Rezumat:
Am vazut in premiera la „Teatrul Rosu” piesa „Orchestra Titanic”. Tin sa precizez ca merg destul de des la teatru, am jucat teatru in adolescenta – Shakespeare, Moliere, Tudor Musatescu, Eugen Ionesco, Marin Sorescu si Lucian Blaga (Mesterul Manole), dar n-am vazut pana acum o piesa atat de psihologica, de intortocheata, de tip „mind fuck”
Incepe haotic si se termina haotic ca intr-o bucla psihedelica a lui Moebius si atunci te loveste epifania – Ce e real in viata ta si ce e ireal? De ce visele par atat de reale? Nu stiu voi, dar mie mi s-a intamplat sa visez atat de real, oameni, situatii, eram chiar in camera mea, in patul meu, si purtam discutii mature si reale si totul era doar un vis. Cati din oamenii pe care-i vedem, pe care-i intalnim sunt reali, vorbesc real cu tine, despre tine ?
Care e povestea din spatele teatrului !?!
➡ Inceputurile intrinseci ale nebuniei ireal de reale
„Orchestra Titanic” pentru mine a fost o drama, nicidecum o comedie cum a fost prezentata publicului si prezintă o lume imaginară în care personajele se străduiesc să fugă din realitate în iluzie, pentru ca mai apoi să-și dorească să revină în mijlocul realității. Proiecțiile minții generează personalități multiple al căror scop este fuga de singurătate, izolarea într-un univers liniștit, sărăcăcios, fără responsabilități, unde așteptarea este cheia reușitei.
Orkestra Titanic face o analogie intre viata si moarte, intre sens si non-sens, intre banal si absurd. Camus spunea ca cea mai mare boala a lumii moderne este lipsa de sens si forma ei cea mai acuta apare cand ramai blocat in singuratate si nu mai gasesti sensul sa iesi, sa evadezi de acolo.
Lumea noastră se scufundă şi noi cântăm, facem opere de artă: ce va mai rămâne din ele când se vor izbi de fundul oceanului, de capătul timpului? Ce se întâmplă cu supravieţuitorii? Exista supravietuitori ?
E cea mai complexa piesa de teatru pe care am vazut-o vreodata. La final de te vei intreba si tu daca esti real sau nu, ce parte din viata ta e reala sau nu. Ascultam Verdi, Mozart, Bach pentru ca doar muzica a mai trecut testul timpului si practic, aceleasi chei sol de acum sute de ani vibreaza la fel de viu si azi in atemporalitate.
Piesa asta e un amalgam de teatru, film, iluzie, muzica, psihologie, filozofie…E un fel de Inception amestecat cu Procesul lui Kafka, Rinocerii lui Eugen Ionesco si Patul lui Procust al lui Camil Petrescu.
„Orchestra Titanic” e orice dar NU e o piesa simpla. Are nevoie sa-i pui timeline cand vine vorba de public nu pentru ca vorbeste de abuzul de alcool. N-are limbaj licentios. Dar cu siguranta un public prea tanar nu va intelege nimic din nimic, iar daca te duci la „Orchestra Titanic” mizand pe o comedie lejera te inseli. Daca n-ai avut obiceiul lecturii in copilaria si viata ta, daca ai trecut peste cartile de filozofie ca prin revistele Bravo, n-are sens sa mergi la piesa asta, crede-ma!
O recomand celor nelinistiti, celor care in continuare isi cauta sensul, celor care aleg sa fie singuri pentru ca nu mai vor sa traiasca potrivit unor conformisme din societate, celor care sunt mereu in alte ipostaze mentale cu timpu lor, cu viata lor, cu franturile de cariera sau nu.
Pana data viitoare, va salut cu tot cu blugi!
