Liliana Mihaela Pereanu este un suflet de artist insolit, nu prin ceea ce face ci prin modul in care combina arta fotografica cu versurile clipelor de ieri, de azi, de nicaieri…Poate fi numita un artist care fotografiaza versuri si randuri din ganduri, sau un poet ce respira versuri prin fotografii instant…Nascuta pe 5 noiembrie 1984, Mihaela s-a remarcat in copilarie printr-o sensibilitate aparte fata de literatura si 
poezie…A castigat o multime de premii de literatura nationale si internationale in vremea cand era o eleva a liceului de Informatica din Petrosani…A urmat apoi facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, sectia Comunicare si Relatii Publice, iar in prezent este mandra cu statutul de jurnalist freelancer, care isi castiga existenta scriind articole pentru presa din strainatate din state precum Canada, Statele Unite sau Marea Britanie. Dar povestea ei de abia acum incepe sa prinda contur si nuante, ca o fotografie rara ce isi dezvaluie valoarea in solutia potrivita…
Mihaela P: Prin anul doi de facultate mi-am inlocuit pasiunea pentru desen cu cea pentru arta fotografica. Nu mai aveam timp de desen, nu mai aveam bani de materiale (viata de student!) si duceam lipsa de un hobby. Pe vremea respectiva eram cu cineva caruia ii facea placere sa fotografieze oameni si cladiri. Atat de mult mi-a placut ideea, incat am inceput sa pun bani „la ciorap” ca sa-mi pot cumpara un aparat foto. Am reusit pana la urma – dupa doi ani si-un pic, adica la primul job. Am urmat mai tarziu niste cursuri de fotografie, am inceput sa fu solicitata la diverse evenimente, m-am imprietenit cu cateva nume consacrate in arta fotografica romaneasca, si iata cum -usor, usor- am inceput sa respir prin toti porii pasiunea de a fi „pozar”. Nimic iesit din comun. Ma gandesc, totusi, ca principalul motiv pentru care iubesc atat de mult fotografia e acela ca, desi lucrurile si oamenii se schimba, imaginea captata atunci, acolo, in acel mod va ramane la fel. Am sute de exemple de fotografii care ma rascolesc doar cand ma gandesc la ele, chiar daca pe cele mai multe nu le-am imortalizat eu.
Reporter: De ce ti-ai numit blogul momentulzero?
Mihaela P: Observasem o anumita ciclicitate in viata mea: exista un punct unde trebuia sa schimb tot si s-o iau de la capat. Imi schimbam locul de munca, locuinta, partenerul de viata si – cu mici exceptii – cercul de prieteni. Am definit acest punct „momentul zero”. Apoi am inceput sa scriu despre el – farama cu farama. Iata blogul!
Reporter: Pentru ca esti o tanara artista cu blog, ai simtit vreodata ca bloggerii mai vechi au atitudini misogine la ideile sau conceptele tale despre viata si nu numai?
Mihaela P: Misoginismul, ceva mai putin simtitul misandrism, prejudecatile, vulgaritatea, snobismul… TOATE vor avea ceva de spus atata timp cat exista libertatea de exprimare. Nu conteaza canalul de comunicare. Ar trebui sa intru acum intr-o lunga descriere a efectului de turma si cum poate acesta sa inoculeze mintile orgoliosilor chiori care il imbratiseaza ca parere personala. Prefer sa-i las in pace (cu mentiunea ca suntem diferiti si-atat).
Reporter: Crezi ca ne poti impartasi cateva experiente amuzante ce au avut loc in momentulzero?
Mihaela P: Primesc ocazional mesaje de la varii indivizi pe care nu-i cunosc; isi arata aprecierea pentru cutare postare de-a mea pe blog. Ma amuza sa-i vad pe cate unii care incearca din rasputeri sa-mi afle numarul de telefon ca sa ma scoata „la cafea”. Pentru asta avea Sting o vorba de duh: „I don’t drink coffee, I drink tea, my dear”. Consider ca nu sunt cu nimic diferita de ceilalti oameni cu bloguri care izbutesc sa impresioneze intr-un fel sau altul prin ce scriu. „Blogger” – e mult spus. Ar trebui sa scriu cu regularitate, sa-mi fac ceva reclama, sa scot niste bani din asta. Pana la urma, „bloggingul” e o meserie la norma intreaga sau cu program de gravide – cum are „scribul” timp, chef si inspiratie.
Reporter: Un mesaj pentru cititorii presainblugi
Mihaela P: Am sa ma folosesc de urmatorul cliseu: „spatiul virtual este nelimitat”. Mi-e imposibil sa cred ca dintre voi exista cineva care nu si-a lasat inca amprenta in marea de biti. Scrieti, asadar, cititi si informati-va. E la fel de vital ca aerul fie el imbacsit de smog si „senzational” – cu totii avem filtre.
Interviu realizat de Bogdan Daradan