Rezumat:
Sub greutatea pamantului umezit,inima se strivea fara sa schiteze vreun gest de ramas bun.
Din nou se face frig peste fiinta mea,intre acei pereti albi,straini,orbitori,dusmanosi.
Din nou merg pe acelasi hol in bezna,doar cat sa pot simti unde calc,iar ploua…
Linistea si intunericul le poti atinge cu mana intrandu-ti in oase,iti sopteste din colturi.
Te aud cum respire prin masca de oxygen,respiri greu si apasat vanand din umbra.
Din darele ramase in urma ta miroase a moarte si pedeapsa.
Da-mi aripile tale mici sa pot zbura
Caci mainile mele sunt prea patate de sange.
Da-mi o parte din libertatea ce ti-o doreai
Caci trupul meu efemer a murit inca o data acum cu tine.
Pamantul ne apasa pe amandoua,udat de lacrimile mele,
Pe sufletul ranit,zbatandu-se pentru tine.
Vina ce ma inconjoara apasa prea greu,
Luandu-mi lumina ochiilor,albastrul infinit.
Ma devoreaza din nou linistea si calmul imperturbabil al singuratatii.
O liniste asurzitoare,intre peretii albi ce se prabusesc sub imperiul constiintei prea incarcate.
Da-mi inima ta libera si zburdanica macar acum,
Ce o simteam in palma cand te tineam,
Nu mai vreau sa fiu ceva gol.
Lasa-ma sa pot simti si eu aroma vietii,in ultima secunda,
Pana ma reintorc in vechea carcasa de fier incins,aburind.
Pana reincep sa plang uitandu-ma cum ma desparte pamantul de tine,suflet nevinovat.
Elibereaza-mi constiinta de gandurile salbatice
De toti monstrii ce prind forma in intunericul noptiilor,
De felul in care ma cutremur cand le simt,
De felul in care imbratisez himere,
De tot ce urasc si totusi ma inconjoara.
Numai pentru o clipa da-mi aripile tale plapande,
Sa pot simti cum e sa fi liber,
Inainte sa ma traga in jos mainile nimicului.
