Rezumat:
Dragoș Bucur este un violonist promițător în căutarea unei iubiri pentru o viață în “Poveste de dragoste”, cel mai recent film al Cristinei Iacob, din 27 noiembrie în cinematografe.
De la regizorul #Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014, vine în iarna aceasta pe ecrane “Poveste de dragoste”, un film cu Dragoș Bucur și Raluca Aprodu în rolurile principale.
Spectatorii din România vor avea ocazia de a-l vedea pe Dragoș Bucur într-un rol diferit de tot ce a jucat până acum: Sebastian, personajul interpretat de îndrăgitul actor, este un tânăr frumos, talentat, cu pasiune pentru muzică și vioară. Deși la prima vedere este un tip sensibil, în Sebastian se ascunde un bărbat puternic, capabil să facă tot ce îi stă în putință pentru a își salva povestea de iubire.
“Este acel tip de personaj pe care îl joci odată-n viață”, spune Dragoș Bucur despre rolul său, care a reprezentat o provocare – „Deobicei mi se oferă roluri în care sunt destul de dur, am un timp de exprimare mai simplă și în nici un caz nu mi s-a cerut să fiu pe latura sensibilă sau artistică”.
Trailerul filmului, lansat astăzi, 14 septembrie de către distribuitorul și co-producătorul filmului, Zazu Film, îl prezintă pe Dragoș Bucur într-o impostază surprinzătoare pentru cei ce s-au obișnuit să-l vadă în rolurile de “bad guy”. Pentru acest rol, Dragoș a luat lecții de vioară și s-a lăsat pe mâna stiliștilor pentru a apărea în fața spetatorilor cu o nouă înfățișare: “Am avut părul lung și aproape la fel de lung ca personajul din “Poveste de dragoste” în anul întâi de facultate.
Au trecut mulți ani de atunci dar ceva-ceva parcă mi-am amintit”, spune acesta, care-și amintește și de alte tentative de a învăța să cânte la vioară: “Când aveam 10 ani, una dintre vecinele mele care știa avea o vioară, s-a gândit să îmi facă un bine și să mă învețe să cânt. Cred că a durat vreo 30 de minute perioada în care am învățat să cânt la vioară, după care toată lumea și-a dat seama că nu am nici o șansă. Pentru acest film am avut aproape o lună la dispoziție, am lucrat cu un profesor care m-a ajutat foarte mult și am descoperit că îmi place mult vioara. Am descoperit că îmi place mult mai mult decât orice instrument de muzică clasică. Vioara are un tip de sonoritate pe care nu îl descoperisem”.
Detalii pe pagina oficială de Facebook a filmului: facebook.com/PovestededragosteFilm
“Poveste de dragoste”a rulat în premieră internațională în cadrul Festivalului Filmului de Dragoste de la Mons, unde a fost selectat în competiția internațională. Deasemenea, lungmetrajul a fost selectat la Festivalul Internațional de Film de la Montreal și în cadrul celei de-a 20-a ediția a Festivalului Internațional de Film Portobello.
Lungmetrajul “Poveste de dragoste”este un film despre iubirea dintre doi tineri artiști din zilele noastre. În preajma sărbătorilor de iarnă, într-un oraș vechi și fermecător din Transilvania, Sebastian și Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste. Doar că nu e atât de simplu cum pare. Aflată în aria de influență a trei bărbați cu personalități puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viața de adult și alegerile unei inimi de copilă. E vremea Crăciunului și viata îi rezervă acestei tinere frumoase și talentate doar cadourile pe care este suficient de puternică să le primească. Dragostea învinge întotdeauna, sau nu?
Scenariul filmului este semnat de Cristina Iacob și Dan Chiriac. Poveste de dragoste a avut parte de o echipă de excepție. Imaginea îi aparține lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele de Doina Levintza. Montajul a fost realizat de Ovidiu Văcaru și Cătălin Cristuțiu, iar muzica originală aparține HaHaHa Production. Sunet, Dragoș Stanomir, iar mixajul, Cristinel Șirli (Creative Sound). Poveste de dragoste este produs de MediaPro Entertainment și Zazu Film.
În România, lungmetrajul va fi lansat pe 27 noiembrie 2015, distribuit de Zazu Film.