Rezumat:
[yasr_overall_rating size=”large”]
Sorin BOCANCEA este profesor doctor și Decan al Facultății de Ştiinţe Politice și Administrative a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: Cetatea lui Platon (Editura Institutul European, Iași, 2010) și Noi și postcomunismul (Editura Institutul European, Iași, 2012). A coordonat Constituția României. Opinii esențiale pentru legea fundamentală (Editura Institutul European, Iași, 2013); De la presa studențească în comunism la presa postcomunistă (Editura Institutul European, Iași, 2014), Je suis Charlie?, Regândirea libertății în Europa multiculturală (Editura Adenium, Iași, 2015), Revoluția română. Militari, misiuni și diversiuni (Editura Institutul European, Iași, 2015).
A coordonat, împreună cu Daniel Șandru, volumele Mass-media și democrația în România postcomunistă (Editura Institutul European, Iași, ediția I în 2011 și ediția a II-a revăzută și adăugită, în 2013), Totalitarismul. De la origini la consecințe (Editura Institutul European, Iași, 2011), Zece exerciții de inginerie constituțională (Editura Institutul European, Iași, 2013). A realizat împreună cu Mircea Mureșan lucrarea Așa ne-am petrecut Revoluția (Editura Institutul European, Iași, 2014) și împreună cu Doru Tompea lucrarea Două decenii de comunism în Iașul universitar (Editura Institutul European, Iași, 2015).
➡ Pentru început, vă rog să-mi evidenţiaţi cum se defineşte secolul XXI-lea, în raport cu secolul precedent, având ca reper problematica terorismului. Consideraţi că există o schimbare de paradigmă asupra definirii şi înţelegerii terorismului în secolul al XXI-lea, în raport cu secolul precedent?
Terorismul este o armă de luptă veche de când lumea. Orice conflict între diferite comunități include și terorismul, ce însumează acțiunile menite să inducă sentimentul de frică în sânul comunității inamice. Și secolul XX a cunoscut terorismul, însă acesta a fost un fenomen marginal în comparație cu cele două conflagrații mondiale.
În secolul XXI, terorismul nu mai este un fenomen în marginea războiului clasic, ci tinde să se substituie războiului clasic pe care actorii politico-militari îl duc în diferite colțuri ale lumii cu rezerve și în urma unor calcule. Nu vom mai avea, ca în secolul XX, comunități întregi mobilizate sub sloganul „totul pentru front”, ci acțiuni ale profesioniștilor războiului.
Terorismul a căpătat amploare în secolul XXI pentru că noile condiții tehnice i-au permis acest lucru. Cele mai importante instrumente ale sale sunt mass media și rețelele de interacțiune socială. O crimă rămâne doar crimă dacă nu este percepută de o comunitate și nu o îngrozește pe aceasta; dacă este percepută și provoacă frica, este act terorist. Scopul vizat nu este pierderea de vieți omenești, ci pierderea încrederii indivizilor în instituțiile menite să le asigure securitatea, delegimitmarea acestora.
➡ Care sunt principalele schimbări generate de expansiunea terorismului în secolul al XXI-lea, cu precădere asupra Europei multiculturale. În ce măsură valorile şi principiile Uniunii Europene sunt „alterate” de atacurile teroriste care se produc pe teritoriul european?
Ascensiunea terorismului este percepută ca un eșec al multiculturalismului, îndeosebi ca o consecință nefastă a corectitudinii politice, principiu ce a dus la enclavizarea unor întregi comunități ce luptă împotriva principiilor societății europene. La acest fenomen a dus și modelul statului bunăstării sociale, care finanțează întregi comunități ce refuză integrarea, plătind un fel de taxă de protecție. Or, se știe că munca este un puternic factor integrator. Când ai întregi comunități care primesc bani fără să facă nimic, trebuie să fii conștient de faptul că acele comunități își vor petrece timpul comparându-și standardul de viață cu cel al celor ce muncesc, acumulând frustrări.
Deocamdată asistăm doar la o anumită perplexitate a europeanului de rând și la dovedirea unei incapacități crase de gestionare a fenomenului de care dau dovadă administrațiile statelor vizate de acest fenomen. Schimbări mari nu sunt, însă nu trebuie să subestimăm trendul ascendent al mișcărilor politice extremiste.
Valorile europene nu sunt alterate, ci sunt atacate de terorism. Trebuie ca europenii să nu se grăbească să-și pună la îndoială valorile doar din cauză că o generație politică și-a dovedit incompetența. Dacă este ceva de schimbat, atunci politicienii trebuie schimbați, până nu vor ajunge la guvernare cei extremiști.
➡ Cum a fost regândită libertatea în Europa multiculturală după atacurile de la Charlie Hebdo din ianuarie 2015? În ce măsură îngrădirea libertăţii de exprimare reprezintă o miză a atacurilor teroriste?
Au existat mai multe curente de opinie. De exemplu, unii consideră că trebuie limitate libertățile pentru a spori securitatea, alții consideră că libertatea este o valoare absolută și că trebuie luate măsuri drastice împotriva celor ce o neagă. Constatăm până acum o reacție întârziată a liderilor politici europeni în a lua măsuri pentru apărarea libertății, ultimele atentate din Bruxelles dovedind acest lucru. Atacurile teroriste vizează tocmai îngrădirea libertăților, înlocuirea unei societăți a libertății cu una a fricii și a interdicțiilor. Aceasta este marea capcană în care vedem că intră cu seninătate liderii politici. Problema este mai jos decât ne-o imaginăm. Nu este o chestiune de principiu al libertății, ci de gestionare a apărării a ceea ce Europa are. Când vezi că organizatorul atentatelor de anul trecut de la Paris este lăsat liber nu poți decât să te revolți. Parcă teroriștii și cei ce sut obligați să ne apere de ei sunt complici.
Susțin ideea că fiecare generație își regândește cadrele libertății, fiindcă realitatea socială se schimbă și totul trebuie redefinit pentru a rămâne eficient. Însă acum cred că asistăm la o gravă criză de competență în materie de securitatea europeană. Cineva trebuie să plătească prejudiciile. Cei ce ar trebui să plătească sunt cei ce organizează marșuri de solidaritate pentru a celebra incompetența lor criminală.
➡ Ce modificări se produc asupra identităţii Uniunii Europene?
Vorbim de mai multe identități în Uniunea Europeană, fiindcă acquis-ul comunitar este interpretat în mai multe chei: a națiunilor, a confesiunilor ș.a.m.d. Ar fi bine dacă aceste acte criminale ar avea ca efect anumite clarificări și asumări ale coordonatelor identității europene ce se află în prezent mai mult în tratate. Se reconfirmă faptul că proiectul politic european încă suferă de o criză de mitologie, de ideologie. Din păcate, își arată din nou fața hidoasă tribalismul, fiind multe voci care anunță cu satisfacție eșecul proiectului european și necesitatea întoarcerii la Europa națiunilor. Să nu uităm însă că Europa națiunilor a declanșat cele două războaie mondiale.
Actualul proiect european trebuie să depășească criza așa cum a mai făcut-o în scurta sa istorie: prin schimbarea unei garnituri de politicieni ce l-a adus în criză. Au mai fost astfel de „restartări” ce au scos Comunitățile Europene mai puternice. Cred că există astfel de resurse pentru ca UE să depășească acest moment. Cu siguranță o va face, dar cu alți lideri politici. Aceștia de acum, Merkel, Holland ș.a., trebuie să plece.
➡ În ce măsură atacurile teroriste au influenţat dezvoltarea instituţiilor Uniunii Europene?
Până acum nu au influențat dezvoltarea, pentru că amploarea actelor teroriste este de dată recentă. Însă le-a pus în dificultate și ar fi de dorit să genereze o mai mare eficiență a lor.
➡ Cum ne putem raporta la fenomenul terorismului în spaţiul extra-european? Care sunt formele de manifestare ale terorismului în spaţiul extra-european, prin care se deosebeşte de atacurile teroriste din spaţiul european?
UE trebuie să se implice în acțiunile de combatere a terorismului la sursa lui. Organizațiile teroriste au declarat război UE și UE nu se poate comporta ca și cum ar fi vorba de o declarație de dragoste.
Terorismul este la fel peste tot. Reacțiile autorităților și ale societăților sunt diferite. În statele generatoare de terorism, acesta este un fenomen cu care societățile de acolo sunt obișnuite. În țările în care săptămânal au loc acte teroriste, acestea se banalizează. În Europa, nu. Deocamdată. Și Europa trebuie să evite o asemenea banalizare a răului.
Material realizat de Vladimir Costea
[yasr_visitor_votes size=”large”]
