Rezumat:
Conform statisticilor efectuate, 7 din 10 adulți din România și-au pierdut cel puțin un dinte natural, fapt care evidențiază necesitatea din ce în ce mai mare a restaurărilor estetice. Cea mai bună tehnică care imită funcționalitatea dintelui natural, în proporție de 98%, se dovedește a fi procedura de implant dentar.
Așadar, stomatologii care pun pe primul loc confortul pacientului se văd nevoiți să caute soluții optime pentru a le oferi acestora tratamente eficiente – din punct de vedere estetic, funcțional și al durabilității. Pentru rezultate de excepție, însă, nu este suficientă doar expertiza medicilor implantologi, ci este absolut necesară și adoptarea unor proceduri care să presupună utilizarea unor materiale de calitate.
Compania MIS Implants Technologies – soluții care ridică implantologia la un alt nivel
Sub deviza „Make it simple”, compania MIS Implants Technologies investește în mod constant în cercetare și dezvoltare, concentrându-și eforturile în direcția inovarii unor produse care să faciliteze procedurile implantologice efectuate de către stomatologi. Fondată în anul 1995, în Israel, MIS Implants Technologies are o experiență de peste 20 de ani în ceea ce privește proiectarea și fabricarea implanturilor dentare.Începând din 2016, MIS aparține de colosul Dentsply Sirona – cea mai mare companie de produse stomatologice din lume.
Prezent în peste 60 de țări, producătorul de implanturi dentare s-a extins și pe piața stomatologică din România încă din anul 2013, având distribuitori pe tot teritoriul României. Mai mult decât atât, specialiștii în implantologie pot apela la MIS pentru soluții complete și ideale pentru stomatologia digitală, menite să asigure un rezultat de succes.
Tehnologii de ultimă generație în restaurări dentare
MIS România are oferte de produse care cuprind o paletă variată de implanturi dentare de diferite dimensiuni, potrivite pentru orice caz clinic, dar și soluții regenerative, inclusiv materiale de adiție osoasă și opțiuni protetice.
MIS dezvoltă în mod continuu un proces orientat către perfecționare, iar, datorită cercetărilor îndreptate în direcția progresului tehnologic, se asigură rezultate precise, lipsite de imperfecțiuni. Informații suplimentare se găsesc pe site-ul companiei, unde se află și catalogul MIS, disponibil specialiștilor din domeniu pentru a consulta ofertele accesibile de implanturi dentare.
Proceduri sigure și fără complicații de la MIS
Soluțiile de top propuse de MIS sunt apreciate de către specialiștii din România pentru că răspund nevoilor pieței și îndeplinesc chiar și cele mai mari exigențe. Fiecare implant MIS are anumite particularități și caracteristici care îi conferă un design funcțional și estetic. Astfel, medicii implantologi care achiziționează produsele MIS beneficiază de un plus de încredere în privința siguranței și a calității implanturilor pe care le oferă pacienților.
Mai mult decât atât, soluțiile de restaurare dentară oferite de MIS reprezintă o bună alegere pentru specialiștii care își doresc să folosească tehnici care să le faciliteze munca, dar care să asigure, în același timp, o procedură sigură și fără complicații. Implicarea activă pe care compania MIS o are în cercetare și în dezvoltarea continuă a produselor i-a asigurat acesteia o poziție favorabilă în topul celor mai mari producători de implanturi dentare din lume.
Având produse în conformitate cu standardele internaționale de calitate – ISO 13485:2003, ISO 9001: 2015 și Directiva Europeană pentru dispozitive medicale 93/42/EEC și fiind aliniată cu standardele impuse de Ministerul Sănătății din România, MIS oferă implanturi dentare la un preț corect, cu un design special și adaptate perfect oricărui scenariu clinic.
Printre cele mai utilizate implanturi MIS se numără: MIS V3, MIS C1 și MIS Seven, fiind îmbunătățite în mod constant datorită cercetărilor inovatoare care oferă rezultate impecabile și performanțe ridicate.