Fără categorie

In amintirea lui Motu – Festivalul naţional de arte pentru liceeni FLORIAN PITTIŞ

Consiliul Elevilor Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti şi Trupa de teatru AS, în parteneriat cu  Teatrul Lucia Sturdza Bulandra organizează a patra ediţie a  Festivalului naţional de arte pentru liceeni „FLORIAN PITTIŞ”,  un concurs dedicat exclusiv trupelor de liceeni care iubesc teatrul şi muzica.

În cadrul festivalului s-au înscris mai bine de 50 trupe de teatru si muzică din liceele din ţară, iar în urma selecţiei au ramas în concurs cele mai bune spectacole şi piese. Finala festivalului va avea loc la Sala Izvor a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra în următoarele zile, începând cu orele 19:00: luni, 9 mai – secţiunea  muzică; marţi, 10 mai – secţiunea teatru. Miercuri, 11 mai va avea loc gala şi festivitatea de premiere, în cadrul căreia Mircea Vintilă, Zoia Alecu, Ducu Bertzi şi Nicu Alifantis vor susţine un recital în memoria lui Florian Pittiş.

Juriul care va evalua prestaţiile concurenţilor este format din: Mihai Constantin – actor al Teatrului Lucia Sturdza Bulandra ; Irina Petrescu – actriţă a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra; Ducu Bertzi – interpret şi compozitor; Virgil Iantu – interpret şi om de televiziune; Victor Ioan NicolaePreşedintele juriului; director al Colegiului National “Gheorghe Lazar”; Anda Pittis – Preşedinte de onoare al juriului. Premiile vor fi acordate de sponsorii nostri: Intuitext, Avon, Editura Nemira, Casa de discuri Roton şi site-ul Radardemedia.ro

Intrarea este liberă, festivalul fiind transmis live de către Radio3net pe site-ul  www.radio3net.ro.  Pentru mai multe detalii accesaţi: www.trupaas.ro

Festivalul naţional de arte pentru liceeni “FLORIAN PITTIŞ” işi propune să aducă un omagiu lazaristului Florian Pittiş şi să sprijine tinerii care doresc o carieră în domeniul scenei.