Privesc in sus la ochii ei, sunt ochii bunicii mele. Are niste ochi atat de calzi, e atat de blanda, de buna la suflet ca miezul de cozonac…E o fire foarte emotiva si foarte sensibila…Iubeste florile, are gradina plina de flori, flori născute din seminte ambalate cu grija…
Acum parul ei e albit de ani si vreme, de griji si dragoste de copii si nepoti…Plange de fericire ca-i sunt toti nepotii aproape si chiar daca ii este greu sa mai framante de 40 de ori aluatul de cozonac o face cu atata daruire…Deja m-a luat intre palmele ei, ii simt transpiratia cand vine sa ma pupe pe obraji, ii simt palmele aspre muncite in gradina, la camp, si la fan, pentru ca bunica mea a muncit de mic copil, a venit tocmai din Ramnicu – Valcea dintr-o familie cu 13 frati…
Povestea cozonacului dupa postul de Pasti
După 40 de zile cu retete pe bază de soia, a venit vremea cozonacului, si pentru ca imi plac povestile, am vrut sa vad ce simte cozonacul cand se naste 😀
Ii simt degetele cum se pierd prin mine…ma gadila, dar imi place senzatia…Acum pune pe langa mine bucati mari de nuca, asa cum ii place lui Bogdan, rahat turcesc in toate culorile curcubeului si multa cacao…Mirosul de cacao ma electrizeaza, da savoare sufletului meu…Dar urmeaza partea in care plang, partea in care ma va baga in cuptorul acela vechi, de peste 40 de ani, cuptor cu plita pe lemne, iar bucati din sufletul meu nu vor ajunge la cer pentru ca nu are nici hota in bucatarie, vor ramane captive si lipite de peretii ingalbeniti de fum…Dar gustul!?
Gustul, chiar daca voi fi usor ars prin parti, pe la extremitati ca acel cuptor nu mai stie sa coaca cum trebuie, voi fi fericit cand SUFLETUL MEU de cozonac va atinge papilele lor gustative…Asta e gustul copilariei…Nu e perfect, dar e intens, chiar si asa intr-un cuptor vechi…Daca a fost facut de bunica…Abia astept sa fiu mancat de familia Pitea si Daradan
In prezent timpul a trecut peste mine, prin mine, dar bunica a ramas acolo, parca atemporala si ii multumesc Universului ca e acolo! Multumesc!
