Rezumat:
Tinerii sportivi care se antrenează pentru a deveni campioni la baschet în cel de-al treilea camp de pregătire organizat de Real Betis Baloncesto și IG HOOPS vor avea ocazia să își “pună ghetele în cui” pentru câteva ore și să se lase inspirați de actualii campioni și modele: Ana Maria Brânză, Virgil Stănescu, Emanuel Cățe, Antonio Nedea și DELIRIC.
Prin evenimentul special de la Cineplexx Băneasa, de miercuri 27 iulie, ora 17:00, organizatorii își doresc să cultiveze ideea de echilibru fizic și mental în rândul tinerei generații printr-un concept inedit: “planul de joc în care sportul îi pasează decisiv educației, iar aceasta marchează pentru sănătate” – așa cum spune cel mai bine promotorul evenimentului, Ionuț Georgescu. Fără distracție însă… bucuria baschetului nu ar mai fi aceeași!
Evenimentul Play Smart nu ar fi fost posibil fără sprijinul lanțului de cinematografe Cineplexx care a acceptat imediat propunerea de a se alătura inițiativei educative și a pus la dispoziție o sală, plus întregul suport tehnic astfel incat copiii și părinții prezenți să aibă parte de o experiență cât mai plăcută la cinema:
“De câte ori ni se prezintă oportunitatea, încercăm să ne implicăm în astfel de acțiuni menite să promoveze sportul ca parte indispensabilă din stilul de viață al oricărui copil sau tânăr sănătos. Dacă până acum Cineplexx a susținut proiecții de film dedicate și demonstrații sportive în cinema, de această dată multiplexul din Băneasa va găzdui o dezbatere susținută de profesioniști, având la bază disciplina, ambiția și succesul. Inițiativa Real Betis Sevilla și IG HOOPS este absolut lăudabilă și sunt sigură că va avea ecouri și dincolo de sala de cinema”, adaugă Madalina Panțucu, Marketing & PR Manager – Cineplexx România.
Primul super speaker, Emanuel Cățe, este unul dintre cei mai importanți baschetbaliști români ai zilelor noastre, deschizător de drumuri și model pentru tinerii pasionați și lider al naționalei României. Un alt adevărat lider prin exemplu prezent la workshop este Ana Maria Brânză, campioană olimpică, mondială, europeană, dar și un ambasador excelent de brand. Discursul va fi continuat de Virgil Stănescu, fost căpitan al echipei naționale de baschet masculin, antreprenor, speaker, suport pentru sport.
Un campion on&off the court, care va veni însoțit de unul dintre tinerii înscriși în programul GO SCOLARSHIP, cel mai nou proiect al său, Antonio Nedea. Acesta joacă handbal la CSM București, echipă alături de care a obținut locul 1 la Turneul Final în sezonul 2020-2021.
În final, headliner pe scenă este DELIRIC. Artist, antreprenor, vlogger – o inspirație pentru puștii prezenți în sală, dar și pentru tinerii și adolescenții români.
Cineplexx este unul dintre cei mai importanți operatori de cinematografe din Europa Centrală și de Est, cu o experiență de peste 50 de ani în industrie. Compania operează în prezent peste 60 de cinematografe în 12 țări: Austria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Albania, Macedonia de Nord, Grecia, Italia și România. La aproximativ un an de la intrarea pe piața românească, Cineplexx deține deja cinci locații – Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș.