Rezumat:
În cadrul proiectului Euroscola, ediţia a VIII-a, membrii echipei “Young Spirits for Humanity” de la Colegiul Tehnic Motru au realizat un interviu cu domnul Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland, având ca temă dimensiunile sărăciei în România în perioada tranziţiei, comparativ cu perioada regimului comunist.
Privind sărăcia drept variabilă dependentă, consideraţi că dimensiunile acesteia sunt influenţate de tipul de regim (variabilă independentă), în care sărăcia se “manifestă”? (Vladimir Costea)
VT: Sărăcia, ca şi abundenţa, ţine de structurile economice, de natura ordinii sociale, de relaţiile de proprietate etc. Nu există o sărăcie fatală, sunt destule exemple de ţări odată foarte bogate, ajunse la situaţii de criză şi sărăcie endemică în urma unor politici economice aberante (Argentina lui Juan Domingo Peron, Venezuela lui Hugo Chavez, acum a lui Nicolas Maduro). Nu fetişizez piaţa liberă, dar ştiu că absenţa ei duce inevitabil la sărăcie.
Invers, privită ca variabilă independentă, dimensiunile sărăciei pot influenţa tipul de regim al statului în care acestea ating valori ridicate? (Vladimir Costea)
VT: Da, sărăcia generalizată din statele care au adoptat modele autoritare de inginerie socială a dus la reacţii contestatare puternice, adeseori uitate. Pe vremuri, un mare democrat francez a scris o carte cu titlul „L’Afrique noire est mal partie”. Democraţia nu generează automat abundenţă, dar oferă cadrul favorabil pentru exercitarea creativităţii umane. O carte scrisă de trei gânditori politici maghiari, cândva discipoli ai lui Georg Lukacs (mă refer la Agnes Heller, Ferenc Feher şi Gyorgy Markus) se intitulează „Dictatorship over Needs”, aşadar dictatura asupra trebuinţelor umane. Despre acest lucru este vorba în experimentele de tip leninist.
Cum a fost resimţit fenomenul de pauperizare în România în timpul regimului comunist, comparativ cu celelalte state din Europa de Est? Ce efecte a generat pauperizarea asupra societăţii româneşti? (Prof. Mihaela Crăciunescu)
VT: Neîndoios, ostilitatea în raport cu orice tentativă de a recunoaşte importanţa pieţii este una din cauzele majore ale pauperizării. În celelalte state din Europa de Est, cu excepţia Albaniei, au existat eforturi de a mlădia economia planificată. Să ne amintim de Noul Mecanism Economic din Ungaria lui Janos Kadar. În România, obsesia centralizării birocratice a economiei a avut, între alte efecte dezastruoase, generalizarea sărăciei.
În ce măsură nivelul de sărăcie a determinat căderea regimului comunist în România? (Lavinia Bivolan)
VT: Orice istoric al revoluţiilor din 1989 va accentua importanţa nemulţumirilor, frustrărilor şi chiar a disperării în cazul României. Mai puţin, să spunem, în Ungaria, Cehoslovacia sau RDG. În Polonia, s-au combinat cauze economice cu aspiraţii morale. În România, deciziile iraţionale şi practicile draconice ale regimului Ceauşescu au dus la mizerie generalizată, în plan alimentar, în planul unei minime calităţi a vieţii. Nivelul de trai a fost în continuu declin. Plata datoriei externe, decisă de Ceauşescu, a exacerbat această criză. Adăugaţi la această contrastul şocant dintre privilegiile nomenclaturii şi suferinţele majorităţii copleşitoare a populaţiei.
Ce modificări s-au produs asupra dimensiunilor sărăciei după căderea regimului comunist? (Ion Truşcă)
VT: În primul rând, acum sărăcia este recunoscută, se fac studii serioase, se caută soluţii prin dialog profesionist. Deci, simplu spus, nu se mai poate minţi. Avem acum indicatori ai sărăciei care erau ignoraţi în perioada totalitară. Evident, sunt categorii sociale care au suferit şi suferă în urma privatizării economiei. Mă refer în special la pensionari.
Integrarea în Uniunea Europeană a reprezentat pentru România o “plasă de siguranţă” pentru creşterea nivelului de trăi? (Prof. Niculina Chitulescu)
VT: România este acum intregrată într-un sistem dinamic de concertare solidară a demersurilor economice. Dar acest lucru nu înseamnă că UE garantează salvarea unei economii falimentare. Oricum, nu mereu şi nu pe lungă durată. Vedeţi cazul Greciei, o experienţă care ar trebui studiată pentru a şti ce trebuie evitat.
Care sunt mecanismele de care dispune Uniunea Europeană pentru combaterea sărăciei în cadrul comunităţilor defavorizate din statele membre? (Alexandra Gabriela)
VT: Nu sunt economist, nu ştiu exact care sunt aceste mecanisme, bănuiesc că e vorba de conlucrare cu organizaţii financiare internaţionale, inclusiv FMI. Dar fondurile europene sunt gândite spre a depăşi discordanţele cele mai frapante în planul veniturilor cetăţenilor.
Material realizat de Adrian-Vladimir Costea si echipa Young Spirits for Humanity
