Rezumat:
Despre Mirela Pascu si competentele ei in zona de leadership am mai vorbit aici. E timpul sa descoperim mult mai multe lucruri interesante direct de la sursa. Sa vedem cine e Mirela…
➡ Salut Mirela. Stiu ca urmeaza un weekend plin cu mai multe activitati prin tara. Poti sa-mi spui in ce orase urmeaza sa ajungi si ce vei face acolo?
Buna Bogdan. Da asa este, urmeaza o serie de weekenduri destul de aglomerate pentru mine. Organizez de aproape 1 an un workshop atelier Creativitate in business prin care vreau sa ii fac pe oameni sa constientizeze importanta creativitatii mentale in viata si profesia lor , sa le reaprind speranta ca detin in ei forta creativitatii si ca totul tine de exercitiul mintii si de utilizarea unor tehnici suport de stimulare a acestei creativitati.
Pana mai de curand, organizam acest workshop doar in Bucuresti , insa am fost intrebata de diverse persoane, cum pot participa si ele la acest workshop , asa ca m-am hotarat sa il organizez si in alte orase. Am fost deja la Craiova , Pitesti si Iasi, urmeaza sambata, pe 10 Septembrie la Galati, pe 24 Septembrie la Brasov, pe 15 Octombrie la Oradea si ..mai vedem ce solicitari mai apar.
La Oradea voi organiza 2 evenimente, pe 16 octombrie, a doua zi, voi demara un workshop atelier de jocuri din domeniul leadershipului, avand ca material de joaca tapeul gri de constructii, DUCTAPE. Fiind vorba de un workshop nou, l-am intitulat „ Leadership la un ductape distanta” . Sunt eu insami o persoana foarte creativa si observ cum creativitatea m-a ajutat si ma ajuta foarte mult in businessul meu. Imi place deasemenea, sa ii invat pe oameni concepte aparent abstracte, cum este si cel de leadership , cu ajutorul creativitatii si a elementelor vizuale si kinestezice oferite de jocuri sau jucarii.
➡ Cand si cum s-a intamplat sa fii atrasa de zona de leadership?
Cand…. imi este mai dificil sa pun degetul pe o data anume. De mic copil am fost numita fetita DE CE, pentru ca eram foarte curioasa si intrebam pe toata lumea DE CE asta , DE CE cealalta. Ca toata lumea am fost purtata de curentul vietii, am urmat spiritul de turma si in privinta alegerii facultatii si pe masura ce am pasit mai adanc in lumea adulta, am inceput sa imi adresez mai des aceeasi intrebare DE CE.. DE CE exist, ce ar trebui eu sa fac pe aceasta lume?
La ce sunt eu buna?. Care sunt punctele mele forte? Ce ma pasioneaza? ce mi-ar placea sa fac? … in felul acesta m-am apropiat mai mult de zona dezvoltarii personale, am inceput sa citesc mai mult din aceasta arie , am aflat de existenta lui John Maxwell si de existenta cartilor lui si am inceput sa fiu fascinata de tot ceea ce inseamna dezvoltare personala si leadership. Am realizat ca leadershipul este precum gravitatia… nu poti scapa de ea, poti doar sa ii cunosti efectele si sa lucrezi cu ea in echipa.
Leadershipul exista chiar daca ne place sau nu, daca vrem sa il constientizam sau nu. In orice secunda influentam pe cineva sau suntem influentati de catre cineva. Nicio afacere din lume nu se face cu produse, toate afacerile se fac cu oameni , spune atat de frumos John Maxwell . Asa ca vrem nu vrem, trebuie sa facem din leadershipul autentic, aliatul nostru. Unii inteleg acest lucru mai repede, altii inteleg mai tarziu cu costuri financiare mult mai mari.
➡ Daca ar fi sa surprinzi intr-o singura idee personalitatea lui John Maxwell care ar fi?
Generozitatea pura, este ceea ce il defineste, dupa mine pe John Maxwell. John este tot timpul pregatit sa te ajute, nu conteaza cine esti si de unde vii, conteaza doar sa iti doresti sa evoluezi si daca tu iti doresti asta, el este gata sa iti arate si CUM sa faci asta.
➡ Si daca tot am vorbit de John Maxwell, stiu ca acesta a adus in piata un concept inovativ de tip „learning with games” – Leadership Game. Care sunt atuurile acestui joc din perspectiva ta?
Leadership Game este un produs marca John Maxwell Team. JMT este academia de leadership in care se formeaza foarte multi traineri in domeniul dezvoltarii personale, leadershipului, marketing, vanzari, public speaking. Dupa mine, este cea mai buna academie din lume in aceasta arie. Daca vrei sa devii bun intr-un anumit domeniul, atunci du-te si invata de la cei mai buni in acel domeniu.
John Maxwell este considerat guru leadershipului, iar eu am decis si am ales sa invat de la cei mai buni. Leadership Game este un joc, se joaca la masa, 6-12 jucatori, exista niste reguli de respectat ca la orice joc, exista niste cartonase colorate pe care jucatorii trebuie sa le traga in functie de ce culoare le cade atunci cand arunca cu un zar.
Nu am sa explic acum toate regulile jocului, insa, acest joc scoate intr-un mod foarte usor si relaxant, la iveala, punctele forte si punctele slabe ale unei echipe, ajuta membrii unei echipe sa se cunoasca mai bine, sa se aprecieze unii pe ceilalti, jocul ii provoca pe participanti sa isi exprime punctele de vedere, in felul acesta ies la suprafata adevaratele blocaje ale lucrului in echipa. Este dupa mine cel mai bun instrument prin care managerul unei echipe sau patronul unei afaceri, poate afla ce se intampla cu adevarat in businessul lui, ce ii blocheaza, ce ii tine pe loc si ce este si mai interesant constientizeaza mult mai usor si care sunt solutiile de urmat pentru a se misca catre inainte din acel punct. De ce cred ca este cel mai bun instrument?
Pentru ca noi, ca fiinte umane, avem nevoie de elemente vizuale si mai ales kinestezice pentru a asimila informatii ,dezbate informatii si impartasi informatii, iar acest joc ne provoaca sa gandim, ne provoaca sa vedem lucrurile si din alte perspective, ne ajuta sa constientizam mult mai rapid niste concepte pana atunci poate dificile de inteles…si o face intr-un mod noninvaziv , ba chiar intr-un mod foarte cool.
➡ Ce alte proiecte mai ai in pregatire pentru urmatoarele luni?
Am foarte multe idei in minte. Ti-am spus, sunt o persoana foarte creativa si imi este dimpotriva, dificil sa aleg dintre toate ideile care imi vin, insa exista cateva proiecte aflate in faze mai avansate de materializare. Primul este un seminar de leadership dintr-o serie de astfel de seminarii organizate sub marca Metode de Succes. Este vorba de un seminar organizat in parteneriat cu 2 colegi, traineri John Maxwell Team, seminar prin care dorim sa aducem mai aproape antreprenorii din Romania, in contact cu notiunea de leadership autentic si prin care vrem sa aratam si ca nu suntem doar vorbe ci si fapte, contribuind deopotriva, ca forta comuna, pentru a ajuta o cauza sociala.
Un prim astfel eveniment a avut loc in toamna anului trecut la Arad, acolo am ajutat o asociatie locala Culori de Suflet, sa implementeze un program de public speaking in casele de copii, pentru a-i ajuta pe copii sa isi creasca prin intermediul oratoriei, increderea in propria persoana si stima de sine. Al doilea eveniment l-am avut in primavara acestui an la Bucuresti, unde mai multi traineri JMT am contribuit financiar dar si fizic, la plantarea de copacei impreuna cu Asociatia Viitorul Plus. In toamna acestui an, continuam acest trend si vom merge la Iasi, unde in 26 octombrie vom organiza un seminar de leadership si vom face tot ce ne sta in putere pentru a strange cat mai multe fonduri pentru ajutorarea unui segment de populatie foarte important pentru viitorul tarii noastre dar care este , surprinzator, aproape invizibil si nebagat in seama si anume : copiii abandonati pe la bunici sau rude de catre parintii plecati in strainatate la munca . Acesti copii dezvolta traume ca orice alti copii abandonati si au nevoie de ajutorul si sprijinul nostru, a celor ce am ales sa traim aici, in tara.
Un alt proiect important sufletului meu si care este in lucru, el va avea lansarea undeva in primavara, este un program complex de e-learning in domeniul dezvoltarii personale … dar prefer inca sa pastrez suspansul , asa ca nu voi da multe detalii despre el.
➡ Un mesaj pentru cititori …
As vrea ca romanii sa constientizeze ca nu exista acel „CINEVA” care sa schimbe in bine tara noastra si ca acel cineva este in fiecare dintre noi. Fiecare trebuie sa schimbam ceva in noi si sa facem cu intentionalitate lucrurile mai bine si mai des…indiferent de cat de mici sunt acele lucruri. Am si un crez personal pe care vreau sa il impartasesc cititorilor tai si anume… Cel mai mare dusman al dezvoltarii mele personale nu este IGNORANTA ci iluzia CA STIU.