[yasr_overall_rating size=”large”]
FATA din TREN este ecranizarea bestseller-ului omonim semnat de Paula Hawkins, vândut în peste 15 milioane de exemplare la nivel mondial. Fenomenul care a încântat milioane de cititori îşi face acum drum către marile ecrane, în regia lui Tate Taylor („Culoarea sentimentelor”), alături de o distribuţie de elită, din care mai fac parte şi: Rebecca Ferguson, Haley Bennett, Justin Theroux, Luke Evans, Allison Janney, Edgar Ramirez, Lisa Kudrow şi Laura Prepon.
Sursa de inspirație pentru captivantul său roman polițist, plin de martori deveniți suspecți, a provenit chiar din experiența de zi cu zi a lui Hawkins, care făcea naveta dintr-un capăt în celălalt al Londrei. „Exista o rută anume unde trenul reușea mereu să se strice, așa că nu aveam de-ales decât să stau pe scaun și să mă uit pe geam, către blocurile de apartamente, de unde puteam să văd până în camerele de zi ale locatarilor,” povestește ea. „Mereu speram că voi vedea ceva interesant, deși nu s-a întâmplat nimic special niciodată. Dar asta mi-a pus imaginația în funcțiune, iar de-acolo a provenit nucleul poveștii.”