimir Costea