Iarna lui 1995. Suntem in decembrie. Eu si surorile mele vrem sa jucam intr-o sceneta scrisa de mine pentru serbarea de Craciun. Facem acest 
lucru cadou parintilor nostri pentru ca si ei se chinuie sa stranga bani in fiecare an ca sa ne cumpere un brad de Craciun si sa-l impodobeasca. Le este din ce in ce mai greu. Combinatul GRULEN de fibre sintetice din Campulung Muscel a fost inchis dupa zeci de reprivatizari esuate, iar parintii nostri au ramas amandoi fara servici si foamea nu mai e un joc ca in jocurile foamei…
E greu si simtim greutatea din ochii lor si sacrificiile lor pentru noi…Si stim ca fericirea lor e sa ne vada pe noi fericiti, iar fericirea noastra este sa-i facem pe ei fericiti asa ca le-am pregatit o serbare ca si anul trecut…I-am chemat in sufragerie unde au adus bradul, l-am impodobit si am inceput sa cantam colinde:) Din banutii pe care eu ii strangeam la scoala, din prestari servici de copiere si imprimare idei🙂 fata de colegi cu bani mai multi si minte mai putina, colegi pe care ii lasam sa scrie dupa mine la lucrari, dar numai contracost, am reusit sa cumparam cateva cadouri simbolice dar pline de suflet si dragoste pentru parintii nostri. Citește în continuare „Amintirile ca să reziste trebuie printate și imprimate!”