Păpușa Annabelle, din celebrul univers „The Conjuring” a debutat pe marile ecrane din România cu cel de-al treilea film din serie weekend-ul acesta şi s-a poziţionat pe locul întâi în box office, după ce a însumat venituri în valoare de 915.418 lei, generate de cei 45.177 spectatori care au vizionat filmul.
Pentru Gary Dauberman, scenaristul filmelor „Annabelle”, „It” și „The Nun: Misterul de Mânăstire”, horror-ul „Annabelle 3” reprezintă filmul său debut în calitate de regizor, unde lucrează alături de echipa consacrată de producători Peter Safran (Aquaman) şi James Wan.
Încă de la începutul filmelor din universul ,,Conjuring” a existat tradiţia aducerii unui preot pe set, pentru a binecuvânta deopotrivă locaţia şi echipa. Chiar şi aşa, situaţiile ciudate nu au incetat sa apara. Ca exemplu ar putea fi invocate câteva întâmplări, pornind de la cea în care scaunul de lângă pian s-a mutat singur de câteva ori, în zilele respective setul fiind închis şi accesul membrilor echipei interzis.
O altă întâmplare memorabilă a fost cea în care ceasul unui jurnalist aflat într-o vizită pe set a început să afişeze ore diferite, să sară de la o oră la alta şi asta într-un ritm alert. A doua zi, jurnalistul a avut supriza ca ceasul să revină la normal, exact aşa cum funcţiona înainte de vizita pe set.
Hotărâți să o împiedice pe Annabelle să mai provoace teroare vreodată, demonologiştii Ed și Lorraine Warren se grăbesc să o aducă în camera sigilată de artefacte supranaturale din propria lor casă si să o închidă într-o cutie sfințită. Însă într-o noapte nefastă, păpușa trezește celelalte spirite malefice din încăpere care încep să o bântuie pe fiica de 10 ani a soților Warren și pe prietenele acesteia.
New Line Cinema prezintă o producție Atomic Monster/Peter Safran, „Annabelle 3” a avut premiera din 12 iulie pe marile ecrane de la noi din țară, filmul fiind disponibil în formatele 2D, 4DX şi Atmos.
Parcă e mai liniște, aerul mai curat și răcoros, nu mă dezic și merg să văd orice film bun și orice film ce cred că va reuși să îmi transmită o stare sau un mesaj. Dacă încă nu ai apucat să știi că încă rulează în cinema EndGame ( dar doar la AFI Cotroceni) dar și filme ca Godzilla, John Wick 3, Pokemon Detectiv Pikachu, X-Men Dark Phoenix, The secret life of pets 2 / Singuri acasă 2, Alladin, Ticăloasele, Toy Story 4, Jucăria Ucigașă sau N-ai șanse, frate! Dar să vorbim despre ce urmează.
Omul-Păianjen – Departe de casă -care este sfârșitul, continuarea dar și începutul MCU, Să explic, un pic, filmul acesta de fapt sfârșitul (al doilea sfârșit la Endgame) , a tot ce a însemnat Avengers, MCU, etc, și leagă tot ce a fost cu tot ce va urma, deși Omul Păianjen( Tom Holland) are propriul drum și propria aventură epică. Distribuit de InterComFilm din 3 iulie
2. Yesterday – o comedie cu și despre rock”n”roll – Himesh Patel este Jack Malik – un muzician ce se zbate în anonimat, se trezește într-o dimineață în o lume paralelă în care nimeni nu își aduce aminte de The Beatles. Nu știu dacă voi putea uita vreodată #LetItBe
Distribuit în România de Ro Image din 12 iulie
3. Annabelle 3 – pentru amatorii de tensiune și sperieturi. Oare ce se poate întâmpla când supranaturalul are propria casă? Fiind mare devorator de filme de groază nefiind cu rating 18+, nu mă aștept la ceva sinistru dar spre într-o poveste expusă cel puțin bine de Gary Dauberman și James Wan. Din 12 iulie în cinematografe distribuit de Vertical Entertainment.
4. Stuber – Vic ( Dave Bautista) un detectiv imens și cu metode neortodoxe îl face complice la o misiune secretă pe Stu, un șofer de ride sharing. Tu ce ai face să îți păstrezi rating-ul de 5 stele ? O comedie promițătoare în cinematografe din 12 iulie distribuită de Odeon Film
5. The Lion King / Regele Leu – după 25 de ani, Disney ne readuce pe marile ecrane pe Timon și Pumba, Simba și toată savana africană. La ce am văzut nu mai sunt desene și nici poveste, este o aventură ce trebuie vizionată în 3D . 19 iulie distribuit de Forum Film România
6. Fast & Furious Hobbs & Shaw – deși este o misiune independentă, povestea francizei continuă cu Jason Statham, Dwayne Johnson și Idris Elba în același stil furios și iute, cu supradoză de adrenalină, din 2 august în cinematografe distribuit de Ro Image
7. A fost odată la …Hollywood – în regia lui Quentin Tarantino, cu Brad Pitt, Leonardo DiCaprio, Al Pacino, Dakota Fanning, Margot Robbie și Luke Perry. Mai are rost să spunem că acțiunea filmului se petrece în anii ”69, în Los Angeles. Oare câte nominalizări va primi rămâne de văzut dar până atunci filmul intră în cinematografe din 16 august fiind distribuit de InterComFilm
8. Angry Birds 2 – mai întâi a fost jocul apoi filmul. În partea a doua, celebrele păsări nezburătoare și porcușorii verzi își duc lupta la un alt nivel mai ales că la orizont apare un inamic neașteptat. Oficial apare pe 16 august dar s-ar putea să avem o surpriză plăcută apărând î cinematografe din 9 august fiind distribuit de InterCom Film
9. Povești de groază de spus pe întuneric – într-un mic orășel din America, undeva la sfârșitul anilor 60, un grup de tineri trebuie să își înfrunte temerile ca să se salveze. ( un fel de 8 dimineața la metrou într-o zi de luni ? ) din 23 august distribuit de Ro Image și Prorom.
10. … has Fallen. După Olympus și London a venit timpul pentru Angel. Al treilea film din seria Fallen ni-l prezintă pe Mike Banning (Gerard Butler) șeful Serviciilor Secrete, în postura de victimă a unei înscenări în care este acuzat de tentativă de omor asupra Președintelui Allan Trumbull ( Morgan Freeman). Din trailer nu mă pot pronunța dacă sa-l compar cu seria Taken dar ce se observă clar este ca Gerard pare mai bătrân și obosit decât Morgan. Aflăm împreună din 30 august. Film distribuit de Vertical Entertainment.
10 filme deja în cinema și încă 10 pe drum. vizionare plăcută
Sinistra păpușă din universul „Trăind printre Demoni”, malefica Annabelle, revine cu cel de-al treilea film din serie, din 12 iulie, în premieră pe
marile ecrane. Pentru Gary Dauberman, scenaristul filmelor „Annabelle”, „It” și „The Nun: Misterul de Mânăstire”, horror-ul „Annabelle 3” reprezintă filmul său debut în calitate de regizor, unde lucrează alături de echipa consacrată de producători Peter Safran (Aquaman) şi James Wan.
Hotărâți să o împiedice pe Annabelle să mai provoace teroare vreodată, demonologiştii Ed și Lorraine Warren se grăbesc să o aducă în camera sigilată de artefacte supranaturale din propria lor casă si să o închidă într-o cutie sfințită. Însă într-o noapte nefastă, păpușa trezește celelalte spirite malefice din încăpere care încep să o bântuie pe fiica de 10 ani a soților Warren și pe prietenele acesteia.
New Line Cinema prezintă o producție Atomic Monster/Peter Safran, „Annabelle 3”, din 12 iulie pe marile ecrane de la noi din țară.
Mai multe informații se găsesc pe pagina de oficială Facebook