Unde sunt!? Sunt sigur ca nu dormeam. Ma uit in jur. Nu pot sa cred! Vad cerul albastru, un albastru pur, neterfelit, in ce an sunt. Cum am ajuns aici, tocmai aici in statul COLORADO. Cand am fost student am vizitat Marele Canion dar pe aici nu-mi aduc aminte sa fii trecut! Ce idiot sunt! La cat e statul Colorado de mare. NU POT SA CRED! Unde sunt? Ce caut aici!? Ma doare capul ingrozitor. Stai sa incerc sa-mi aduc aminte ce s-a intamplat. Se facea ca eram pe mare, ma uitam la varful catargului cand a inceput furtuna. Vantul a inceput sa bata de parca a fost maltratat si fortat sa sufle intr-o cutie, iar acum, eliberat din inchisoare se razbuna pe mine. Si apoi am vazut. Neagra ca smoala, venea pe mare si arunca in jurul ei tone de apa. TORNADA. Am fost luat pe sus de o tornada. Dar cum am ajuns aici! In varf de munte, de stanca sau ce e aici. Ce e straniu este ca stau sub un stalp care lumineaza atat de puternic si nu are decat un bec.
– Cine esti?
– Eu stiu cine sunt dar nu stiu cum am ajuns aici. Stiu ca eram in corabia mea, scriam pe laptop si am adormit pe tastatura. Am crezut ca am cosmaruri cu furtuni, cu tornade dar vad ca a fost aievea. Intr-adevar, imi cautam inspiratia si priveam o hartie de doi dolari si o aranjam pe tastatura pentru o sesiune foto de social media dar tu cine esti?
– Sunt Gheea, sufletul Pamantului si vreau sa te anunt ca daca vrei ca si copiii tai sa se bucure de aceste locuri trebuie ca oamenii sa invete sa pretuiasca curentul electric si sa foloseasca becuri fluorescente
De sus, un soim, a inceput sa tipe, dupa care a coborat lin in spatele chilei gaurite iar de acolo… Dar n-am putut sa fiu atent pentru ca eu ma uitam vrajit la Gheea. Cu parul brunet, usor ciufulit, intr-un mod senzual si erotic in acelasi timp, cu ochii caprui si plin de energie si blandete, intr-o rochie alba vaporoasa prinsa de un umar, parca ar fi…NU POT SA CRED!
-Ti-am intuit gandul BOGDAN, te-am simtit…(si a zambit cald cu un zambet larg deschis) Esti atat de sensibil cand il lasi pe Bogdan cel mic sa simta, sa vorbeasca, sa se exprime. Intr-adevar, iti continui eu gandurile. Te-am adus aici pentru ca vreau sa te ajut pe tine si omenirea toata. Vreau sa te ajut sa-ti reamintesti programul de mediu la care vei fi implicat, vreau sa te ajut sa te gandesti la prietenii tai care, datorita avantajelor oferite de noile tehnologii inovative in materie de iluminat au ajuns sa acumuleze mii de amintiri extraordinare, amintiri pe care tu le-ai scos la lumina in interviuri.
-Dar normal ca-mi aduc aminte de tot ce povestesti
-Pentru ca i-ai indemnat pe ei si pe altii sa se bucure de tot felul de produse sustenabile, pentru ca au inteles ce inseamna si ce pot face prin intermediul unor proiecte de mediu, m-am gandit sa te aduc pe Pamantul Fagaduintei si sa vezi locuri si lucruri altfel. Acum ca tot ne aflam in zona Marelui Canion, stii ca pe aici sunt si triburile de indieni care l-au inspirat pe Karl May, eroul copilariei tale, cel care te-a facut de atata ori sa plangi, copil mic fiind, cand citeai despre Moartea lui Winnetou?
WOW! Nu stiam, multumesc pentru aceasta aventura 🙂
