Pe scurt: 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie). Din cele 350 de proiecții și evenimente propuse de organizatori, peste 100 au fost sold out. Cu o creștere de 8% față de anul trecut, TIFF.22 a înregistrat 110.000 de bilete vândute. Activitățile cu intrare gratuită din Florești, dedicate copiilor și părinților, masterclass-urile ținute de invitații speciali ai festivalului – Geoffrey Rush, Oliver Stone, Timothy Spall și Michel Franco – întâlnirile zilnice cu actori și regizori din TIFF Lounge, dar și expozițiile de la Muzeul de Artă, contribuie la bilanțul final: 125.000 de participanți.
În top 5 al celor mai vizionate producții din festival, filmului Asteroid City i se alătură Confort Nordic (r. Hafsteinn Gunnar Sigurosson), Casablanca(r. Michael Curtiz), Libertate(r. Tudor Giurgiu) și Încă două lozuri (r. Paul Negoescu). De mare succes s-a bucurat și TIFF Picnic, care a avut loc la Muzeul Etnografic „Romulus Vuia”. Printre evenimentele sold-out se numără cine-concertul S-a furat o bombă (r. Ion Popescu-Gopo), filmul moldovenesc Carbon (r. Ion Borș), care a câștigat și Premiul Publicului, filmele spaniole Viza de intrare(Upon Entry, r. Alejandro Rojas, Juan Sebastián Vasquez) și Povești indiscrete (Stories Not To Be Told, r. Cesc Gay) sau filmele românești MMXX (r. Cristi Puiu) și Vulturii din Țaga ( r. Adina Popescu, Iulian Ghervase). Dintre concertele ediției, pionierii muzicii electronice Tangerin Dream au adunat cei mai mulți spectatori.
Ca peștele pe lună/ Like a Fish on the Moon al regizoarei iraniene Dornaz Hajiha este marele câștigător al Galei de premiere TIFF.22, desfășurată, sâmbătă seara, la Cluj – Napoca. Alături de Carolina Markowicz (Premiul pentru Cea mai bună regie) și regizoarea Tia Kouvo (Premiul Special al Juriului), Hajiha marchează o premieră în istoria festivalului, fiind pentru prima data când cele mai importante premii sunt câștigate doar de femei.
Cred că indiferent dacă ești un copil de cinci ani sau un om matur, de cincizeci, presiunea de a face lucruri pe care nu ți le dorești e terifiantă. Mă bucur că juriul a înțeles mesajul acestui film, a spus Dornaz Hajiha, la înmânarea Trofeului Transilvania în valoare de 10.000 de Euro. Primul film iranian care câștigă competiția oficială TIFF a impresionat juriul prin originalitatea ideii de la care pleacă acțiunea și inteligența cu care abordează teme sensibile legate de rolul de părinte. Prestația artiștilor din distribuție a fost și ea remarcată de jurați, Sepidar Tari, protagonista din Ca peștele pe lună fiind recompensată cu Premiul pentru Cea mai Bună Interpretare.
Brendan Fraser: „The Whale a fost una dintre cele mai importante experiențe ale vieții mele!”. Filmul The Whale a fost pentru mine un manifest, o experiență beyond the silver screen și din punctul meu de vedere e cel mai bun rol jucat până azi de actorul Brendan Fraser.
Pentru că filmul nu e povestea unui bărbat gay obez până la morbiditate, care cântărește aproape o jumătate de tonă și mănâncă compulsiv kg de carbohidrați și grăsimi nocive, filmul e povestea unei societăți morbide și obeză de obtuză care sub pretextul iubirii creștine propovăduiește mizerii și inepții atât de încremenite în dogme vechi de sute de ani.
O societate care crede că singura formă de adevăr și fericire e iubirea dintre un bărbat și o femeie, o familie creștină unde ei merg la biserică și se roagă pentru Paradis și orice e în afara acestei matrici inepte e ostracizat și înlăturat ca o tumoare, ca un cancer, când tocmai aceste doctrine prozelite provoacă cancer și moarte.
Eu nu spun că el e perfect, eu nu spun că persoanele gay sunt perfecte, eu nu spun că ateii sau agnosticii sunt perfecți, eu spun că toți oamenii au un ADN imperfect și faptul că ești heterosexual și mergi creștinește la biserică nu te face superior în niciun fel și nu îți dă dreptul să judeci pe nimeni pentru lucruri care nu îți fac rău în mod direct.
Filmul vorbește despre nevoia de confirmare a unor părinți religioși de a impune singurul lor adevăr obtuz asupra copiilor lor și dacă aceștia aleg altă credință sau se îndrăgostesc de o persoană de același sex sunt alungați din familie, din societate, din comunitate. Iar dacă alegi să crezi în tine, în karma, în energii, în filme, în Nimic, societatea va încerca să te salveze și să îl aducă pe Iisus în viața ta.
Filmul e greu de privit pentru că e greu să privești radiografia și autopsia unei societăți obeze și disfuncționale. Pentru că aici nu e vorba doar de America Bigotă, de Europa bigotă și prozelită sau de România incremenită în trecut și dogme. Lumea arată așa, o lume care te învață că adevărul e determinat de numărul celor care cred în el iar restul trebuie alungați sau sufocați cu inepții până când aleg să își pună singuri capăt zilelor.
Și eu am fost crescut în doctrina unui singur adevăr, o lume unde tot ce nu era cum dorea biserica era păcat, unde puteai orbi dacă te masturbai, unde ardeai în Iad dacă spălai rufe duminica.Paradoxal, văd în continuare și nici nu m-am transformat în Grill. Mai mult decât atât, cred că ura viscerală a unora dintre noi față de atei, agnostici, gay, lesbiene și alte persoane care nu vor să se căsătorească, care nu vor să li se impună dogme e doar la ei.
Pentru că dacă Dzeu ar fi preocupat să curețe lumea de păcătoși, de atei, ar putea să o facă oricând, precum Thanos în franciza Marvel.
Filmul nu e ușor de privit pentru că vorbește despre religie în forma ei obtuză și viscerală. E un paradox că vorbim de bullying la nivel de școli, dar ne facem că nu vedem bullyingul celor mulți asupra celor diferiți, care trăiesc diferit, care iubesc diferit, care simt diferit.
Pentru că The Whale e povestea tuturor celor care există diferit de ce în jurul lor, și vorbesc aici de oamenii sănătoși mental, care fac lucruri potrivit dorinței lor și au atât ei cât și cealaltă persoană discernământ. Pentru celelalte fapte abominabile avem Codul Penal. Pentru incest, zoofilie, necrofilie, pedofilie și alte infracțiuni deviante. Pentru restul, avem doar Ura unora dintre voi pentru că The Whale este un film despre disprețul pe care îl manifestă unii dintre noi față de tot ce nu pot înțelege. Nu e un film ușor de văzut dar merită văzut!
„Lumea e un business, lumea nu e împărțită în țări, în națiuni, lumea e un amalgam de corporații care au un singur scop comun – profitul”
„Televiziunea e Biblia pentru voi. Televiziunea e singura sursă a voastră de adevăr. De ce? Pentru că 3% dintre americani mai citesc și mai deschid o carte. Pentru că 15% dintre voi mai deschid și mai citesc un ziar. Dar televiziunea nu vă spune adevărul. Televiziunea e un circ, televiziunea vă minte ca să vă ia mințile.”
„Tu ești televiziunea încarnată. Tu nu simți nimic, nu simți emoție când cineva e fericit și manifești indiferență pentru durere. Noțiuni precum război, foamete, sărăcie pentru tine ar putea fi mărci de bere. Nu e nimic în tine, nu înțelegi că iubirea, că emoțiile sunt esența existenței umane”.
„Eu nu sunt un scenariu, nu sunt un personaj, sunt real. Nu poți schimba canalul ca să scapi de mine.”
Nu știu cum să încep să vorbesc despre acest film. Pentru că pentru mine acest film are două direcții pe care le-am experimentat direct, am trăit acolo, am trăit așa.
Acest film e BIBLIA talk-show-urilor din anii 80 până azi. De la Tonight Show cu Jimmy Fallon la Extra Night show cu Capatos, de la jurnalele de știri din America la Știrile de la ora 5, de la știrile violente cu crime din toată lumea la RTV, acest film e decalogul decăderii televiziunilor din toată lumea, nu doar din România. Pentru că așa cum religiile sunt un business și informația este un business. Iar în spatele „adevărului imuabil” și al dreptății jurnalistice se ascund corporații globale.
Iar filmul surprinde atât de bine asta încât mă frapează că nu a fost „ascuns/șters”. Dar mi-am răspuns singur la asta, pentru că lumea nu are nevoie de adevăruri triste și depresive, lumea are nevoie să fie distrată. Iar în spatele acestor concepte de emisiuni de știri se ascund oameni cu suflete formate din rating, cote de piață și audiență. Oameni incapabili să simtă, oameni incapabili să iubească, oameni care arată a oameni dar care în interiorul lor sunt la fel de goi precum carcasa unui robot.
E un film la care trăiești, lași lacrimile să curgă și simți ce ai de simțit dacă poți, sau aștepți să vină genericul și să treci la următorul moment.
Filmul Infinity Pool e mai mult o distopie thriller decât un horror, are mai mult accente de slasher movie decât de dramă psihologică dar e o experiență pe care fanii o vor aprecia. Iar faptul că actrița #MiaGoth apare în acest film nu e o surpriză pentru mine pentru că s-a făcut remarcată din filmul „X” cu un rol centrat pe sex appealul ei.
Legat de acest aspect, Mia dă culoare filmului prin scenele erotice la limita dintre sex și nebunie, iar într-una dintre scenele cheie simbol când „alăptează” protagonistul masculin te trimite cu gândul la renaștere. Filmul are atât elemente din producția SF „Insula” când oamenii cu bani își construiau clone pentru a scăpa de boli și operații cât și elemente din distopia horror #US unde existau clone sub pământ care imitau viața celor de deasupra lor.
Și aici avem mult sânge, sex, orgii, ritualuri cu un fel de ayuhasca și un fir epic destul de alambicat. De ce filmul este o distopie? Pentru că într-un peisaj idilic, undeva într-un resort all inclusive din Malaezia într-un oraș inventat, cu Infinity Pool de lux se ascunde o lume sinistră unde avem clone și crime.
Ce clone, ce crime o să descoperiți singuri :))) Dacă vă plac acest gen de filme, e filmul care trebuie. Dacă mai savurezi și un vin roșu lângă sau cum spunea Alfred Hitchcock, un pahar de șampanie, atunci experiența va fi completă. Dacă vă e dor de Mia Goth în costumul Evei, filmul merită atenția voastră. Dacă vreți să vedeți peisaje luxoase și scene specifice unor filme slasher, atunci merită acest film.
Dacă Dzeu ar fi actor, ar fi #MarlonBrando. Omul acesta în filmul „Last Tango in Paris”, film semnat de Bernardo Bertolucci în 1972 joacă Beyond words. Trece de la engleză la franceză cu atâta versatilitate de pare că gândește simultan în ambele limbi. Să ne înțelegem. Nu vorbește cuvinte în engleză unde amestecă și fraze în franceză. NU. Pur și simplu face switch-ul de la o limbă la alta de parcă apeși pe un buton.
Trece de la extaz la violență, de la indiferență la suferință, de la nebunie la luciditate, de la abuz și sadism la romantism și lacrimi cu atâta genialitate că nu ai cum să nu îl crezi, să nu îl simți. Inclusiv scena controversată a violului, care ridică și azi la mai bine de 50 de ani atâtea semne de întrebare te face să crezi că a fost…reală.Și modul în care „își amintește” crezi că sunt amintirile lui.
Filmul, o dramă romantică cu accente de erotism vanilla și violență sexuală te captivează, te face să râzi, te face să fii dezgustat, te trece practic de la delir la extaz, de la agonie la orgasm, de la silă la juisare. Nu e un film deloc simplu de privit, de înțeles, de trăit, dar Marlon e Dzeu pe Pământ în acest film.
Iar chimia dintre el și Maria Schneider e beyond the Silver Screen. Nu am cum să găsesc cuvinte, dar erotismul lor, surprins între Sindromul Stockholm și romantism pervers, între ură și pasiune nebună e greu de surprins în cuvinte.
O parte dintre filmele aflate în selecția TIFF.22 se vor putea urmări online din toată țara, pe platforma TIFF Unlimited, între 9 și 18 iunie 2023, simultan cu festivalul de la Cluj-Napoca. Printre titluri se numără filme din Competiția Oficială, din competiția What’s Up, Doc?, dar și din secțiunea Supernova, care include filme premiate și foarte așteptate de public.
Filmele vor fi disponibile în platformă începând cu 9 iunie. Prețul unui bilet individual este de 20 de lei. După achiziționarea biletului, fiecare film este disponibil pentru vizionare timp de trei zile. La finalul festivalului, selecția va fi disponibilă doar pentru abonații platformei – https://unlimited.tiff.ro/
Actor, regizor, caricaturist și scriitor, Horațiu Mălăele va primi Premiul de Excelență la Gala de Închidere TIFF.22. Parte din programul festivalului, acesta va susține show-ul Sunt un orb la Cinema Florin Piersic, sâmbătă, 17 iunie, de la ora 18:00. Biletele au fost puse în vânzare online – tiff.eventbook.ro . Mălăele va participa și la o proiecție specială a filmului Piciu (r. Iosif Demian, 1984).
„Eu merg pe un principiu știut și împrumutat de la Chaplin. Dacă produci un lucru de artă care place, în egală măsură, bătrânului și copilului, prostului și înțeleptului, profanului și inițiatului, asta este suprema desfătare a creatorului în raportul lui unilateral cu privitorul”
Peste ochelarii rotunzi, privirea lui Horațiu Mălăele a devenit cunoscută publicului din mai mult de 60 de filme. De la debutul său din 1974, cu rolul principal din Munteleascuns (r. Andrei Cătălin Băleanu), Mălăele a lucrat cu unii dintre cei mai importanți regizori români, printre care Geo Saizescu (Secretul lui Bachus, 1984), Alexandru Tatos (Secretul armei secrete, 1988) și Ion Popescu Gopo (Maria Mirabela în Tranzistoria, 1989). În 1984 a interpretat rolul unui dascăl în Piciu, ultimul film regizat de Iosif Demian înainte de plecarea din țară, pe un scenariu scris de Mircea Diaconu. Povestea unui grup de elevi în vacanța de vară atrage, la lansare, peste 1,5 milioane de spectatori în cinematografe. Distribuția filmului îi include pe Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu și Diana Lupescu.
