Rezumat:
[yasr_overall_rating size=”large”]
Filmul STEVE JOBS nu e o SAGA despre STEVE JOBS. Nu avem o poveste cu inceput, cuprins si incheiere, nu incepe cu viata si copilaria lui si nu se termina cu moartea lui. Filmul STEVE JOBS e o emotie, o explozie flamboaianta a unui concept – THINK Different. Desi aflam din film de milioanele de dolari pe care le invartea magnatul, nu vedem opulenta, Rolex-uri de platina, vile in Caraibe, NImic din toate acestea pentru ca STEVE JOBS era un idealist, un ganditor care vedea, asa cum vad toti vizionarii, toti jucatorii de sah, cu cel putin 5 mutari inaintea celorlalti.
Nu intamplator filmul incepe cu anul 1984, carte de referinta pentru Orwell, an de referinta pentru Steve. Filmul e o alegorie la mitul pesterii a lui Platon, e o paradigma la tot ceea ce credeam despre marketing si design thinking pentru ca asta facea Steve, el nu gandea, el facea design din gandurile sale si asa s-a nascut Machintosh si mai tarziu, 14 ani mai tarziu iMac. Dar sa patrundem in poveste…
In rolul lui Steve avem un actor emblematic – De la Magneto din X-Men la McBeth, de la androidul din Prometeus la Steve Jobs, (Michael Fassbender) joaca un rol cu bataie lunga in timp. Filmul confirma o banuiala pe care o aveam de mult cu privire la produsele Apple -Sunt supra dimensionate si supra Evaluate, dar, cu toate acestea se creeaza isterii in jurul lor desi inca de pe atunci aveau preturi astronomice in raport cu ceea ce stiau sa faca cu adevarat. Dar Steve era un vizionar si a inteles ca publicul NU are voce, „clientul e stapanul” e un rationament fals si a fortat publicul sa creada in produsele sale, nu a creat produse pentru nevoile clientilor ci a CREAT NEVOI pentru clienti.
A avut rate-uri, si in 1984 si in 1988, dar asta nu l-a oprit iar in 1998 da lovitura. Filmul are multe momente cheie, e genul de film pe care trebuie sa-l vezi de cel putin doua ori ca sa intelegi.
Cum am spus si la inceput, n-are logica. Incepe brusc, se termina la fel de brusc, dar cand se stinge lumina in sala de cinema ramai buimac pentru ca stii ca s-a terminat dar vrei sa NU se termine. Traiesti, plangi, razi, zambesti si la final intelegi – Pentru ca filmul STEVE JOBS se invarte a trei idei simple – traiesti, gresesti, simti. Nu mereu in aceeasi ordine, nu mereu toate in aceeasi perioada de timp, dar, la final, totul se opreste la SA SIMTI.
Tot filmul e un dialog perpetuu intre Fassbender si Kate Winslet (TItanic), intre Steve si fata sa LISA, intre el si Wosniak, intre el si cei doi Andy, intre el si alter ego-urile sale.
E fabulos scenariul si modul in care totul se invarte in jurul paradigmelor de gandire. E un film care te schimba, un film emotionant, un film care-ti va smulge lacrimi pentru ca te face sa vezi ceea ce conteaza – NU conteaza cat de perfectionist esti, cat de perfecta e lumea si cariera ta, daca n-ai cu cine sa impartasesti asta it is meaningless, useless…Si Steve Jobs intelege, si momentul e sublim!
In final – O replica geniala din film:
„Ce faci TU? La ce esti tu bun? Eu am inventat asta, el cealalta, cum se face ca 24 de ore pe zi aud ca esti un geniu, ce faci tu? IAR RASPUNSUL e demential – Muzicienii canta la instrumente, eu cant la toata orkestra” (Steve Jobs)
Filmul distribuit de RO IMAGE din 11 decembrie în cinematografe.
[yasr_visitor_votes size=”large”]
