Experienta traita la limita dintre viata si moarte fusese pentru mine una revelatorie, descoperisem ca o cauza fundamentala a existentei celei de-a doua personalitati era singuratatea. Fusesem singur foarte mult timp, iar acest lucru imi afecta ratiunea corecta in relatie cu oamenii si cu mine insumi. Acele batai puternice in perete erau impulsurile din exterior ce ma conectara din nou cu realitatea, ce imi salvara viata. Mi-am recapatat suflul dupa efotul depus de a-mi tine respiratia, apoi am fugit in camera pentru a vedea ce provoca acele sunete. Ana statea in pozitie de sezut in camasa alba de noapte cu capul semi-plecat si cu mainile atarnandu-i pe langa corp lovindu-se barbar cu capul de zid. Era una din acele crize, era exact asa cum imi povestise, infiorator. Isi dadea ochii peste cap si gemea de durere la fiecare lovitura. Nu aveam voie sa o trezesc, doar sa incerc sa o calmez. Am indepartat-o de zid si am tinut-o strans in brate pentru a-i linistii pornirile, era precum o forma avansata de sevraj. S-a zbatut o vreme, apoi geamatul a disparut iar muschii mainilor nu se mai contractara… adormise. Mi-a fost frica si mai mult de cat atat, mi-a fost mila sa-i dau drumul din brate. Realizam cat de mult ma atasasem de ea, poate ma pripeam dar nu intalnisem pe nimeni care sa ma inteleaga precum o facea ea. Mi-am scurs apa din parul inca leoarca si cu coltul cearceafului, i-am curatat rana de pe frunte care sangera abundent. Am ramas imbratisati pana spre amiaza, cand soarele devenise insuportabil, mi-am lasat ca printre gene sa intre putin cate putin lumina pana ce am renuntat la ‘lupta’ si mi-am ridicat capul din perna. Ana nu mai era acolo. Unde plecase? Am adormit din nou? Ma aflam in patul meu ravasit. Am cautat coltul cearceafului imbibat de sange, nu era. M-am ridicat cu greu din pat, ma durea fiecare oscior si aveam ameteli. Am ajuns in sufragerie acolo unde Ana statea cu genunchii la piept si citea cuprinsa o carte. Observasem ca rana de pe fruntea ei se evaporase, parca nu ar fi fost niciodata acolo. Cand Ana remarca faptul ca stateam in tocul usii, sarii ca arsa de pe canapea si veni sa ma sprijine.
“Esti nebun?! Tu sti in ce stare erai acum cateva ore? Unde vrei sa te duci?” se rasti la mine ingrijorata. Desigur nu intelegeam o iota din ce se intampla.
“Acum cateva ore te-am gasit lovindu-te cu capul de perete in camera, am stat cu tine pana spre dimineata cand m-a doborat somnul” i-am raspuns eu convins de evenimentele ce le relatam. M-a privit cateva secunde mirata.
“Vino cu mine Rares.” si cu mana dreapta incolacita in jurul spatelui meu, m-a condus catre baie, in fata oglinzii. Pentru o secunda am avut instinctul de a ma ferii, imi era destul de frica sa ma privesc in oglinda dupa incidentul de azi dimineata. Dar nu doream sa par mai ciudat decat ma simteam in momentul acela asa ca m-am lasat privit.
“Uita-te bine si spune-mi ce vezi?” m-a intreba Ana privindu-ma bland. Nu puteam sa-mi cred ochilor. Rana era pe fruntea mea, un crater insangerat, aveam cearcane si slabisem ingrozitor.
“Azi noapte m-am trezit deoarece te-am auzit vorbind cu cineva, iar pana sa ajung in baie te-am vazut zbatandu-te cu capul la fundul cazii. Te-am scos de acolo apoi ai lesinat.”
“Apoi m-ai intins pe pat si m-ai sters pe frunte…” am continuat eu, privind fix oglinda.
“Da… de unde stiai?” se rascolii fata.
Nu stiam ce sa-i raspund, desigur urma sa-i spun tot ce se intampla cu mine, somnambulismul devenise doar o arma impotriva mea, totul fusese un vis interpretat de mine. Ma holbam la oglinda si incercam sa descifrez cu cat mai bine posibil mesajul scris de El, un mesaj scris cu rujul Anei, un mesaj pe care doar eu puteam sa-l inteleg.
“Nevinovatia ta va fi platita!
Sangele tau curge in favoarea lui,
Amandoi vrem razbunare…”
Mesajul nu fusese scris in van, poate ca acum nu inteleg, dar ceva imi spune ca voi intelege totul cat de curand.
BY Lungu Cosmin Andrei
