Muzica

[CP] GAZDA – spectacol sonor la Teatrelli

Premieră la Teatrelli: Gazda – un spectacol sonor cu muzici povestite de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan

Teatrelli are bucuria de a vă invita la premiera spectacolului inovator Gazda, un eveniment sonor creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, alături de alți 10 muzicieni talentați. Gazda redefinește sonoritățile românești și oferă spectatorilor o experiență unică de a se bucura de muzică într-un mod intim, alături de artiști plasați prin sala transformată într-o sufragerie, gata să împărtășească povești din culisele creației.

Premiera spectacolului Gazda va avea loc pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19:00, la Teatrelli. Biletele pot fi achiziționate online, pe platforma de evenimente: EVENTBOOK

Inspirat de atmosfera intimă a serilor petrecute între prieteni în sufragerii elegante sau la țară, în șură, Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan au dorit să aducă această stare în cotidianul nostru, în spațiul urban și în viața noastră agitată. Ei au adunat cele mai frumoase povești despre ei și despre lucrurile care îi inspiră, creând un eveniment care adună publicul printre muzicieni și strânge muzicienii în rândul publicului.

Gazda îmbină texturi din lumea clasică cu dinamica de dans și forța tribală a bandului alternativ, reflectând rădăcinile bucovinene, moldovenești, sud-dunărene și balcanice. Spectacolul aduce în prim-plan atât cântece noi, cât și piese deja consacrate, prezentate într-o lumină cu totul nouă. Bariera invizibilă dintre public și artiști se dizolvă complet, transformând întreaga sală într-o scenă, iar spectatorii nu doar ascultă, ci simt muzica prin vibrația fiecărui instrument.

Pentru a da viață universului Gazda, artiștii au colaborat cu scenografa Alina Petrovschi și lighting designer-ul Alin Popa. Printre muzicienii ce vor interpreta live pe 31 ianuarie și 1 februarie se numără: Philip Goron (tobe/ percuție), Alex Corlan (bass), Lucian Naste (chitară), Ioana Turcu (flaut), Alice Hristudor (harpă), Diana Ciudin (vioară), Sarah Andreescu (vioară), Mihail Grigore (violoncel/ voce) și Răzvan Florescu (vibrafon).

Despre Mădălina Pavăl – activează pe scena muzicii alternative de 10 ani și s-a impus în acest domeniu încă de la începutul carierei sale. Albumul ei de debut, Oamenii se fac dor (2019), a reprezentat o colecție de 7 cântece reinterpretate din folclorul nostru. Împreună cu Alexei Țurcan, a dezvoltat formula de performance Mădălina Pavăl Orchestra, aducând muzica lor în toată țara, de la festivaluri mici la evenimente create special.

Despre Alexei Țurcan – compozitor, producător și multi-instrumentist român, Alexei este cunoscut pentru partitura documentarului România sălbatică, premiată cu Gopo în 2022. Muzicianul, născut în Republica Moldova, s-a remarcat prin colaborări cu trupe de referință precum Travka. În ultimii 10 ani, a devenit un autor de coloane sonore originale pentru spectacole de teatru, producții cinematografice sau instalații imersive.

Despre Teatrelli – proiect al Centrului de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti – CREART, se afirmă ca un spațiu cultural alternativ dedicat artelor spectacolului. Laborator artistic în dialog cu publicul, Teatrelli aduce în prim-plan producții inovatoare de teatru și dans, performance-uri work in progress și dezbateri culturale. Structura modulară a sălii permite fiecărui spectacol să își modifice conceptul spațiului, invitând spectatorii la o experiență artistică captivantă.

Muzica

Codrut Croitoru-De la The Crown la THE PREMIER sound of quality rock music! VIDEO

Codruţ Croitoru este un virtuos în materie de muzică. A studiat pianul timp de 12 ani în cadrul Liceului de Artă din Piteşti, oraşul său natal, iar în paralel a studiat canto şi chitara. A urmat apoi Conservatorul din Bucureşti (numit acum Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti), unde a studiat compoziţia cu regretatul compozitor Anton Şuteu. Codruţ a iubit muzica şi scena de mic, iar prima sa trupa a fost trupa The Crown, cu care a activat in calitate de solist vocal, compozitor si chitarist timp de 8 ani de zile. Cu The Crown a sustinut concerte in toata tara, a castigat o multime de festivaluri, a aparut si in cele mai importante emisiuni dedicate muzicii rock in acea vreme, a realizat si un album, a cantat in deschiderea unor concerte precum Iris sau Cargo, iar lista de reusite nu se opreste aici. Dupa ce proiectul The Crown s-a incheiat, Codrut a fost invitat in anul 2011 de catre Adrian Ordean sa fie solistul vocal al trupei Ordean. A cantat impreuna cu Ordean un an si jumatate, a inregistrat si un album, insa in cele din urma proiectul respectiv a fost desfiintat. Dar poestea merge mai departe…

Citește în continuare „Codrut Croitoru-De la The Crown la THE PREMIER sound of quality rock music! VIDEO”