[yasr_overall_rating size=”large”]
Cand stii ca ti-a venit timpul sa iubesti,
Te uiti la Luna si astepti sa fie rotunda, sa fie plina de Soare?
Te uiti la cadranul elegant al ceasului elefant de la mana stanga,
Astepti sa vina vara si sa culegi flori de camp de prin poieni
in varf de munte ?
Astepti sa se faca dimineata si sa atingi cu mainile roua de pe trandafiri?
Astepti primavara sa topeasca tarmul marii si sa asculti muzica
pierduta printre valuri si pescarusi?
Astepti tacut si stingher femeia potrivita,
imbracata elegant ca din revistele glossy de lux?
Accesorizata cu bijuterii si alte elemente fine?
Care sa poarte un ceas Cluse sau Bigotti Milano
incastrat cu diamante Swarovski?
O sirena albastra mi-a soptit recent:
Era ca in piesele lui Cehov. Stateam pe-un scaun vechi in mijlocul unei sali atipite. Era o sala mica brazdata de arcade de circumferinte diferite, atat de diferite incat intreaga incapere, privita de vreun suflet levitand, ar fi parut un labirint. Gesticulam nervos strapungand tacerea, oarecum la unison cu cei ce in finele unei reprezentatii mai mult sau mai putin reusite ar fi pufnit in ropote de aplauze si urale, fie din compasiune pentru acele fiinte din spatele mastilor ce nu si-au insusit rolul cu iscusinta chiar de si-au imbrobonat fruntile, fie din admiratie pura.