Rubine seci, rubine sparte…
Erati o data mai aproape…
pareati niste cirese vii, fara de samburi, doar cu suflet…
Acum, ma poate condamna cineva
ca nu mai pot sa plimb prin vene asteptarea!?
Ma poate acuza cineva ca sunt nedrept
ca nu mai indur atatea!?
Ca nu mai sper la muze de departe,
ca nu mai ascult valsul care arde…
ca nu mai stau cu gandul intre spini
si nu mai privesc la amintiri scaldate in venin…!?
Eu, eu stiu ce vreau, dar viata asta
mi-a aratat acum din nou
ca nu timpul alege fata ci gandul cu rubinul sau…
Acum sunt eu, acum nu sunt
Acum sunt gol, acum sunt pamant…
Acum sunt zambet cald si vesel
acum eu cant, dansez in versuri…
Acum sunt gand furat din cuvant
Acum sunt ieri, astazi nu sunt…
Acum sunt singur sau…poate ca nu sunt…
La cine sa mai strig!?
Pe cine sa mai chem cand tot ce vreau e doar un zambet cald si etern…
Timpul mi-a rapit din mine
persoane dragi, mie, tie
cand vad ca totul pare sters si palid
mai ai curajul sa prinzi aripi!?
Am asteptat si as mai astepta cu dor…
dar sa tot merg ca un Sisif calea gheturilor?
Sa tot strabat nimicul dimprejur
si tu sa fugi naluca cu un fur…
As astepta poate si de zece ori pe-atat,
dar sa stiu ca nu sunt un vis urat
ca tu nu mai ai amintiri ce rup din tine
ca esti doar tu si vrei sau nu sa fii cu mine…
Te las acum, rubin pierdut, rubin crapat,
te las asa cum te-am gasit
in lumea ta, in ochii tai,
iar eu pierdut in alte zari…
poate destinul ne mai minte
poate karma ne mai cuprinde
dar cel mai bine, in prezent
tu, tot acolo, eu aici, atent…
si timpul daca fuge dintre noi,
sa fie bine pentru…amandoi…
Rubine seci, rubine sparte
din Irealia imprumutate…