Fără categorie

Bionic event, Bionic style, bionic man – Mircea Ghiunea

Colegiului National „Ion Creangă” se pregăteşte să-şi numere bobocii din promoţia 2011, iar Mircea Ghiunea, organizatorul evenimentului de anul trecut, promite show şi pentru acest an. Despre surprizele de duminica, 11 decembrie, din clubul Player,  intr-un interviu realizat de Ana Maria Radoveneanu.

 Reporter: Cum te simți să organizezi pentru a doua oară Balul Bobocilor C.N. „Ion Creangă”?

 Mircea Ghiunea: Vreau sa incep prin a spune ca nu organizez acest eveniment singur: am in spate o echipa foarte capabila de oameni fara de care este foarte probabil sa se duca totul de rapa.  Ne simtim extraordinar; in primul rand ca putem  face ceva pentru liceu, iar in al doilea rand pentru ca este un hobby al nostru care ne aduce satisfactie deplina. As putea spune si ca este o provocare pentru noi, mai ales ca in fiecare an trebuie sa fie mai spectaculos decat anul trecut. Pe de alta parte, nu face decat sa ma bucure faptul ca este a doua editie pe care o organizam, fapt care demonstreaza ca nu facem ceva rau.

 Reporter: După  succesul de anul trecut, emoțiile de această dată sunt mai mici sau mai mari?

Mircea Ghiunea: Am avut emotii extraordinare anul trecut, avand in vedere ca a fost primul eveniment dupa super show-urile realizate de Alexandrul Manescu. Avand in vedere ca intotdeauna trebuie sa progresezi ca sa obtii satisfactie, evident ca emotiile sunt mai mari. Trebuie sa atingem un anumit numar de obiective si sa le depasim pe cat de mult posibil. Desigur, niciodata nu voi incepe un proiect care stiu ca nu-l pot finaliza asa cum trebuie, lucru care pe de-o parte ma consoleaza si ma face sa stiu ca va fi mult mai bine.

Interviul complet aici pe onlinestudent.ro 

P.S.:

Bionic Event – Balul Bobocilor 2011

Concert: GUESS WHO

Special guests:
GLAM
THE KITTENS
CREANGA DANCE COMPANY
BODY ACTION
DOLLY WINK

>>> Biletul costa 35 RON <<<
>>>Masa de 6 persoane costa 120 RON<<<

Pentru bilete si rezervari apelati la numarul 0735.429.743

Eveniment realizat in parteneriat cu: Le-Makiage, Trends by Adina Buzatu, Elena Perseil, Mikado Dance, Best Management Models, Madd Electronics Group, Avon, Oriflame, L’Oreal, CinemaPro, Fason by Cristina Grama, Lasermaxx, Leonardo, ChampionGym, Patiseria Romsanto.