Razvan Ţupa s-a născut la Brăila în 1975. Primul său volum a fost publicat în 2001, “Fetiş” şi fost distins cu Premiul naţional pentru poezie „Mihai Eminescu“, la Botoşani, in ianuarie 2002. În 2003, publică “Fetiş – o carte românească a plăcerii” care a făcut obiectul unei a doua ediţii revăzute şi adăugite la Editura Vinea. In 2005 a publicat volumul “Corpuri româneşti” la editura Cartea Romaneasca, iar în 2011 a lansat “Poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” la Casa de Editură Max Blecher. Răzvan a fost unul dintre fondatorii revistei de poezie Versus-Versum pe care a condus-o ca redactor sef din 2005 pana in 2007. Din 2006 până în 2008 a fost redactor şef al revistei Cuvântul. Până acum a participat la festivaluri, ateliere si lecturi de poezie în Bucuresti, Constanta, Timisoara, Cluj Napoca, Sibiu, Buzau, Chisinau si în străinătate (Banska Stiavnica, Berlin, Bratislava, New York, Paris, Praga, Roma, Tel Aviv). Între 2005 si 2010 a organizat întâlnirile Poeticile cotidianului, iar din septembrie 2010 a lansat Atelierelationale, un proiect de încurajare a interacţiunii poetice pornind de la formularea unor principii de poetică relaţională.REPORTER: Anul acesta are loc cea de-a treia editie a concursului ,,Incubatorul de Condeie 3″ si implicit a treia editie de ateliere…Ce te-a determinat sa accepti provocarea lui Ciprian de a coordona aceste ateliere?
Răzvan: Am pus la cale atâtea ateliere că nu am resimțit ca pe o provocare invitația lui Ciprian. În paralel am pregătit un atelier de poezie pentru un penitenciar, unde aveam nevoie să concentrez foarte mult exercițiile, iar atelierul IDC mi-a prins bine din punctul acesta de vedere. În plus, pe 15 noiembrie programasem un lecture la Pavilion Unicredit, cu tema Reformularea puterii si alte probleme ale poeziei de azi” și o serie de 4-5 ateliere mi-au dat ocazia să aflu de la participanți în ce fel resimt ei diferite aspecte ale poeziei de acum și din alte timpuri.
REPORTER: În cadrul activităților cu mai tinerii poeți, ai remarcat ,,sufluri,, noi de versificație, sau altfel spus, mai e loc de nou în poezie?
Răzvan: În ciuda lucrurilor care se cred de obicei, în poezie apar foarte rar schimbări. De obicei ele sunt de nuanță și par fundamentale. În realitate, instrumentele poeziei sunt aceleași de mii de ani, chiar dacă se schimbă accente și modalități de abordare. În același timp, nicodată nu am avut la un atelier doi participanți la fel.
REPORTER: De ce și când ai început să scrii?
Răzvan: Ca să înțeleg (o înțelegere afectivă) cum și ce aș avea în comun cu cei cu care îmi doream să am ceva în comun. Dar până să scriu, pasiunea mea erau romanele polițiste (și fotbalul). Și cred că mai sunt vreo 9 alte motive.
REPORTER: Există vreo rețetă pe care tinerii trebuie să o înțeleagă înainte de a scrie o poezie?
Răzvan: Probabil că prima dintre ele este să înțeleagă că nu există o singură rețetă. Câte culturi atâtea rețete, câte ingrediente, atâtea formule, câți cititori, atâtea perspective și tot atâtea realități poetice. Și totuși senzația de poezie este una singură cu toată mulțimea de posibilități de a o accesa.
REPORTER: Un mesaj pentru persoanele care scriu proză, citesc poezie și proză dar refuză să scrie poezie cu argumentul că…e prea simplă…Dacă ar exista astfel de oameni ce mesaj ai avea pentru ei?
Răzvan: Foarte bine fac! Și eu mi-aș dori să mă descurc numai cu cititul poeziei. Eu chiar am intenția să obțin asta la un moment dat. Poezia mea să o scrie toți ceilalți iar eu să o citesc.
