Parca vad ce fericita eram, cand bunica ma chema in bucataria ei! Intotdeauna in bufetul acela cu multe gemulete si sertare avea 1001 de bunatati pentru mine. De ce 1001 de lucruri bune? Fiindca nu aveam cum sa fim atat de pretentioasa, cum sunt copiii de astazi! Ma multumeam cu o ciocolatica din care muscam de doua-trei ori, cu zahar cubic, mentosane, miere sau dulceata. Imi era mila de ea ca de la masa la aragaz distanta era foarte mare. Acum inteleg de ce era atat de obosita, cand facea mancare.
Citește în continuare „Bucatarii urbane de calitate nemteasca”