Asociatia Catalist si UniCredit Tiriac Bank au demarat cea de-a patra editie a Concursului de Debut Literar UniCredit. Concursul este destinat autorilor romani care nu si-au mai publicat lucrarile in volum pana in prezent si carora li se ofera sansa de a-si vedea creatiile literare pe rafturile librariilor.
In acest an, perioada de inscrieri se va finaliza pe data de 24 aprilie, iar Festivitatea de premiere, in data de 23 iunie, va desemna castigatorii celor 3 categorii de concurs: roman, proza scurta si poezie.
La fel ca in anii precedenti, operele inscrise vor fi evaluate de catre personalitati din domeniul literar si academic. Juriul de anul acesta va fi format din: Liviu Papadima (Conferentiar, Doctor in Filologie, decan al Facultatii de Litere, Universitatea din Bucuresti), Paul Cernat (critic literar, publicist, lector universitar la Facultatea de Litere, Bucuresti)
si Radu Paraschivescu (prozator, traducator, jurnalist si editor).
Volumele castigatoare, vor fi publicate si promovate de Editura Humanitas in cadrul Targului International Gaudeamus – Carte de invatatura, editia a XVIII-a, care va avea loc in noiembrie 2011.
Concursul de Debut Literar UniCredit va fi sustinut prin doua dezbateri pe teme literare, organizate la Facultatea de Litere-Universitatea Bucuresti, pe data de 31 martie, si la PAVILION UNICREDIT, pe data de 14 aprilie.
Acestea vor reuni nume cunoscute in domeniul literar romanesc si vor incuraja interactiunea libera intre pasionatii de literatura.
Informatii suplimentare despre criteriile de eligibilitate, modalitatea de inscriere in concurs, precum si despre editiile din anii precedenti sunt
disponibile pe site-ul http://www.bibliofagia.ro si pe pagina de Facebook a concursului.