Rezumat:
Sa ne aducem aminte ce va povesteam in urma cu cateva luni.
În 2014, Recolamp a reprezentat 164 de producători/importatori de echipamente de iluminat, cărora le-a preluat responsabilitatea legală cu privire la gestionarea deșeurilor din echipamentele electrice și electronice puse pe piață – categoria 5, conform clasificării din Directiva 2012/19/UE.
Anul trecut, în fiecare lună – în medie, am ridicat deșeuri de echipamente de surse de iluminat de la 372 de generatori de deșeuri din întreaga țară. Am reușit acest lucru datorită Protocoalelor de Colaborare pe care le avem încheiate cu peste 9.900 de spații – clădiri de birouri, platforme industriale, magazine, spitale, primării, firme care se ocupă cu iluminat stradal și așa mai departe. Suntem în contact permanent cu aceste puncte de colectare. Le sunăm, le vizităm sau ne apelează chiar ei, la numărul de telefon gratuit pe care l-am pus la dispoziție. Când suntem informați asupra faptului că recipientele de colectare sunt pline cu deșeuri, în maxim 10 zile lucrătoare, un partener Recolamp – colector autorizat – le ridică și lasă, la schimb, noi containere pentru a fi utilizate în continuare.
Azi am decis sa trec la o abordare mult mai personala si am reusit sa stau de vorba cu Roxana Sunica din partea Recolamp.
Care sunt cifrele raportate la 2014 cu privire la reciclare? Ce arunca cel mai mult companiile din Romania? Televizoare, telefoane, laptop-uri, frigidere?
Ma tem ca nu stiu sa iti raspund la aceasta intrebare. Cele mai recente date oficiale publicate de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, privitoare la deseurile de echipamente electrice, sunt pentru 2013 – si acestea date preliminare. In plus, Recolamp se ocupa exclusiv de echipamentele de iluminat, astfel ca nu am nici macar informatii interne despre frigidere, laptop-uri, etc. De acestea se ocupa: Ecotic, Environ, RoRec – cu ei trebuie luat legatura. Gasesti la acest link datele oficiale publicate de ANPM.
La pagina 3 gasesti cate tone de echipamente au fost puse pe piata (vandute) pe fiecare categorie din lege, iar la pagina 5, cate tone au fost colectate din fiecare categorie.
Ce proiecte aveti in desfasurare pentru urmatoarea perioada?
Principalul proiect este acela prin care tinem legatura cu partenerii de colectare – oameni din companii, cladiri de birouri, spitale, platforme industriale, firme de iluminat stradal, etc. Catre toti acestia avem o permanenta „vanzare” a ideii de colectare selectiva a deseurilor de echipamente de iluminat. Ii sunam, ii vizitam, le scriem, incercam sa le amintim fiecaruia dintre ei, macar o data la sase luni, de containerele de la noi, de faptul ca le apreciem efortul de a depozita becurile arse in cutiile pe care le-am pus la dispozitie. Iar daca interlocutorul de la celalalt capat al firului nu stie sau nu isi mai aminteste cine e Recolamp si de ce nu e bine sa arunce neonul uzat la gunoi, reluam povestea de la inceput.
Separat, un alt segment foarte important catre care am concentrat eforturi in acest an, l-au reprezentat electricienii – acei specialisti care au lucrari mai mici de-a lungul anului, dar carora le trec prin mana deseurile de care noi suntem interesati. Pentru acestia am avut o campanie nationala cu premii in care le solicitam sa ne ajute si sa adune pana la 400 de bucati de becuri si/sau neoane, iar noi ii recompensam cu premii care sa-i ajute in activitatea lor profesionala: creioane de tensiune, rulete, multimetre, etc. Aceasta campanie tocmai s-a incheiat, dar cautam o modalitate sa o reluam sub diferite forme, de la toamna. Mai sunt inca suficienti electricieni care nu stiu ca au unde sa duca deseurile de echipamente de iluminat.
Care a fost pt tine cea mai mare provocare cu privire la jobul tau?
In prima faza a fost dificil sa acumulez informatii tehnice, ce tin de domeniul ingineriei, eu avand o pregatire complet umanista. Nici acum nu pot sa spun ca am acoperit prea mult, caci deseori imi sunt solicitate informatii privind becurile functionale, cand eu stiu doar despre ele gata arse…
Dar cea mai mare provocare a fost si este sa nu disper. Sa nu cad in patima pesimistilor si celor care pun etichete cu „romanii nu o sa faca niciodata reciclare/ in Romania nu se poate, etc.” Imi repet mereu si chiar cred cu tarie ca lucrurile nu se pot schimba peste noapte. Da, avem nevoie de o actiune mai in forta a autoritatilor de mediu, ar trebui date semnale ca amenzile prevazute de lege pentru cei care arunca la gunoi becurile arse sau orice alt tip de deseu reciclabil, nu sunt trecute acolo doar de dragul de a fi transpus niste Directive europene. Da, cred ca ar grabi acest proces catre o societate mai responsabila, daca investitiile in infrastructura de colectare s-ar face de catre toti actorii din piata. Da, ar fi mult mai eficient daca am avea puncte functionale de colectare municipala. Si asa mai departe.
Dar, aleg sa nu ma concentrez exclusiv pe lucrurile care inca nu sunt asa cum mi-as dori eu, si, mai ales, sa vad toate aspectele bune realizate pana in prezent. In 2007 niciun bec ars nu era reciclat. Toate ajungeau la groapa de gunoi de unde poluau solul, subsolul, panza freatica. Din 2007 si pana in prezent, Recolamp a colectat si reciclat aproximativ 2.000 de tone de becuri, neoane si corpuri de iluminat. Daca le punem pe toate acestea la un loc, am construi 5 blocuri de patru etaje.
Un mesaj pentru cititori.
Va multumim tuturor celor care colectati selectiv deseurile! Va multumim celor care utilizati containerele Recolamp! Va multumim celor care citind aceste randuri, va puneti intrebarea referitoare la ce se intampla cu becurile arse de la voi de la serviciu, sau cu cele de acasa, apoi luati legatura cu Recolamp la 0800.888.666 sau cautati cel mai apropiat punct de colectare pe www.coltverde.ro.