Fără categorie

Talent cosmopolit la 360 de grade – Lailaa Maria! Foto si VIDEO!

15337462_1075869892522613_2998425792236048567_n

Daca inca n-ati aflat, in cinema ruleaza o animatie care transcende ideea de productie pentru copii. De ce? Pentru ca vorbeste despre muzica, despre pasiuni, despre emotii.

Si daca animalutele de toate soiurile au raspuns cu DA la invitatia – HAI sa cantam, RO IMAGE alaturi de HaHaHa Production au invitat mai multi bloggeri, cu sau fara talent sa cante la Allive.

14570266_1027187017394198_8552568078227464244_n

Miza? Cea mai aplaudata voce va avea sansa sa inregistreze o piesa intr-un studio. La final, vocea cea mai aplaudata a fost desemnata de catre public in persoana actritei Lailaa Maria.

Sa o cunoastem impreuna, zic!

Citește în continuare „Talent cosmopolit la 360 de grade – Lailaa Maria! Foto si VIDEO!”

Fără categorie

Claudia Dragomir – Ultima surpriza de la X FACTOR! Interviu incendiar!… FOTO!

Pe Claudia am cunoscut-o dintr-o pura intamplare la un eveniment cu si despre cafea gazduit de Sorin Marin. Am avut sansa sa cant alaturi de ea si sa o ascult si… Dar mai bine va las sa descoperiti singuri…

BOGDAN: Salut Claudia. Am avut sansa sa cant alaturi de tine intr-un duet de senzatie, am avut sansa sa te ascult. De unde pasiunea pentru cantat?

Claudia Dragomir: Buna! Ma bucur tare mult ca am ocazia sa discut putin despre pasiunea mea despre muzica, si sunt fericita de asemenea, ca am avut ocazia sa cantam impreuna.  Imi pare nespus de bine ca iti place tot ce fac eu, atunci cand sunt pe scena. Hmm, foarte buna intrebarea ta de unde pasiunea pentru cantat?. Pasiunea mea pentru muzica a inceput cu mult timp in urma, pe vremea cand inca eram la gradinta, un copil care abia avea sa paseasca pe bancile scolii.

Mi-a placut muzica si tot ce tine legat de arta inca de pe atunci. Imi aduc aminte si acum ca prima mea piesa pe care am interpretat-o in fata unui auditoriu cat de cat numeros, a fost  La oglinda, da , da, piesa aia cu Azi am sa-mi crestez in grinda, jos din cui acum oglinda… Era foarte cool sa canti pe vremea aia, la o serbare, o asa piesa. Imi amintesc cum doamna mea educatoare impreuna cu mama, m-au imbracat in costum popular si mi-au pus o naframa pe cap si mi-au dat o oglinda in mana, caci normal, ea era laitmotivul melodiei cu pricina. Momentul care a urmat a fost de nepretuit, a durat mult prea putin, caci asa m i se pare de fiecare data cand sunt pe scena, ca totul se termina foarte repede. Am fost foarte fericita sa vad ca prestatia mea a fost incununata cu aplauze furtunoase si incurajari. Ei, si cam de atunci a inceput distractia.

BOGDAN: Cum iti alegi piesele pe care vrei sa le interpretezi?

Claudia Dragomir:  Foarte multa lume mi-a spus ca am tendinta de a alege piese pline de emotie si chiar asa este. Imi place ca atunci cand aleg sa cant o piesa, sa fie ceva cu mesaj, ceva care sa transmita, nu cuvinte fara sens, doar de dragul de a canta.

Un alt criteriu il reprezinta evenimentul la care urmeaza sa cant, dar si auditoriul pe care il voi avea, iar astfel ma conformez si imi aleg, zic eu, cam ce trebuie. Dar in general, imi place sa cant melodiile pe care le simt, pe care le pot trai, astfel incat sa transmit oamenilor emotia si mesajul. Nu stiu..e greu de exprimat in cuvinte.

BOGDAN: Care sunt solistii sau solistele de muzica usoara care iti merg la suflet de fiecare data?

Claudia Dragomir:  Hmm, iar o intrebare buna, dar si dificila. Ii admir pe toti care au ceva de spus atunci cand canta, care transmit ceva, care nu fac zgomot. De la noi din tara, le admir foarte mult pe raposatele Madalina Manole si Laura Stoica, pe care le consider adevarate modele din punct de vedere vocal.

Imi place tare de Andra Maruta, dar si de Delia Matache , pe care le consider artiste complete, iar din randul baietilor, ii admir pe cei de la Holograf, pe Tudor Chirila, Horia Brenciu, Aurelian Andreescu, pe George Secioreanu, Razvan Alexa, Aldo Blaga, acestia fiind din randul debutantilor.

Din afara, imi place foarte tare de Jessie J, care demonstreaza ca poti sa faci muzica si fara silicoane si botox, pe Rihanna, Beyonce, Pink, imi plac cei de la Boyce Avenue, Bruno Mars, Eminem.

P.S : am dat doar cateva nume, sunt foarte multi pe care ii admir! Si sa iti mai spun un secret, imi place foarte mult rap-ul, hip-hop-ul. Poate pare surprinzator, dar in mare parte a timpului ascult genul asta si iti voi da cateva nume ca sa iti faci o idee. De la noi, ii admir tare pe Criss Blaziny, El Nino, baietii de la BUG Mafia, Nimeni Altu’, CTC si pe un bun prieten debutant MMC. Ei sunt cativa din cei care imi merg la suflet de fiecare data.

BOGDAN: Ce inseamna pentru tine muzica?

Claudia Dragomir:  Muzica. Muzica e atunci cand asculti o piesa si nu iti poti da cu parerea efectiv pentru ca spune exact ce ai pe suflet. Nu stiu.. E foarte greu de definit un termen asa complex si complet. Muzica e o evadare, e o stare de bine pentru mine, e ca un buncar in care ma refugiez de fiecare data cand dau de greu, pentru ca ea, e acolo tot timpul. Dupa cum am zis, cred ca muzica are o acceptiune pentru fiecare in parte, fiecare om poate spune altceva despre muzica, in functie de propriile trairi.

BOGDAN: Ce proiecte ai in urmatoarea perioada?

Claudia Dragomir: E o perioada destul de incarcata pentru mine, mai ales ca sunt si cu facultatea si incepe sesiunea, totusi sunt o studenta constiincioasa, Imi doresc in schimb, sa nu ma las mai prejos nici cu muzica si sa inregistrez cateva cover-uri pe care sa le impartasesc cu voi, iar mai apoi, pe vara sa incep un proiect cu piese noi si frumoase.

Mai mult de atat , nu pot spune, pentru ca nici eu nu stiu exact ce va urma, pentru ca dupa cum bine vezi, Dumnezeu rade de noi cand vede ca ne facem planuri. Ma gandesc si la o eventuala participare la preselectiile de la X Factor, sau Vocea Romaniei, asta la indemnul prietenilor mei, dar inca analizez aceasta posibilitate, te voi tine la curent cu o eventuala decizie.

BOGDAN:  Mesaj de final pentru cititori…

Claudia Dragomir: Iti multumesc tare mult ca mi-ai dat ocazia sa impartasesc cu voi cateva impresii legate de tot ce inseamna muzica si vreau sa va spun ca e foarte important sa iubesti ceea ce faci, sau si mai simplu, sa faci ceea ce iubesti in viata. Sa nu uitati ca sunt fel de fel de tineri talentati in ROmania si haideti, sa incercam sa nu mai promovam incultura, analfabetismul, falsele valori . Haideti sa ii sustinem pe cei care sunt la inceput de drum, pe cei care merita si pe cei care chiar au potentialul de a schinba ceva la imaginea tarii noastre! Toate cele bune!

Fără categorie

eXclusiv presainblugi! Elektra: Muzica este lumea mea de basm

Ioana Gherghina are 16 ani şi învaţă la Colegiul Naţional “Ion Creangă” din Bucureşti. Născută în zodia Capricornului, Ioana este o persoană loială, practică, care se orientează spre succes. Marea ei pasiune este muzica. Încă de mică a reuşit să arate lumii talentul ei de a cânta şi să transmită acesteia energia ei pozitivă. Nume de scena: Elektra.

Reporter: Cum ai trecut peste acest an în care ai fost boboacă?

Ioana: Am trecut în clasa a X-a şi chiar dacă a fi boboacă este un sentiment plăcut, au fost şi câteva lucruri care mi-au displăcut, cum ar fi colectivul clasei. În general a fost foarte frumos, am trăit experienţe de neuitat alături de prietenii pe care mi i-am făcut la liceu dar mi-ar plăcea să fie o atmosfera mult mai caldă.

Reporter: Eşti plină de energie în momentul în care intri pe scena. Cum a început această pasiune a ta?

Ioana: Am început să cant la varsta de 10 ani şi nu aş vrea sa încetez, ba chiar mi-aş dori să fac o carieră din muzica. Da, într-adevar sunt plină de energie pentru că îmi place ceea ce fac şi mă stimulează foarte mult acest lucru.

Reporter: Am observat că toată lumea te felicită în momentul în care cobori de pe scenă. Toţi sunt foarte multumiţi de prestaţia ta în timpul spectacolelor. În ce manieră contează aceste lucruri pentru tine?

Ioana: Faptul că oamenii mă felicită şi îmi sunt alături este un lucru foarte important pentru mine, mă ajută să am încredere şi îmi dă speranţă să merg mai departe, pentru că parerea publicului este una dintre părerile care conteaza cel mai mult.

Reporter: Crezi că viaţa ta ar fi diferită acum fară muzică?

Ioana: Da, consider că viaţa mea ar fi diferită pentru că datorită muzicii am legat prietenii şi prin muzică îmi pot exprima cel mai bine sentimentele faţă de tot ceea ce mă înconjoară.

Reporter: I-ai încantat pe cei prezenţi la Gala Balurilor 2010 cu melodia “Bad romance”. Cum a fost publicul de acolo? Cum te-au primit?

Ioana: Sincer nu mă aştptam să mă primească atât de călduros. Faptul că am ajuns aici a fost de asemenea o experienţă şi totodată o încurajare deoarece publicul era alcătuit majoritar din adolescenţi.

Reporter: La ce alte evenimente de genul acesta ai participat? Atmosfera a fost diferită faţă de Gala Balurilor?

Ioana: Da, am mai participat la evenimente de acest gen, mai exact am susţinut recitaluri la diferite concursuri de muzică uşoară şi publicul a fost la fel de multţumit de felul în care m-am prezentat pe scena.

Reporter: Ce premii ai obţinut la aceste concursuri de-a lungul timpului?

Ioana: De-a lungul anilor am evoluat foarte mult, întrucât am obţinut 4 trofee, 14 premii I, 20 de premii II şi 7 premii III

Reporter: Să presupunem că peste noapte vei avea un success incredibil. Crezi în durabilitatea succesului prematur?

Ioana: Având în vedere cât am muncit în toţi aceşti ani de când mi-am început cariera muzicală, aş crede, deoarece am o experienţă destul de mare şi cred ca m-aş descurca cu uşurinţă într-o astfel de situaţie.

Reporter: Majoritatea oamenilor au un model pe care-l urmează-n viata. Care este modelul tău pe plan muzical? Dar în viaţa persoanală?

Ioana: Pe plan muzical, sunt două modele de urmat, cele care ies în evidenţă mereu : Beyonce şi Lady Gaga, deoarece atunci când îşi fac apariţia într-un show muzical se fac plăcute în primul rând prin felul lor de a cânta. De asemenea ele şochează prin vestimenţatie şi piesele pe care le interpretează. În viaţa personală, aş avea un „model” de urmat, acesta fiind cel mai bun prieten al meu pe nume Ştefan. Este incredibil, mă ajută mereu şi îmi este alături. Este tot timpul cu capul pe umeri şi ia decizii în mare parte foarte bune cu privire la ceea ce vrea să facă în viată. Sincer, îl iubesc şi mă simt mândră că îi sunt amică.

Reporter: Toată lumea spune că în perioada adolescenţei ne întâlnim marea dragoste. Muzica a reprezentat un impediment în acest lucru? Crezi că va reprezenta vreodată?

Ioana: Nu pot spune că niciodată nu mi-a plăcut de cineva din domeniul muzicii, dar timpul nu este pierdut. În unele cazuri muzica a reprezentat un “obstacol” dar nu consider că ceea ce mi-am ales să fac va putea fi cu adevărat un impediment.

Reporter: Când suntem mici visăm la Feţi Frumoşi, la castele şi tărâmuri fermecate. Cum arată lumea ta de basm în viitor?

Ioana: Consider că fiecare îşi face până la urmă un plan de viitor, iar eu mi-aş dori în primul rând să fac o carieră din muzică. Mi-aş dori să mă regăsesc la fel de energică şi în viitor şi să pot să mă bucur la fel ca şi până acum de momentele minunate petrecute în preajma celor dragi care mă susţin în tot ceea ce-mi propun să fac. Cu alte cuvinte pot spune că muzica reprezintă lumea mea de basm.

An Maria-Radoveneanu