Rezumat:
PayPoint România inaugurează un nou segment de plăţi, donaţii, alături de Dăruieşte Viaţă
PayPoint România se alătură misiunii celor de la Dăruieşte Viaţă şi pune la dispoziţie românilor reţeaua sa de peste 26.000 de puncte de plată în scopul efectuării de donaţii prin intermediul echipamentelor sale.
De mai bine de 16 ani, PayPoint face eforturi în vederea consolidării şi diversificării portofoliului de servicii disponibile în locaţiile partenere, pentru a oferi utilizatorilor o metodă simplă şi rapidă de efectuare a plăţilor uzuale, recurente. În acest context, accesarea noii categorii de servicii, „Donaţii”, vine ca un pas firesc, în linie cu valorile şi angajamentul companiei.
Clienţii care îşi doresc să sprijine iniţiativele „Dăruieşte Viaţă”, inclusiv construcția Campusului Medical Pediatric de la Marie Curie, pot veni de acum într-o locaţie parteneră PayPoint, menţionează operatorului terminalului suma pe care o donează, oferă informaţiile solicitate, achită suma în numerar şi primesc la final dovada plăţii.
„Ne bucură faptul că, în ultimii ani, susţinerea diferitelor cauze şi proiecte umanitare a cunoscut o tot mai mare râspândire în România, atât la nivel corporate, prin acţiuni CSR, cât şi la nivel individual. Este deci evident faptul că există o mai mare conştientizare a importanţei implicării în susţinerea acestor cauze, multe iniţiative de amploare fiind posibile datorită fondurilor strânse din donații. În acest context, adăugarea acestui tip de plăţi în portofoliul nostru de servicii este un pas în plus în direcţia normalizării ideii de implicare: utilizatorii PayPoint au de acum posibilitatea de a da înapoi comunităţii din care fac parte, la fel de simplu şi natural cum efectuează orice altă operaţiune recurentă în magazinele noastre partenere. Ne onorează parteneriatul cu cei de la Dăruieşte Viaţă, Asociaţia care a făcut atât de mult pentru sistemul medical din România, şi suntem încrezători că mesajul şi misiunea acestora vor ajunge la şi mai mulţi oameni care îşi doresc să contribuie”, a declarat Utku Ogrendil, CEO PayPoint Services.
„Dăruiește Viață, alături de peste 350.000 donatori persoane fizice, a finalizat Spitalul promis pentru a crea condiții mai bune de tratament pentru copiii cu boli grave. Acum visul nostru merge mai departe – vrem să construim, la Marie Curie, Primul Campus Medical Pediatric din România. O promisiune pe care o putem îndeplini doar cu sprijinul celor care cred în visul nostru. De aceea, ne bucurăm să avem alături parteneri care să ne sprijine să ducem mesajul nostru mai departe.” – Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață.
„Proiectele Dăruiește Viață au un impact național pentru că aduc o schimbare radicală întreg sistemului de sănătate din România. În Campusul Medical Pediatric se vor trata copii din toată țara în cele mai bune condiții, aici, acasă. Este important ca cei care vor să pună o cărămidă la acest proiect să aibă cât mai multe opțiuni disponibile, indiferent de tipul de donație pe care vor să-l facă.” – Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață.
Despre PayPoint
PayPoint România este principalul operator de plăți în numerar pentru o gamă variată de servicii, disponibil în aproximativ 26.000 de puncte de retail. În prezent, PayPoint asigură încasarea plăților pentru majoritatea furnizorilor de utilități și servicii din România. În locațiile partenere, clienții pot efectua plăți numeroase pentru: facturile de utilități (electricitate, gaze, apă etc.), telefonie fixă și mobilă, rate, asigurări, roviniete, RCA, internet și cablu sau servicii de securitate. Reţeaua naţională de POS-uri PayPoint oferă şi acceptarea la plată a cardurilor pentru bunurile şi serviciile achiziţionate în locaţie.
Despre Dăruiește Viață
De mai bine de 12 ani, Dăruiește Viață construiește și reconstruiește secții, spitale, speranțe, investind peste 76 mil. euro în sistemul medical din România, fonduri strânse exclusiv din donații și sponsorizări. Peste 500.000 donatori persoane fizice și peste 10.000 de parteneri corporate s-au alăturat proiectelor Asociației. Dăruiește Viață a oferit sprijin bolnavilor de cancer în relația cu Autoritățile, a modernizat mai multe secții de oncologie adulți și copii din țară (Brașov, Timișoara, Cluj, București) și a demarat cel mai mare proiect de implicare socială din ultimii ani: construcția Spitalului de Copii de la Marie Curie (inițiativa #NoiFacemUnSpital). Spitalul a fost finalizat și dat în folosință începând cu aprilie 2024. Aici se tratează copiii internați la Spitalul Marie Curie, în secțiile de: oncologie, neurochirurgie, chirurgie, terapie intensivă. De asemenea, blocul operator cu 5 săli de operație este complet funcțional. Proiectul continuă cu o a doua clădire pentru a crea aici Primul Campus Medical Pediatric din România și a le oferi acces tuturor copiilor la condiții moderne de tratament.
Dăruiește Viață s-a implicat activ și în perioada pandemiei de coronavirus, ridicând două unități modulare de triaj la Sibiu și la București, Spitalul Modular 1 Elias pentru pacienții cu COVID-19 (o investiție de aprox. 2.6 mil euro), Spitalul Modular 2 Piatra Neamț (o investiție de aprox. 2.7 mil euro) și sprijinind cu echipamente de protecție și echipamente medicale peste 140 de unități de îngrijire, din 102 orașe. În total, Dăruiește Viață, cu sprijinul donatorilor și sponsorilor, a distribuit 17 tone de echipamente de protecție în toată țara.