Divertisment

Filmul „Tăndări” : Comedie românească despre slăbiciuni

Spread the love

 

Filmul „Tăndări” (2025): O comedie savuroasă despre micile slăbiciuni ale românilor

„Tăndări” marchează debutul regizoral al lui Bogdan Naumovici, un veteran al publicității românești, și aduce pe marele ecran o comedie autentică, ce îmbină umorul acid cu observațiile sociale bine țintite, oferind o perspectivă satirică asupra vieții dintr-o mică comunitate rurală.

Sinopsis

Acțiunea se desfășoară în două comune rivale, Movilița și Țăndărești, care se confruntă cu o criză financiară acută după ce primesc doar jumătate din bugetul anual necesar. Soluția? Un meci de fotbal decisiv, în care primarii celor două sate își pun în joc toate resursele și orgoliile. Echipa câștigătoare ia tot: banii și șansa de a-și realiza ambițiile.

În Movilița, primarul (Alin Florea) visează la un parc de distracții pentru a atrage turiști și, bineînțeles, pentru a-și asigura un nou mandat. Cu ajutorul unui afacerist local (Nicodim Ungureanu), al secretarei Mariela (Carmen Tănase) și al fostului fotbalist Enrique (Cristian Bota), începe pregătirea echipei, în timp ce fostul primar al comunei vecine (Constantin Florescu) pune bazele unei echipe de fotbal redutabile. De partea cealaltă, Movilița se bazează pe strategii „românești” de sabotaj, dar și pe o motivație aparte: promisiunea unui viitor mai bun.

În mijlocul acestor pregătiri haotice, fetele satului visează la măritiș, preotul devine arbitru, iar sătenii își unesc forțele pentru a-și îndeplini scopurile într-o poveste plină de situații absurde și personaje pitorești.

Deși este o comedie „ușoară”, filmul atinge teme serioase precum sărăcia, visurile neîmplinite și natura umană. Dialogurile naturale, pline de replici memorabile, reușesc să surprindă esența vieții rurale, iar actorii se simt în largul lor în pielea personajelor caricaturale, dar pline de viață. Cu toate acestea, scenariul împrumută uneori din stilul serialistic, ceea ce poate face ritmul ușor previzibil.

Regizorul Bogdan Naumovici descrie filmul ca o comedie „laser, frate!”, inspirată din realitățile satelor românești, unde situațiile aparent absurde devin credibile. De la cimitire lângă terenurile de fotbal la politicieni care fac pariuri improbabile, „Tăndări” surprinde cu fidelitate atmosfera de „viață bate filmul” din România.

Producție și distribuție

Filmul are o distribuție numeroasă amintim câteva nume de actori consacrați precum Alin Florea, Carmen Tănase, Constantin Florescu, Cristian Bota, Nicodim Ungureanu, Sergiu Costache dar și mulți alții.

Producția a fost realizată de Laura Georgescu Baron (Hi-Fi Production) iar filmul este distribuit de Forum Film.

Imaginea este semnată de Lulu de Hillerin, iar muzica originală îi aparține lui Damian Drăghici, care adaugă un plus de autenticitate atmosferei. Scenografia, costumele și machiajul completează povestea cu detalii verosimile ale satului românesc.

Premiera de gală a filmulu a avut loc luni la Cinema City AFI Cotroceni, în prezența actorilor, echipei de producție și a unor invitați speciali. Filmul va putea fi vizionat în cinematografele din toată țara începând cu 28 ianuarie 2025. iar mâine 29 ianuarie, orele 19, odată cu deschiderea noului Happy Cinema din Mall Colloseum Chitila puteți viziona filmul tot în prezența unei parte a echipei.

 

„Tăndări” este o comedie care știe să râdă de micile noastre slăbiciuni, oferind divertisment românesc, Bogdan Naumovici îmbinănd zicem noi cu succes umorul cu observații sociale subtile.

vlad macarie recenzie film presainblugi vlad macarie presainblugi vlad macarie blogger vlad macarie blog recenzii vlad macarieAcest articol a fost scris de Vlad Macarie, pasionat de cinema, co-fondator Cinefilia.ro și unul dintre colegii noștri.  #recenziifilme #recenziefilm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *