Social

Implantul dentar în cifre – cât costă un astfel de tratament și care este rata lui de succes

Spread the love

Interesul pentru reconstrucția dentară prin intermediul implanturilor urmează o tendință constantă de creștere, potrivit unui studiu privind piața globală a implantului dentar, publicat în 2017 de Coherent Market Insights. Iar principalul motiv care stă la baza acestui lucru constă, de fapt, în creșterea interesului populației din întreaga lume pentru menținerea, sau chiar îmbunătățirea, aspectului estetic.

De asemenea, studiul arată că al doilea factor care influențează creșterea cererilor privind implantul dentar este strâns legat de numărul tot mai mare al persoanelor în vârstă. Asta deoarece majoritatea problemelor dentare pentru care se apelează la implant apar ca urmare a îmbătrânirii. Potrivit Institutului Național de Cercetare Dentară și Craniofacială, populația geriatrică (persoane cu vârsta de peste 65 de ani) are, în medie, 18,9 dinți rămași, fapt pentru care creează o piață extrem de profitabilă pentru implanturile dentare. Progresele tehnologice asociate cu cererea mare de proceduri au dus la un venit global al implantului dentar estimat la 3.619,0 milioane de dolari, în 2016.

➡ Primul implant dentar, realizat în 1954

Încă din 1954, când au fost inventate, implanturile dentare au câștigat atenția și interesul tuturor, fiind soluția perfectă pentru înlocuirea dinților naturali, pierduți din diferite cauze, cu dinți artificiali care pot fi fixați chirurgical atât în maxilarul superior, cât și în cel inferior.

Așadar, de-a lungul timpului, tehnologiile privind implantul dentar au evoluat și s-au diversificat astfel încât, în prezent, aceste progrese permit efectuarea unei astfel de intervenții chiar și la persoane fără o construcție maxilară corectă sau cu o construcție maxilară slabă.

De fapt, pentru a ne face o idee cât mai clară privind evoluția acestei mari descoperiri, studiul amintit precizează că, în 2015, implanturile dentare au reprezentat o cotă de peste 15% din veniturile globale ale tehnicilor și dispozitivelor dentare de pe piață.

Mai mult, același raport arată că, până în 2024, implantul dentar va înregistra o rată anuală de creștere de 6,3%, la nivel mondial.

➡ Rata de succes a tratamentului cu implant dentar: peste 98%

Specialiștii în implantologie spun că reușita unei intervenții cu implant dentar depinde de o întreagă serie de factori, cel mai important dintre aceștia fiind locul în care este inserat implantul.

Totuși, riscurile de eșec ale unui astfel de tratament sunt extrem de mici, rata de succes a implanturilor dentare ajungând, de fapt, la peste 98%. Mai mult decât atât, cu o îngrijire adecvată, implanturile pot rezista toată viața, fapt care explică popularitatea acestei soluții stomatologice de execepție.

➡ Cât costă un implant dentar

În timp ce în America și în țările bine dezvoltate ale Europei, prețul mediu al unui implant poate ajunge la 5.000 de dolari, respectiv euro, în România, costurile acestui tip de tratament sunt mult mai accesibile, încadrându-se între 400 și 2.500 euro, iar asta în cazul în care situația pacientului necesită și alte proceduri suplimentare, precum adiția de membrană, grefa osoasă etc.

Prețul intervenției, însă, este influențat de factori precum tipul implantului pentru care se optează, experiența medicului implantolog, tipul de coroană folosită pentru îmbrăcarea implantului, tehnologiile utilizate și nu numai.

Periodic, însă, clinicile și cabinetele stomatologice pun la bătaie oferte pentru implanturi dentare, astfel încât acesta să devină accesibil unui număr cât mai mare de pacienți. Asta nu înseamnă, însă, că se face rabat de la calitate.

În București, de exemplu, una dintre cele mai mari și mai cunoscute clinici specializate în reconstrucția zâmbetului este Dent Estet. Medicii de aici folosesc tehnologii digitale avansate, care asigură succesul oricărui tratament, oferind, astfel, garanții extinse pentru implantul dentar, chiar și pe viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *