Etichetă: Cosmin Lungu

In urma viziunii recente, eram bulversat. Nu-mi gaseam locul, bateam casa dintr-un capat in altul. Nici urma unei varsari de sange, asa cum fusese scris pe oglinda acum cateva zile, nici urma de Ana care disparuse fara a-si anunta plecarea. Dar de ce maini de femeie? Pana in momentul de fata eu fusesem suspectul, pana si eu eram convins de acest lucru, dar acum, nu mai stiam ce sa cred. Am asteptat ore in sir ca Ana sa apara din nou in pragul casei mele, nu a facut-o.

Era trecut de amiaza si pala de lumina rosiatica mi se prelingea pe chip. Simteam ca intreg universul se oprise pentru mine, toti si toata lumea astepta urmatoarea miscare a lui Rares. M-am ridicat din pozitia fetus care fusese un simbol al neputintei mele de-a lungul timpului si m-am indreptat catre locul ce ma bantuit de la bun inceput, apartamentul batranei. Nu eram mandru de ce urma sa fac, sa intru prin efractie in locuinta de care odinioara aveam grija. Cimentul era inspaimantator de rece, plecasem fara incaltari iar holul blocului era inghetat ca un mormant, sau era doar teama ce ma incoltii. Nu am dat importanta si ajuns in fata usii am apucat manerul si cu ajutorul umarului am fortat totul incheiandu-se cu o bufnitura ce crea ecou pe scara. Nu puteam sa dau inapoi acum. Dupa ce m-am asigurat ca usa este inchisa am inceput sa scotocesc peste tot, nu aveam nici o idee ce anume caut, dar am continuat totul in liniste. Casa era cufundata in tacere, daca imi tineam respiratia, urechile incepeau sa-mi tiuie puternic, era o tensiune uriasa. Tot mobilierul era acoperit semn ca nimeni nu locuise aici de la moartea batranei. Nu gasisem nimic, imi ramasese doar camera batranei, locul unde crima se desfasurase. Am inghitit in sec, am respirat adanc si am intrat. Primul lucru pe care l-am observat era ca nimic din camera nu era acoperit, totul era nemiscat, asa cum mi-l aminteam. Pieptanele, cartea de pe noptiera, bibelourile, absolut nimic deranjat. Pe noptiera batranei era un dosar prafuit. Inauntru parea sa fie ceva important asa ca am scotocit in speranta unui indiciu. Erau actele casei, probabil scoase la lumina de catre fiul ei, nemernicul, incearca sa puna mana pe… Poftim? Actele ma prezentau pe mine ca proprietar al acestui apartament. Femeia trecuse totul pe numele meu. Atunci de ce ar fi omorat-o o femeie, vecinul meu era singurul fiu si singurul care ar fi avut sentimente intortocheate in legatura cu apartamentul. Concentrat sa gasesc o explicatie, am auzit prea tarziu pasii ce se furisau in spatele meu. Am primit o lovitura zdravana si m-am prabusit. Era fiul bratranei, avea chipul schimonosit de furie. Fara sa apuc sa vorbesc cu el sa aplanez situatia, a inceput sa ma loveasca, dar timpul era de partea mea, timpul se opri din nou pentru mine. In timp ce barbatul ma lovea cu ura zdrobindu-mi fata de podea, o lacrima isi facu loc printre zabrelele de sange. Vocea se auzi pentru ultima oara.

“Te-am impins pana aici Rares, de aici, trebuie sa vaslesti singur. Fa cum ti-am spus, razbuna-te, se cere varsare de sange. Zaci in propria neputinta, nu esti sortit sa fi fericit decat daca duci totul la bun sfarsit, indifferent de consecinte.”

Incepusem sa simt din nou pumnii grei ai barbatului cum ma loveau, era randul meu sa iau initiativa si sa rup sirul lung al victimizarilor. Am inchis ochii pentru o clipa si apoi i-am deschis, loviturile incetara. Vecinul meu privea piezis, cazu langa patul batranei si din spatele sau aparu Ana tinand un cutit in mana si zambindu-mi. Eram coplesit de dureri, nu ii puteam intoarce zambetul. Nu stiam daca era o vedenie sau realitate, dar imaginea Anei se pierdea precum un curcubeu intre nori negri. Imi intinse o mana, cea in care tinuse cutitul, arma se mutase in mana mea, ma chema la ea. Ana fusese rodul imaginatiei mele, un sistem de protectie impotriva celeilalte personalitati negative pe care mi-o creasem. Ana inclina balanta dintre bine si rau, iar eu fusesem doar tapul ispasitor in urma lor. Era perfecta tocmai deoarece era inchipuirea mea, clona mea de sex feminin, din acest motiv ma intelegea si suferea odata cu mine. Eu fusesem faptasul crimelor, al batranei si acum al vecinului meu, iar vocea pe care o auzisem in toata aceasta saptamana de cosmar era doar rabufnirea singuratatii. Probabil ca vecinul meu a stiut totul de la bun inceput, dar nu a stiut cum sa se poarte intr-o astfel de conjunctura delicata. In urma bataii am paralizat, m-am detasat si am ales sa traiesc alaturi de Ana intr-o lume inchipuita. Am fost internat intr-un centru special si nu dus la o inchisoare. Doctorii de aici spun ca revin la viata de zi cu zi doar atunci cand cutreier noaptea pe holurile spitalelor intr-un act de somnambulism de care nu am scapat.
Singuratatea este cea mai apriga pedeapsa a omului. Daca sunt parasiti de iubire si intelegere, vor cauta fericirea in cele mai ascunse incaperi ale mintii umane.

Cosmin Lungu