„Kill the Messenger” e un film care nu impresionează prin trailer, dar odată ce ai părăsit sala de cinema te face să te gândești. Să te gândești la cât de mic ești într-o lume mare, la cât de ușor poate fi anihilat adevărul de către corupție, la cum statul care se presupune că trebuie să te apere te folosește ca marfă în niște războaie care nu îți aparțin.
Mi-am zis că producția regizorului Michael Cuesta trebuie să fie din genul de filme pe care Hollywood-ul le scoate pe bandă rulantă, cu bărbați care își fac dreptate cu armele, se vânează în mașini puternice și distrug tot peisajul până la sfârșit (recunosc că nu citisem sinopsisul). Dar în loc de stereotipuri, filmul surprinde prin forța cu care expune o poveste reală a unui jurnalist care a crezut că meseria lui este să spună adevărul.
Dincolo de a părea idealist și ireal, ziaristul Gary Webb de la San Jose Mercury News descoperă în 1992 cum C.I.A. a fost implicată în traficul masiv de cocaină din Statele Unite ale Americii. Condus pe o pistă care se conturează prin tribunale, închisori și diferite orașe cu ajutorul traficanților, informatorilor sau avocaților, Gary descoperă că traficul de droguri care luase amploare în anii ’80 era o afacere foarte bine pusă la punct.
Firul narativ urmărește evoluția lui Webb de la publicarea articolului care determină o explozie a întregii țări până la ruinarea lui profesională. Îmbinând fragmente din viața personală cu demersurile jurnalistice ale acestuia, filmul reușește să creze o lume și să surprindă o atmosferă, nu să fie doar un exercițiu memorialistic adus omului de presă.
Personajul principal interpretat de Jeremy Renner e bine conturat, chiar dacă zbuciumul lui interior e surprins în mișcarea după faptele care compun realitatea. Personajele secundare sunt bine puse în valoare prin scenariu. Paleta aleasă variază foarte mult: soția care-l susține, șeful redacției care se supune decizilor de la nivel mai înalt sau informatorul mustrat de conștiință. Inserțile cu discursurile președinților și fragmentele cu buletinele de știri ale vremii dau o notă de veridicitate.
Fară a se vrea a fi un document, filmul conturează o idee generală. Oare ce s-ar întâmpla dacă presa nu s-ar mai prostitua la picioarele puterii? Pentru că Gary nu trebuie să se lupte doar cu agențiile guvernamentale, ci și cu o vendetă a colegilor de breaslă. Așa cum spunea un personaj: unele povești sunt prea adevărate ca să fie spuse.
Deznodământul începe să se întrevadă înainte de a ajunge la final.
Dar ritmul alert al istorisirii, cadrele pline de dinamism și în special subiectul care este cât se poate de actual fac din această producție una care merită să fie vizionată.