Rezumat:
Asociaţia React a încheiat recent seria de 18 sesiuni de instruire privind egalitatea de şanse pe piaţa muncii din România. Desfășurate pe parcursul a șapte luni, în perioada decembrie 2014 – iunie 2015, evenimentele au avut rol de formare și au adus în discuție numeroase aspecte ale egalității de șanse și acțiuni menite să schimbe percepția și atitudinea publicului asupra rolului profesional și social al femeii.
Despre perceptia femeii in secolul XXI in diferite culturi si civilizatii si modul in care este ea marginalizata in societatea romaneasca am discutat si in cadrul intalnirii dintre bloggeri si ONG-uri de la TUSNAD dar am scris despre asta si aici
In cazul de fata vorbim de 417 reprezentanţi ai societăţii civile (organizaţii neguvernamentale, patronate, asociaţii profesionale, instituţii culturale şi sindicate) şi 51 de specialişti din mass-media care au fost prezenţi la atelierele de instruire organizate de Asociaţia React în cadrul proiectului S.A.F.I.R. – „Şcoala de antreprenoriat pentru femei cu iniţiative responsabile”.
Sesiunile s-au desfăşurat în Alba-Iulia, Braşov, Bucureşti, Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Miercurea-Ciuc, Orşova, Râmnicu-Vâlcea, Sfântu Gheorghe, Slatina, Sibiu, Târgu Jiu şi Târgu-Mureş.
În cadrul sesiunilor de informare participanţii au aflat care sunt principiile egalităţii de şanse, cum să recunoască stereotipurile de gen şi situaţiile de discriminare, dar și cum pot acționa pentru a combate acest fenomen.
Temele abordate în cadrul sesiunilor au cuprins o largă paletă de subiecte, de la mitul meseriilor “de bărbaţi” şi “de femei”, egalitatea de şanse în era tehnologiei, discriminarea multiplă, stereotipuri de gen în mass-media şi publicitate, până la dezbateri privind locul femeii în societate şi în familie.
Sesiunile au fost susţinute de o serie de specialişti în domeniul egalităţii de şanse şi din domenii conexe, precum psihologie, mass-media, resurse umane și sociologie.
Fiecare dintre cele 18 sesiuni a fost transmisă prin live streaming pe site-ul www.altreileasector.ro, iar înregistrările sunt disponibile pe canalul de Youtube al Asociaţiei React.
În aceeasi perioadă, Asociaţia React a desfăşurat şi o campanie de conştientizare la nivel local a importanţei respectării egalităţii de şanse. În acest sens, a avut alături o serie de persoane publice care susţin egalitatea de şanse a femeilor pe piaţa muncii din România. Printre acestea, se regăsesc Melania Medeleanu, Adriana Săftoiu, Anca Serea, Răzvan Ionescu, Maria Radu, Irina Sârbu, Magda Vasiliu și Ana Morodan.
Proiectul “Femeia de astăzi pentru societatea de mâine” este implementat şi comunicat sub denumirea „Școala de antreprenoriat pentru femei cu iniţiative responsabile (S.A.F.I.R)” şi este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeşte în Oameni!
Stiai ca…
➡ Mai mult de 460 de persoane au participat la 18 sesiuni de instruire privind egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi
➡ Participanţii, membri ai societăţii civile şi ai mass-media, vor promova în comunităţile lor măsuri de încurajare a respectării egalităţii de şanse atât pe piaţa muncii, cât şi în şcoală sau în familie
➡ Evenimentele au fost organizate de Asociaţia React în cadrul proiectului S.A.F.I.R – Şcoala de antreprenoriat pentru femei cu iniţiative responsabile
Si pentru ca se potriveste materialului, am decis sa republic aceste randuri scrise de mine in martie 2015.
Unde e femeia?
Femeia se ascunde in spatele Capelei Sixtine,
caci cel care a facut-o a avut o mama…
Femeia se ascunde in umbra primului pas pe Luna,
pentru ce cel care a pasit pe solul uscat,
stie ca a ajuns acolo doar nascut fiind de catre mama sa…
Femeia a scris, in gand, Declaratia de Independenta
a Statelor Unite ale Americii,
pentru ca fiecare barbat care a semnat in 1776,
a fost nascut si crescut de o FEMEIE.
Femeia s-a ascuns in cala vasului care a descoperit America,
pentru ca, acel Columb a avut o mama…
Femeia, la nivel metafizic,
a descoperit Teoria Relativitatii,
a inventat Roata,
electricitatea, motorul pe abur,
si lista continua la infinit
pentru ca Infinitul s-ar termina la punct
daca n-ar exista FEMEIA.
Si atunci,
unde e femeia in aceasta lume masculina?
UNDE?