– Pentru început, vă rog să-mi spuneţi care sunt paşii pe care trebuie să-i urmeze tinerii pasionaţi de medicină pentru a ajunge medici profesionişti.
Dacă sunt pasionaţi într-adevăr deja au făcut primul pas şi anume să-şi aleagă meseria care îi place. În rest, un medic profesionist înseamnă un medic bine pregătit şi dedicat meseriei pe care o practică şi pacientului pe care îl serveşte. Trebuie să se pregătească foarte bine în specialitatea aleasă de ei şi să rămână la zi cu toate informaţiile care apar în domeniul specialităţii lor.
– De ce au nevoie aceşti tineri pentru a practica această profesie la cel mai înalt nivel?
Au nevoie de încredere în sine, perseverenţă şi sacrificiu pentru a ajunge într-adevăr la nivelul de medic profesionist, recunoscut în domeniul său şi respectat. Bineînţeles este nevoie şi de modele şi de mentori care să-i atragă şi să-i ghideze în evoluţia lor. Eu nu sunt dintre cei care cred că meseria se fură în medicină, aceasta se învaţă, însă este nevoie de medici care să fie modele şi care să fie dispuşi să pregătească pe cei mai tineri fără să-i fie teamă că într-o zi aceştia pot deveni se mai buni decât mentorii lor.