Lenjeria sexy este una din piesele de bază ale oricărui sex shop. Motivul este cât se poate de simplu! Oricât de comercial ar suna, lenjeria sexy se poate dovedi un partener de nădejde în prevenirea sau combaterea monotoniei din viața de cuplu. În special la capitolul sex. Stresul, rutina de zi cu zi și obișnuința sunt principalii dușmani ai pasiunii din dormitor.
Așadar, un plus de originalitate în viața sexuală nu strică niciodată, mai ales în cazul relațiilor de lungă durată. Când obișnuința îți amenință viața de cuplu, sexy poate fi cuvântul magic de care ai nevoie.
Lansat în luna iubirii, filmul „Zi după zi” este cu siguranţă ecranizarea pe care trebuie să o vedeţi alături de o persoană iubita. Până ajungeţi la cinema însă, vă sporim curiozitatea cu câteva lucruri interesante pe care trebuie să le aflaţi despre producţie şi despre actori.
Recunosc, imi era dor sa scriu pur si simplu. Nu e neaparat o poezie, nu e neaparat un text, o anecdota, un preambul la o piesa de teatru, o didascalie la un roman nescris…E ceva un pic mai adanc. Si nu, nu incerc sa vorbesc ezoteric, nu e un text cu conotatii sexuale, nu scriu din frustrare, de stres sau de tristete…E pur si simplu un sentiment mai adanc.
E acel gen de sentiment care amesteca in el mai multe stari, trairi, idei… E atat de adanc incat ma intreb daca il gandesc eu, intrinsec sau ma gandeste el pe mine din strafundul mintii mele. As vrea uneori sa nu mai fiu atat de complex, atat de receptiv emotional, dar aceasta premisa e idioata din start pentru ca toate gandurile care incep cu …as vrea sa fiu altfel, as vrea sa fii facut altfel, as vrea sa fii gandit altfel, chiar nu e despre mine pentru ca in momentul in care schimb ceva in paradigma existentiala clar nu mai e vorba despre mine, nici nu ar avea cum.
Traim in lumea in care traim. Uneori mai vesela, alteori mai trista, perfectiunea NU exista. Importante sunt schimbarile din noi si modul prin care incercam noi sa ne raportam la ceilalti.
Desi aparent banale, emotiile sunt extrem de complexe atunci cand trebuie sa le trecem din filtrul intrinsec in exacerbarea lor extrinseca. Barbati si femei deopotriva, ne este de multe ori greu sa ne exprimam sentimentele fata de persoana sau persoanele iubite (mame, bunici, surori)
Nu va scriu aceste randuri ca sa incerc sa va dau sfaturi, ci va scriu aceste randuri ca sa va ajut sa descoperiti talcul din spatele unor povesti, situatii, intamplari din viata mea.
Nu sunt perfect si sunt departe de perfectiune, dar am invatat in timp sa-mi rafinez emotiile si sa invat sa le asez, in mostre simple, atunci cand am simtit asta. Voi vorbi astazi despre cuvinte, despre apreciere si, daca o sa aveti rabdare pana la capat, o sa va invit si la o scurta incursiune lirica in Universul meu.
SuperBLOG 2016. Deja-VU! Doar ca azi nu mai sunt cel de ieri. Azi am inteles. Azi scriu pentru ca vreau sa lupt cu mine. Vreau sa castig premii, vreau sa castig competitia, dar mai presus de toate vreau sa scriu. Si mai am ceva…
Relatia dintre superbloggeri si clienti e ca orice moment rupt din viata reala. Poate ca tu ai muncit, si nu contest, poate ca ai petrecut ore si zile la un text si ai facut totul perfect, dar, la fel ca in viata, nu conteaza doar ca tu sa faci totul perfect, trebuie ca si celalalt sa simta. Asa ca nu trebuie sa va intristati pentru notele mici care nu vor fi asa cum va doriti, cum imi doresc, pentru ca voi sunteti oameni, eu sunt om, juriul e format din oameni, clientii sunt oameni, si oamenii simt, si, ce sa vezi, NU simt LA FEL…
Nu stiu voi, dar eu am trait o experienta de acest gen. Jumatate de an am incercat sa fac totul ca la carte, si nu pentru ca ma punea cineva, nu pentru ca era o provocare, asa simteam eu…SA SIMT, sa daruiesc totul si sa-i daruiesc ei, sa ma trezesc dimineata si sa fac micul-dejun, sa fac cumparaturi, sa fac lucrurile altfel…
„Stiati ca termenul de „DOR” este un cuvant care nu poate fi tradus in nicio alta limba?”… Asa incepea un e-mail pe care l-am primit de la Vodafone.
Am ramas placut surprins si mi-am dat seama ca au dreptate. Si asta nu e tot. Vodafone s-a angajat sa descopere Emoji pentru DORul romanesc si m_am gandit sa le vin in ajutor. Sa vedem ce a iesit!
Si, s-a dus si primavara, a trecut si vara, ambele umede, reci si ploioase, si toamna, teoretic, trebuia sa-si faca demult bagajele. Si chiar daca a lasat in urma cu cateva saptamani covoare de frunze multicolore, emotii asternute intre amintiri invelite in saruturi si imbratisori, dimineti cu roua rece si inghetata, zapada inca lipseste. Sunt momente insa cand Suflarea Craiesei de Zapada incepe sa se simta si termometrul sa-ti zambeasca stirb cu un dinte de un grad cel mult. Peste munti, peste coline, peste apa, peste mine. Si totul incepe cu o bijuterie cu…nume si asa apare si prima ninsoare.
Primăvara mă duce mereu cu gândul la bunicii din partea mamei, în special la bunica care, născută pe 10 martie, are grijă să-mi facă an de an, chiar și acum, primăverile mai frumoase. Gândul la ea mă poartă spre „pertetuum începuturi„, amintiri și mă determină să-mi pun tot felul de întrebări retorice care rămân suspendate în neant. Unde ești copilărie cu poveștile tale cu parfum de câlți, cu aromă de sacâz, cu iz de ceaun, cu dor de vară, cu cartofi copți la cuptior cu lemne și nopți pierdute în crâng cu privirea rătăcind când spre Carul Mare când spre Carul Mic?
Copilaria mea a fost într-o casă, casa bunicilor mei, undeva pe strada Luncă, comuna Rucăr. Locul unde de când am început să-mi conștientizez copilăria, de la 8 ani până pe la vârsta de 18 ani, an de an, de la 15 iunie până la început de septembrie acolo EXISTAM, TRĂIAM, RESPIRAM, IUBEAM, PLÂNGEAM, RÂDEAM. Nu-mi aduc aminte când am început să-mi aduc aminte, dar știu că primele amintiri conturate, cu parfum de carne proaspătă de pui tăiată în farfurie, cu jocuri prin nisip și noroi pe malurile Dâmboviței, cu seri împreună cu surorile mele și bunici când ne citeau povești în patul nostru, sau momentele când o vizitam pe furiș pe tușa Chivuța, soția fratelui bunicului și o surprindeam cum, cu o dexteritate pe care atunci nu o puteam înțelege, crea adevărate mostre de artă popularăla războiul ei de țesut. Azi, cam așa arată bunici mei…
