Indiferent de vârstă, copiii se bucură de o energie surprinzătoare și pare că nu obosesc niciodată. Pentru a profita din plin de această energie și pentru a le dezvolta atenția, imaginația, capacitățile de interacțiune și socializare cu cei din jur, jucăriile educative reprezintă una din soluțiile cele mai la îndemână, cu efect imediat. În funcție de etapele creșterii, alegerea unor jucării educative vor avea un rol benefic pentru cei mici.
Brother and sister in a playing room. Children playing with a lego
TAG: Dă-o mai departe sau cum i-am spus noi încă din copilărie – Leapșa.
Toți ne-am jucat leapșa și uneori ne mai aducem aminte ce copilărie frumoasă am avut.
Inspirat din fapte reale filmul TAG ne prezintă povestea unui grup de prieteni, ce joacă anual, în luna mai, un joc de leapșa și cu toate astea nu se joacă. Dacă ți se pare absurd ca un grup de adulți să se joace și să se distreze probabil că filmul TAG este fix ghidul de care ai nevoie ca să îți reamintești cum este sa te joci. Poate ți se pare imatur să te joci dar dacă ai cu cine să te joci, mai ales dacă sunt prietenii tăi, este mare lucru.
O comedie fină, cu replici pentru toate gusturile, cu o poveste cursivă, în care actorii au intrat în pielea personajului și reușesc să transmită o stare pozitivă.
Replica mea preferată este You don’t stop playing because you grow old; you grow old because you stop playing.
Filmul TAG: Dă-o mai departe rulează în cinematografele din România, datorită celor de la Vertical Entertainment.
Noi l-am vizionat, am râs și ne-am distrat. Acum este rândul vostru.
În poza de mai jos, îl regăsim pe colegul nostru, Bogdan, ce a fost provocat la un joc de laser-tag și după privire s-a distrat de minune.
Primul meu job in Bucuresti MARTIE 2008. PR la un partid politic. Daca in copilarie ma jucam de-a Ceausescu, iar pe el l-au impuscat, acum cu ideea de atunci, cand aveam 24 de ani am ajuns sa lucrez la biroul de presa al unui om politic venit tocmai din generatia Secu.
Imi pare rau ca pe vremea mea, in urma cu aproape 10 ani nu existau materiale sau site-uri cu informatii tip infografic tipuri de personalitate atunci cand trebuia sa aleg in job pentru ca altfel ar fi stat lucrurile.
Si totusi, cum s-a intamplat? Pe atunci eram proaspat voluntar al organizatiei Parlamentul Tinerilor si am ales sa lucrez la biroul de presa. A fost un fel de scoala de lupta unde am invatat sa tin pusca sub forma de stilou offline sau digital si de partea cealalta a baricadei… O experienta pe care NU mai vreau sa o repet!
Si azi, in acest an e 1 Iunie. In mall-uri promotii pentru adulti si copii la pizza, film, patinaj. La radio un DJ vrea o dezbatere culinara si cand vede ca nu primeste sms-uri, afla din regie ca azi e 1 iunie si o da in teme copilaresti. Nu mai stiu cum sunt copiii de azi dar stiu cum eram eu. Si stiu ca nu aveam PSP, gadget-uri si iPhone!
Eu nu alergam la Fast FOOD iar verile nu le petreceam in casa. Alergam si ma jucam: baba oarba, fete, filme, flori, baieti, melodii sau cantareti, lapte gros, ratele si vanatorii…
Copiii de azi sunt mai tristi pentru ca nu mai au imaginatie, pentru ca nu mai se joaca ci doar CONSUMA! Consuma fast-food, consuma gadget-uri, consuma Hanna Montana si Pokemoni. Acum un copil e fericit nu cand se murdareste de noroi dupa o zi prin ploaie jucandu-se ratele si vanatorii ci cand reuseste un head shot la counter. Dar exista un brand care a inteles ca intoarcerea in timp e ultima sansa de a pretui timpul – REAL FOODS.
Primăvara mă duce mereu cu gândul la bunicii din partea mamei, în special la bunica care, născută pe 10 martie, are grijă să-mi facă an de an, chiar și acum, primăverile mai frumoase. Gândul la ea mă poartă spre „pertetuum începuturi„, amintiri și mă determină să-mi pun tot felul de întrebări retorice care rămân suspendate în neant. Unde ești copilărie cu poveștile tale cu parfum de câlți, cu aromă de sacâz, cu iz de ceaun, cu dor de vară, cu cartofi copți la cuptior cu lemne și nopți pierdute în crâng cu privirea rătăcind când spre Carul Mare când spre Carul Mic?
Copilaria mea a fost într-o casă, casa bunicilor mei, undeva pe strada Luncă, comuna Rucăr. Locul unde de când am început să-mi conștientizez copilăria, de la 8 ani până pe la vârsta de 18 ani, an de an, de la 15 iunie până la început de septembrie acolo EXISTAM, TRĂIAM, RESPIRAM, IUBEAM, PLÂNGEAM, RÂDEAM. Nu-mi aduc aminte când am început să-mi aduc aminte, dar știu că primele amintiri conturate, cu parfum de carne proaspătă de pui tăiată în farfurie, cu jocuri prin nisip și noroi pe malurile Dâmboviței, cu seri împreună cu surorile mele și bunici când ne citeau povești în patul nostru, sau momentele când o vizitam pe furiș pe tușa Chivuța, soția fratelui bunicului și o surprindeam cum, cu o dexteritate pe care atunci nu o puteam înțelege, crea adevărate mostre de artă popularăla războiul ei de țesut. Azi, cam așa arată bunici mei…
De cateva ceasuri am intrat in Marea Ligurica a Bloggerilor. E o vreme capricioasa si astazi toata ziua a fost agitatie in jur. Am prins pesti care pur si simplu se zbateau parca derutati la suprafata apei, am vazut pescarusi care zburau haotic, cativa dintre ei s-au lovit de catargul principal, e o acalmie in aer, suntem la jumatatea toamnei aici aproape de Nordul Italiei blogosferice si parca nimic nu e cum trebuie sa fie. Mi s-a rupt si carma si trebuie sa gasesc un loc unde pot acosta. Am de ales intre doua insule superbe. La orizont se vede ceva. Aleg sa merg spre Corsica.
Aici opresc la un magazin care vinde TIMP, mai exact opresc la un magazin unde gasesc doar ceasuri la reducere pe Scotianul.ro. Ceasurile lor sunt atat de speciale incat ma poarta in TIMP…
Ai nostalgia copilăriei în tenişi, petrecută prin spatele blocului? Ţi-e dor de “invizoace”, “raţele şi vânătorii”, ţevi cu cornete, de “flori, fete, filme şi băieţi”, de expediţiile cu bicicleta prin cartier?
Din păcate, nu s-a descoperit maşina timpului, ca să trăieşti încă o dată toate astea. Din fericire, însă, există bicicleta timpului, aşa că o şansă mai ai. E Pegas, calul înaripat în şaua căruia ne-am petrecut cu toţii o parte din copilărie.
Suntem undeva prin anul 2000. Pentru prima oară în ultimii 5 ani de adolescență, ambele surori au în aceeași perioadă aceeași problemă si…m-am inarmat cu mult curaj si determinare si m-am dus la farmacie.
– Da, aveți dreptate. Știți, vreau ceva care face același lucru dar pentru fete (Era prima oară când le cumpăram lor așa ceva, și eram la liceu, eram tânăr, nici nu făcusem bine 16 ani )
Toata intamplarea mi-a adus aminte de copilarie cand de abia invatasem sa merg pe bicicleta iar surioara mea mai mica de abia abandonase caruciorul pentru copii.
Imi aduc aminte de curtea bunicii plina cu maci rosii. Unii dintre ei cresteau si faceau capsule, iar noi, copii fiind, cand ne spuneau parintii sau bunicii sa nu mancam bobitele alea de mac ca o luam razna (vrajeala, ce buuune erau cele albe, sic!) noi faceam ravagii in gradina si ne-am gandit la jocul macii rosii dintr-o prostie. Jocul era simplu. Fiecare trebuia sa spuna din mers o poveste cat mai creativa si cand se rostea grupul de cuvinte macii rosii trebuia ca toti participantii sa alerge pana in gradina bunicii unde trebuia sa atingem un mac, iar povestitorul, la sugestia celui care a atins primul o floare rosie dadea pedepse celor care alergau mai incet.
Cel mai mult mie imi placea sa fiu povestitor. Imi iesea atat de bine sa vorbesc cu verisorii mei mai mici, cu surorile mele, cu vecinii si vecinele mele incat de multe ori chiar daca foloseam sintagma macii rosii ei ramaneau electrizati sa vada ce urmeaza…Aveam de mic darul de a vorbi, de a comunica cu cei mai mici ca mine…Si uite asa a trecut timpul…
BUCURESTI 2009
-Bogdan, de ce nu facem un ziar!? M-au intrebat mai multi elevi. Eram prin martie 2009. Pe atunci eram trainer, patalama mi-am obtinut mult mai tarziu si am infiintat si Scoala de Jurnalism C.P.Scott, dar in 2009 eram la inceput si imi placea la nebunie ceea ce faceam. Pentru mine nu era o joaca sa vorbesc cu acei tineri, sa-i formez, sa-i ajut sa se redescopere si sa se cunoasca. Multi dintre ei sunt acum studenti in Marea Britanie, o parte sunt voluntari activi la AIESEC, altii sunt studenti in tara, altii lucreaza sau au lucrat la multinationale precum EA GAMES, Ubisoft, Microsoft. Sunt mandru de ei…Am si un montaj, primul meu exercitiu de montaj video, realizat in Sony Vega Portable Edition, iar multe dintre fotografii au fost filmate cu un LG mai vechi…
Ma opresc aici. As putea sa fac paralele intre jocurile copilariei si viata mea personala inca zeci de mii de randuri de aici incolo dar e timpul sa mai pun si punct.
Pentru ca am fost un VAGABOND printre randuri si idei, si daca tot am vorbit despre AMINTIRI, COPILARIE si FATALITATE, inchid aceasta provocare cu o melodie care parca a fost scrisa ca sa enunte tristetea, profunzimea si intensitatea gandurilor, ideilor, sentimentelor…Sa ascultam aceasta piesa…in liniste, daca se poate!
Vine Crăciunul, vin sărbătorile, se apropie ziua mea. Pe 23 decembrie 2012 voi împlini 29 de ani, dacă vă aduceţi aminte din CAPITOLUL III. Nu îmi vine să cred dar se întâmplă. Cu fiecare an nu mă simt mai bătrân, nu mă simt mai matur, mă simt doar ,,trecut,, Simt de multe ori cum trece timpul prin mine, cum trec eu printre clipe, cum totul în jurul meu se miscă haotic ca într-o mişcare de malaxor într-un continuu perpetuum mobile…Îmi e dor de copilărie, îmi e dor de colinde, îmi e dor de atât de multe lucruri…Regrete, eu nu am regrete, dar când privesc în mine, îmi dau seama că îmi lipseşti (e vorba de copilărie)
Îmi aduc aminte de atât de multe lucruri frumoase…Dar pentru că am făcut o introducere puţin cam lungă, vă las să fiţi prizonieri în oglinda timpului meu
Şi parfumul de măr proaspăt rămâne, şi aroma de cireşe şi urma clipelor când aruncam cu praştia după mierle ca să nu mai culeagă cireşi…Am început să aşez copilăria mea în straturi…Cam asta e fundaţia şi mulţumesc din tot sufletul părinţilor pentru copilăria mea minunată, mulţumesc bunicilor pentru răbdare, să nu uit de bunicul care ne ducea prin Podişor şi culegeam ciuperci, mitărci, vineciori, roşiori…De la el am prins pasiunea asta eu şi tata…Au fost veri când plecam cu tata la kilometri depărtare de casă ca să culegem ciuperci. Şi azi dacă le văd le recunosc. Şi ştiu să mă feresc de cele otrăvitoare. Nu mai şţiu numele lor. Bunicu meu ştie numele la toate. Dar de cunoscut le ştiu. Să nu uit de petrecerile pe care le făceam cu unchiul Dănuţ cu tot felul de casetofoane cu leduri unde ascultam şi dansam până se îndoia podima de lemn pe piese unor trupe precum: DJ BOBO, NO MERCY, MASTERBOY, 2 UNLIMITED, BACKSTREET BOYS, Gina G, Jessica Jay, SANDRA, SABRINA, Kile Minogue, MICHAEL JACKSON, JON BON JOVI, AEROSMITH, GUNS AND ROSES, PRODIGY……Nu ştiu ce aş putea să mai scriu, dar ştiu că am atâtea mulţumiri şi recunoştinţă de arătat părinţilor, bunicilor, verişorilor, surorilor şi nu în ultimul rând celui de Sus care a vegheat asupra mea de milioane de ori….MULŢUMESC şi continuăm cu prima mea poveste de iubire, primul fior, prima dezamăgire, prima lacrimă, prima prietenie, prima melodie…Dar asta din capitolul 5…
În final un mesaj muzical. TOATĂ LUMEA TREBUIE SĂ-ŞI ADUCĂ AMINTE ŞI SĂ NU UITE DE COPILUL DIN FIECARE DIN NOI, DE COPILĂRIE, DE BUNICI, DE CASA BUNICILOR, DE LEAGĂNUL PARINTESC PENTRU CĂ FĂRĂ ACESTE MĂRGĂRITARE DE PREŢ NU VOM ŞTII NICIODATĂ SĂ STRĂLUCIM CA DIAMANTELE…pentru că şi DIAMANTELE SE SPARG…
