Rezumat:
Florin Ghioca şi-a început cariera de jurnalist la vârsta de 13 ani şi a fost declarat « cel mai tânăr ziarist din România » intrând astfel în « Cartea Națională a Recordurilor ». A lucrat cu cele mai importante publicații din România, printre care: Evenimentul Zilei, Cotidianul, Național, Academia Cațavencu, Jurnalul Național. Printre personalitățile intervievate de-a lungul carierei jurnalistice se numără David Lynch, Annie Girardot, Michele Placido, Pascal Bruckner, Frederic Beigbeder. A publicat fotografii în majoritatea ziarelor și revistelor din țară, dar și în câteva publicații din străinătate (SUA, Grecia, Finlanda, Franța, Marea Britanie, Afghanistan). În 2005 ajunge în Statele Unite ale Americii, unde a fost corespondent de presă pentru publicații și canale de televiziune din țară. A fost ziarist acreditat la Sediul Organizației Națiunilor Unite de la New York, iar în 2008, lainvitația MApN, pleacă în Afghanistan pentru a pregăti documentația cu ocazia Summit-ului NATO de la București. Timp de un an, Florin s-a deplasat în zonele grav afectate de război din Afganistan cu alimente şi îmbrăcăminte la copiii săraci din regiunile teatrelor de luptă. În 2010 Florin a fost singurul român invitat de către National Geographic să participe la expediția „Kenya – The Great Migrations” în rezervația Masai Mara, Kenya. Iar povestea nu se opreşte aici…
REPORTER: Salut Florin si felicitari pentru evenimentul Cupa Presei la Cantat. Am o curiozitate insa. Cum a ajuns un jurnalist expert in fotografie sa ajunga si expert in evenimente muzicale?
FLORIN: Multumesc mult! Nu ma pot considera un expert in evenimente muzicale, desi de-a lungul timpului m-am ocupat de mai multe asemenea intamplari, de la lansari de videoclipuri si concerte, pana la festivaluri si jam session-uri. Mai am pana la un nivel profesionist. Momentan o fac ca un hobby si ma bucur doar de rezultatele muncii mele. In cazul de fata, faptul ca cei peste 250 de jurnalisti din Music Club si cei peste 500 de privitori ai transmisiei live de pe net s-au distrat a fost cel mai important lucru pentru mine. In fond, asta si conteaza, sa ne simtim bine la asemenea evenimente.
REPORTER: De ce Cupa Presei la Cantat si nu alta denumire pentru competitie?
FLORIN: In urma cu 11 ani, cand a avut loc prima editie, pe piata exista deja celebra Cupa la Fotbal, in care mai multe redactii isi faceau echipe si se luptau pentru o cupa in competitie sportiva. Mi-am zis ca in fond, de ce nu, jurnalistii se pot “duela” si in altceva. De fapt, totul a pornit de la afirmatia unei vedete (nu spun cine, persoana “amportanta”), care a zis ca jurnalistii nu se pricep la muzica si scriu dupa ureche. Afirmatia m-a cam iritat, recunosc, mai ales ca la randu-mi am studiat pianul si chitara si cred ca mai am ceva ureche muzicala… Asa ca s-a nascut Cupa Presei la Cantat, evenimentul care de fapt face schimb intre cele doua “linii”: jurnalistii urca pe scena si canta, iar vedetele jurizeaza si isi dau cu parerea.
REPORTER: Care crezi tu ca sunt motivatiile pentru care un angajat media iubeste ,,cantatul in public”?
FLORIN: Pe unii dintre ei ii poti vedea la seri de karaoke prin oras, altii sunt sufletul petrecerilor pe unde se duc cu prietenii. Jurnalistii prin definitie sunt persoane mai deschise, mai sociabile, asa ca nu cred ca asta ar fi un impediment. Desi sa stii ca unii dintre ei au avut emotii cumplite, au uitat versurile, au cantat pe langa melodie… dar au fost simpatici si s-au simtit bine.
REPORTER: Cand vei organiza urmatoarea editie?
FLORIN: Anul viitor va fi in luna mai. Sau asa preconizez. Mai am de discutat amanunte cu Music Club (cel mai probabil tot acolo o sa facem), cu potentialii sponsori (pentru ca anul asta au lipsit aproape cu desavarsire). Acum am zis sa nu treaca anul si sa nu fi organizat “Cupa”. Deja au fost doi ani de pauza pe care ii regret. Dar astea au fost conditiile. Acum sper sa depasim criza macar cu un cantec vesel.
REPORTER: Un mesaj pentru jurnalistii care inca nu s-au inscris la concurs. Cum ii convingi sa vina la editia urmatoare?
FLORIN: Pai se pot convinge si singuri, vazand cum s-au descurcat si cum s-au simtit colegii lor. Unii dintre concurenti vor sa revina, cum este si cazul lui Adrian Iclozan, de la Money TV, care a luat “Premiul Angela Similea pentru intreaga cariera”. El a fost prezent la sapte din cele noua editii de pana acum, ceea ce inseamna un record de neegalat! Oamenii vin sa se distreze. Asa ca daca vor sa se simta bine si sa mai castige si premii, atunci cu siguranta se vor inscrie si la anul, probabil tot pe pagiademedia.ro, principalul partener de promovare de anul acesta.