Povesti despre TINE – pentru ca toti suntem POVESTI!

[yasr_overall_rating size=”large”]

Didascalie la FEST(IN)

„E ziua ta. Toata lumea iti spune „La multi ani”. Bine, nu toata lumea. Ai implinit 33 de ani. Prietenii tai ti-au facut un cadou si fac glume despre asta. Altii ti-au cumparat un ceas made in China. Altii dulciuri si specialitati culinare, altii chestii legate de tehnologie. Dar pentru tine nu conteaza. Astepti ceva, dar nu…Iesi din casa, te plimbi. Esti singur. Iti place sa fii singur. Acum simti si tu ca e ziua ta. Cu stilul tau de viata tu oricum esti singur. Intri intr-o librarie si vrei sa-ti faci cadou o carte. Cauti titlurile printre rafturi si gasesti o carte. O cumperi si iesi. Privesti telefonul. Nu suna. Astepti. Astepti un SMS dar nu vine. Ajungi acasa, deschizi laptopul si gasesti ratacit mic, mic, mic un mesaj ratacit si ascuns in fb messenger cu o urare de La multi ani. E de la ea. Dar nu dai replay. Un om cu o viata ca a ta nu da replay. Si ramai singur. Un om cu o viata ca a ta e intotdeauna singur…”

Pentru ca teatru e despre tine, e cea mai intima, ce mai personala experienta cu tine insuti. Intr-un film te mai ascunzi dupa imagini, efecte speciale, efecte sonore, zgomot de fond, dar, la teatru, esti doar tu cu tine, si privesti pe scena atunci cand nu priveste scena spre tine si te descoperi in personajul X, in personajul Y, in povestea aia sau cealalta…

Mi-am adus aminte de piesa de teatru POVESTI despre TINE, piesa bazata pe volumul ”92 de povești cu cărți” de Ștefan Caraman, pentru ca TOAMNA asta iar avem FEST(IN) de Teatru.

Festivalul Internaţional de Teatru FEST(IN) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara, a ajuns la a IV-a ediţie, iar evenimentul va avea loc in perioada 10 – 22 octombrie 2016.

De ce merg la teatru? Pentru ca e locul unde simt si ma simt…Unde pot sa-mi asez sentimentele in palma si sa le privesc fata in fata.

Imi aduc aminte ca atunci cand am fost la piesa de teatru Povesti despre TINE, am inceput sa plang, tacut, tacit, sugrumat, ca intr-un cub de gheata unde sunetul nu se aude, se topeste.

Nu pot sa uit acest moment emotionant pentru ca ma aflam intr-un teatru atipic. Si chiar daca am mai fost in teatre atipice unde actorii au in fisa postului interactiunea cat mai directa cu publicul, de data asta a fost mult prea mult.

Actorul care a rostit randurile mai mult sau mai putin exacte, transcrise la inceputul acestei postari, ma privea PE MINE, doar pe MINE. Si chiar daca poate era doar o iluzie, poate privea prin mine sau pe deasupra mea, ce m-a frapat au fost cuvintele, pentru ca mi se potriveau MIE…Dintr-o sala cu zeci de oameni, dupa minute intregi in care s-au spus povesti despre carti, dupa zeci de minute in care tot el a mai spus povesti, cand a venit momentul sa spuna acest text m-a privit PE MINE.

Parca imi facea cineva o radiografie. Atat a fost de puternic momentul incat primele contururi de lacrimi au inceput sa se formeze in timp ce se uita la mine, chiar daca lumina proiectorului batea pe el, umbra si penumbra ma invaluiau si pe mine. Asteptam asa cum asteapta ploaia curcubeul  sa se stinga lumina sa pot varsa lacrimi in tihna desi eram inconjurat de zeci de oameni si stateam la masa cu mai multi cunoscuti. Nu mi-a pasat pentru ca inima nu traieste dupa standarde si cutume sociale. Ea simte. Si in acel moment a SIMTIT, adanc, dramatic, iminent, si in mintea mea rolul lui continua cu textul asta…

„Ce mi-a placut este ca de ziua mea a fost Soare, ca de primavara. Mi-a placut ca am fost felicitat de peste 500 de persoane pe facebook carora le multumesc. Unele mi-au spus clasicul LMA sau urarea standard,  altele m-au emotionat, altele au ras cu mine de mine, a fost fabulos. Dar ceea ce a contat cu adevarat este ca urarea pe care o asteptam si pe care o doream mai mult ca oricand a venit pana la urma…Si totusi…”

Ma opresc aici. E greu sa tastezi cand vezi tastele si monitorul printre particule de apa sarata si nu, nu ploua nicaieri.  Doar in mine, atat! Pentru ca despre asta e teatru…despre EMOTIE!