Fără categorie

După 10 ani în online, presaînblugi a deschis cel de-al doilea sediu național. Mulțumesc publicației PRAHOVA!

Eeee, cum trece TIMPUL și noi după el. Îmi aduc aminte de parcă era ieri prima emisiune TV despre blogul Presaînblugi. Se întâmpla în 2010 și eram invitatul bloggerului Răzvan Bucșoiu. Eram în studio la Muscel TV și eram invitatul emisiunii Puncte de Vedere. Aveam doar 27 de ani, tuns, frezat, tuns, bărbierit, costumat la patru ace, pentru că trăiam o altă viață, o altă poveste dar blogul începea să crească, să prindă aripi și, paradoxal, NU eu l-am tras după mine ci el m-a tras după el și m-a salvat dintr-o piesă de teatru prost jucată până am primit eliberarea în 2012.

Mai jos un scurt fragment din emisiune

Întâmplător sau nu, când am fost invitat era Halloween și cu câteva ore înainte terminam filmările pentru NASA. A fost o experiență plăcută prima mea emisiune ca și invitat, prima mea emisiune ca blogger, prima mea emisiune ca fiind CINEVA. Au trecut 5 ani de atunci, s-a făcut 2015 și întâmplarea a făcut să fiu invitat din nou, tot de un blogger pe numele lui John Cristea  la emisiunea Generația lui John. Din păcate n-am o înregistrare urcată pe youtube dar găsiți pe site-ul televiziunii Prahova TV la rubrica arhiva emisiuni data de 16 februarie 2015.

Tema emisiunii a fost originală, dacă blugii mai sunt la modă în blogosferă, dar concluzia vă las pe voi să o creionați. Ceea ce vreau să punctez este însă altceva. Înainte să intru în emisiune, pe masă era un exemplar din ziarul Prahova. 

L-am răsfoit și așa am aflat de la John că ziarul are un tiraj mediu de 3.500 de exemplare și apare pe raza județului Prahova de luni până sâmbătă. Mi-a mai spus John că dacă am nevoie să promovez ceva în Ploiești sau în împrejurimi pot apela cu încredere la rubrica Anunțuri în Ziare și voi primi ajutor imediat. Pe atunci n-am dat atenție informației, dar iată că după emisiune, lucrurile s-au precipitat. Șefii lui John m-au felicitat pentru inițiativă, m-au rugat dacă pot implementa conceptul presaînblugi și în Ploiești și că mă susțin moral și logistic, îmi vor da un sediu de redacție și echipamentele necesare, laptop-uri și internet, dacă sunt dispus să investesc în recrutare, publicitate și HR și împărțim profiturile după.

Așa că am avut o epifanie. Am dat Anunț în PRAHOVA că sunt în căutarea unei echipe tinere formată din 20 de tineri, montaj, cameramani, SEO expert, marketing, copywriter. Succesul a fost instant. În câteva zile deja am primit mii de cereri, a trebuit să stau în Ploiești cam trei luni să fac o selecție obiectivă și pertinentă, pe scurt, astazi, în 2020, redacția presaînblugi din Ploiești are 50 de colaboratori, angajați, studenți, elevi de liceu, renumerați la plata cu ora, per articol sau contracte de muncă și asta datorită rubricii de anunțuri din publicația PRAHOVA.

Astăzi deja presaînblugi nu mai e doar un blog cu sediu social în Capitală, este un stil de viață, o emblemă pentru România. Mulțumesc Prahova!

Fără categorie

Distileriile Alexandrion – Pentru că EXCELENȚA are nevoie doar de jumătate de infinit!

Când vorbim de hoteluri de 5 stele sau dacă visăm la hotelul de 7 stele din Dubai vorbim de lux, extravaganță, excelență. Când ne adresăm unei persoane cu titulatura de Excelență o facem pentru că acea persoană are sânge albastru, are un trecut nobiliar, are un blazon, are faimă.

Dar dacă personalități cu origini românești cu titulatură onorifică atât de rafinată cunoaștem foarte puține, iar de hoteluri de 7 stele nici nu poate fi vorba în prezent în România, țara noastră are totuși ceva PREMIUM, de 7 Stele.

Dar să lăsăm Timpul să se așeze…

Citește în continuare „Distileriile Alexandrion – Pentru că EXCELENȚA are nevoie doar de jumătate de infinit!”