Rezumat:
Nu o sa scriu despre vina, despre prejudecati, despre fiinte bipede cu chip de om care te-au judecat pentru ca aveai barba, tricou negru…Nu voi scrie despre cenusa, mizerii, nu voi cauta vinovati, nu voi striga mut catre eter…
Pentru ca vinovatii cand si daca se vor gasi nu te vor aduce inapoi. Daca ma apuc sa numar bisericile si spitalele, numerele nu te vor aduce inapoi. Au scris altii, vor mai scrie despre tragedie, #colectiv, oameni, vina, conditii, legi, birocratie….Pentru tine nu mai au sens. Ca tu nu mai esti aici si tu oricum radeai de toate, smechere!
Nu o sa scriu nici ca soferul care m-a adus azi la capela ca sa imi iau ramas bun de la tine mi-a „pastrat” telefonul care nici macar nu era al meu. Pentru ca NIMIC din toate astea nu conteaza. Daca devin bolnav, cu voia Karmei, Destinului, Universului, o sa ma fac sanatos, daca nu mai iubesc, o sa ma indragostesc poate, din nou, intr-o zi, daca raman fara job, gasesc altul, daca raman fara casa, ma mut in alta parte, dar daca mori, MORI. Si tu N-ai murit. NU! Tu traiesti in sufletul celor pe care i-ai salvat si in sufletul nostru pentru ca ai fost ce ai fost.
Nu te-ai gandit nicio clipa la tine, la prietenii care te stiau de-o viata in acele clipe, te-ai gandit sa da-i o mana de ajutor, sa dai viata si ai dat.
Dar s-au scris prea multe lucruri triste si azi, in ziua in care DREPTATEA tarzie si fireasca te-a facut CAVALER, pentru ca am fost colegi pe drumul ABSOLUT spre UNTOLD, vreau sa iti fac AUTOPORTRETUL asa cum a fost el – PLIN DE VIATA, CULOARE, ZAMBETE! Daca voi reusi e meritul tau, daca voi esua e vina mea pentru ca nu mai stiu sa scriu de cateva zile…
➡ Ziua in care am cunoscut un SuperErou
Ironic sau nu era 30 iulie cand te-am cunoscut. Exact acum 3 luni. Pana atunci doar auzisem despre tine, fotografiile tale, dar offline nu te cunoscusem niciodata. Intamplarea a facut sa stau cu o amica, Ioana, chiar in spatele tau. A fost empatie la prima vedere. N-am vazut in viata mea un munte de om atat de blajin. Nu cred sa te fi vazut fara zambet pe chip. Nu cred ca te-am vazut trist sau ingrijorat chiar si atunci cand glumea Pandutzu ca pierde nu stiu de moment de la UNTOLD. Erai mereu relaxat si mai schimbam din cand in cand cate un cocktail colorat ABSOLUT.
Am ras tot drumul si m-ai incurajat si in cele mai tampitele momente ale mele. Nici nu mai stiu daca ti-am dat si tie un tricou pe care l-am castigat sau ai primit si tu, habar nu mai am. Cert e ca iti statea bine cu tricoul de IMPARAT ABSOLUT sau Praslea cel Absolut.
Mereu relaxat, mereu gata sa dai o mana de ajutor. Nu stiu unde ai strans atata bunatate. Nu stiu de unde atata bunatate. Esti cool mane!
Te rog sa ma ierti ca n-am petrecut mai mult timp alaturi de tine. Cand am ajuns la Cluj te-am lasat cu prietenii tai vechi, cu gasca ta dar atunci nu stiam ca oricine iti zambea putea sa fie in gasca ta. Oricine aprecia o bere buna, muzica buna si stia sa fie OM putea sa fie in gasca ta…
Ultima poza pe care o am cu tine de la UNTOLD e de la castelul de LUT, langa tine, TU, deasupra tuturor, impunator, bland, smerit, regret ca te-am cunoscut acum iar altii, au avut sansa sa stea pe langa tine cu anii…
➡ Ultima poza facuta de tine, mie
Era 5 septembrie la nu stiu ce festival din Parcul Izvor. Ne-am intalnit, tu, cu aparatul tau magic si zambet la purtator. Te-am rugat sa-mi faci o poza cu telefonul meu mie si solistului de la Elephants Bizarres. A iesit calda, asa cum iti ies tie pozele.
Azi ma gandesc la tine si cat de putin timp am petrecut in preajma ta. Si n-are legatura cu faptul ca esti prea Sus sa iti mai vad zambetul, sa iti mai mangai barba sau sa ciocnim un cocktail Absolut sau o bere, dar chiar n-am ce sa iti reprosez. Ai fost atat de bun, un om atat de bun, un munte de om si tot facut din bunatate.
Stii, acum ca te-am intalnit stiu cum arata Autoportretul unui SuperErou. Daca intr-o zi voi avea un baiat o sa-l botez CLAUDIU si daca o sa ma intrebe daca am cunoscut sau cunosc eroi nu o sa-i vorbesc de MARVEL, Superman, Spiderman, Thor…
O sa-i vorbesc despre un OM fara aripi dar care putea sa zboare cu forta fotografiilor sale, care nu sfarama pietre dar sfarama orice urma de indoiala sau neincredere cand iti zambea.
Cladiu, o tara intreaga o sa iti faca fotografii in gand, in minte, in vise si sa stii smechere ca vom invata si noi sa zambim ca tine din pozele tale. Pe curand, si daca in lumea asta nu mai avem cand sa ne mai revedem, sunt sigur ca o sa ma astepti intr-o zi, la un colt de cer sa-mi surprinzi gesturile zambind…
PS: Am incercat toata ziua sa beau cat mai putine lichide ca sa nu mai plang pe tastatura…Dar n-am putut. Sper sa ma ierti ca nu te-am cunoscut suficient si ca n-am scris mai mult, dar oricum cuvintele mele sunt urme de nisip pe valurile Oceanului…
Condoleante pentru pierderea suferita, care e pierderea noastra a tuturor, de fapt! Am ramas impresionata de gestul facut de acest tanar si cred ca va ramane un model de generozitate si spirit de sacrificiu. Poate ca in scoli elevii ar trebui sa invete si despre acesti eroi contemporani si despre gesturile lor, poate ca lumea ar fi mult mai buna daca am fi si am avea cu totii astfel de prieteni.