Jet Set Events Hall, cea mai fresh locatie de evenimente din Bucureşti, şi-a făcut intrarea în scenă! De acum, evenimentele au o nouă casă, un spaţiu dedicat ce poate fi previzualizat şi pe site-ul www.jtsevents.ro.
Până în prezent, nu mai puţin de 700 de persoane s-au bucurat de o „o imbinare intre clasic si ultra-modern, un cocktail de fantezie si spectacol.” Deschiderea oficială Jet Set Events Hall a fost planuită cu două luni in urmă, de către divizia de evenimente a companiei, organizatorii acordând atenţie tuturor detaliilor.
Virgil Iantu şi Oana Tache au pus în scenă tematica propusă de organizatori „antiteza dintre clasic şi ultra-modern”, prin nu mai puţin de 15 momente de dans, cu artişti diferiţi, care au purtat publicul din anii 1900 şi până în zilele noastre.
Dintre trupele invitate pe scenă spicuim Hot Sensation, Efekt cu câteva numere impresionante de capoeira, lasere UV şi flăcări, Jackpot – cu un moment de street dance dinamic, Forbidden, campionii României la salsa Adrian Popiţă si Andreea Georgescu – reprezentând Salsa Phoria şi mulţi alţi tineri artişti talentaţi.
Incântătoarele animatoare interactive au purtat ţinute oferite de către K Fashion Studio, casa de modă a creatoarei Karmen Herskovici.
Momentele de dans au fost insoţite de interpretarea tinerei soliste Daria, de două ori finalistă la MegaStar. Aceasta a purtat publicul într-o călătorie prin timp prin melodiile „Natural Woman” – Aretha Franklin, „All That Jazz” a renumitului musical „Chicago”, „Lady Marmelade” din deliciosul „Moulin Rouge” şi „Free Your Mind” interpretată în original de En Vogue.
Jet Set Events Hall se mândreşte cu logistica şi infrastructura din dotare, ce permit desfaşurarea oricărui tip de eveniment, începând cu evenimente corporate, conferinţe şi traininguri, până la filmări de videoclipuri, evenimente clubbing, baluri de boboci şi de absolvire, nunţi sau concerte ale artiştilor români şi internaţionali.
Locaţia găzduieşte până la 2.000 de persoane, în funcţie de amenajare. Cei 20.000 W şi aproape 1.000 m2 de suprafaţă pe care ii pune la dispoziţie, precum şi cele 129 de lumini şi aparate de efecte speciale fac din Jet Set …ceva de care Bucureştiul avea nevoie.
Deloc de neluat in seamă, un spaţiu aparte adăugat la pachetul „Jet Set” este cafeneaua aflată la etaj. Potrivită atât unei întâlniri de afaceri în timpul zilei cât şi unei reuniuni cu prietenii, Jet Set Café oferă un spaţiu intim, în care discuţiile se pot întinde ore în sir.
Ne gândim la viitor… „Ne dorim să aducem aici cele mai originale şi non-conformiste evenimente, singura regulă de la care nu ne abatem este calitatea acestora. Vom face totul ca la carte, astfel incât să fim prima opţiune a oricărui organizator de evenimente”, a mărturisit Dra. Ana Maria Lungu – Events Manager la Jet Set.
Jet Set este un proiect îndrăzneţ, pornit din pasiunea pentru evenimente, în urmă cu câteva luni, având în conducere o echipa tânără şi deosebit de motivată. Cât despre brand, „Jet Set” este un termen internaţional folosit de jurnalişti pentru a descrie un grup social de oameni instăriţi din toată lumea, care organizează şi participă la activităţi şi evenimente pe întreg mapamondul.Ȋn zilele noastre conceptul şi-a extins semnificaţia, permiţând tuturor celor care apreciază calitatea să o găsească în anumite locuri, cunoscute drept trend setter.
Comunicat sub brandul Jet Set Events