Rezumat:
[yasr_overall_rating size=”large”]
Am fost la Deliria, duminica. Urmeaza si un scurt montaj video, dar dincolo de emotii, idei, culoare, muzica, dans, sunt lucruri pe care le-am aflat ulterior si care sunt la fel de „amazing” ca show-ul in sine. In primul rand, a fost coplesitor sa vad o sala arhiplina pentru DELIA. Delia care canta pitigaiat „Vino la mine”, „N-am stiut” sau alte piese de duzina.
Dar apoi am inteles ca timpul transforma oameni si DELIA din cantareata a ajuns artista si din artista a devenit BRAND si am privit tot show-ul ca o desfasurare de forte ca pentru un brand. Si totul a fost ireprosabil. Practic, peste 8000 de spectatori am reusit sa patrundem in „mintea” Deliei, o lume de poveste, plina de culoare.
De la „Parfum de fericire” si pana la „Gura ta„, de la Carla’s Dreams, Adrian Despot, Gabriel Cotabita pana la Deepcentral, Delia a trecut de la emotie sincera, la tumult, nostalgie, extravaganta. In plus, Delia a reinterpretat piese celebre precum „Hey Mama„, „Crazy in love” sau „Bitch Better Have My Money” in stilul sau provocator si senzual. Si totusi, ce piesa mi-a placut mai mult? Aflam impreuna din randurile care urmeaza…
➡ Delia si rochia ei de 20 de metri lungime
O alta surpriza a show-ului a fost momentul in care a fost filmat videoclipul pentru piesa „Ce are ea„, de pe albumul „Deliria„. Imbracata intr-o rochie alba, lunga, pe care au fost proiectate flori si elemente grafice, Delia a emotionat publicul cu o poveste magica si o interpretare senzationala. Rochia a fost creata pentru acest moment pentru care s-au folosit peste 20 de metri de material special ales.
➡ 130 de costume personalizate
Cele peste 130 de costume personalizate folosite in acest show au fost create la Cluj, de catre o echipa de designeri coordonata de stilistul show-ului, Catalin de la Berlin.
Delia a facut probe de costume saptamani intregi pana a ajuns la combinatia perfecta, iar in timpul show-ului a avut, de multe ori, doar 30 de secunde pentru a schimba tinuta, make-up-ul si hair-ul. In total, artista a schimbat 12 tinute, iar acestea au cuprins piese de peste 2000 de euro.
➡ Ecrane LED montate pe parchet!
Ecranele Led speciale folosite in acest show, s-au miscat atat pe orizontala-verticala, cat si oblic, in momentul furtuna al piesei “Da, mama”. Ecranele nu au fost doar in spate si lateral in modul clasic, ci si pe parchetul scenei, o premiera in Romania!
Podeaua de led a completat grafica cu momente unice, toate in ton cu ce se intampla pe scena si in jur. O alta premiera in Romania a fost masca 3D imensa din centrul scenei – povestitorul acestui show care a prins viata prin tehnologia de mapare produsa de catre cei de la Les Ateliers Nomad.
➡ Masca 3D uriasa
Pentru ca totul sa mearga perfect in privinta mastii, cei de la Les Ateliers Nomad au testat initial cu o masca in miniatura, pentru ca apoi, cea reala sa fie taiata prin tehnologie laser dintr-un material pe care sa se poata proiecta perfect. Grafica a cuprins desene originale pentru Welcome To Deliria facute de catre Delia Mihai. Intregul concept de grafica a fost dezvoltat pe parcursul a 2 luni, un proces complicat datorita faptului ca fiecare moment al show-ului a fost personalizat.
Productia intregului show Welcome To Deliria a fost asigurata de catre cei de la Arena Events si de catre cei de la Prolyte – cea mai mare firma producatoare de scene si elemente de scenotehnica din lume. Aparatura pentru sunet a venit din Franta de la L’acoustics, lumini din Olanda si Cehia de la Robe si Martin – light designer – Daniel Serban. Tot prin cei de la Arena Events, a fost adus un specialist din Olanda care a ajutat cu niste motoare complicate, inca o premiera in Romania, printre care amintim si liftul prin care a intrat Delia in scena.
➡ Oamenii cheie din spatele show-ului Deliria
Regizorul Welcome To Deliria a fost Adrian Tapciuc. Cu un CV impresionant, acesta a organizat show-ul astfel incat toate momentele sa contina elementul de senzational si a gandit totul exact ca intr-o transmisie live, care sa tina mentina minut cu minut atentia pulicului.
Welcome to Deliria a avut si un producator de top, respectiv Ortansa Ichim –producatorul de continut X Factor alaturi de care Delia a lucrat ani de zile in vestitul show de televiziune.
Echipa de beauty a Deliei a fost formata din Ana Mironescu (make-up) si din Camelia Negrea (hairstyle), persoane alaturi de care artista a lucrat in nenumarate randuri.
Coregrafii show-ului au fost Bogdan Boanta si Andra Gheorghe Cocuta – aceasta din urma este persoana alaturi de care Delia a invatat sa danseze la un nivel profesionist, in cadrul unui spectacol televizat de profil. Dansurile din acest an au fost de o complexitate marita fata de anul trecut, Delia insasi a avut o portiune cu grad marit de dificultate, moment pentru care a repetat alaturi de balet saptamani in sir.
Din concertul „Welcome to Deliria” nu au lipsit nici piese ca „Cine m-a facut om mare„, „Unde dragoste nu e„, care se regasesc pe noul album, „Deliria„, disponibil in magazinele de specialitate. Noul material discografic, care este disponibil in magazinele de specialitate, mai contine hiturile „Da, mama„, „Gura ta„, „Cum ne noi„, dar si alte piese noi ca „Ce are ea„, „Fulg„, „Fum si scrum” etc.
Momentul piesei „Cine m-a facut om mare” a avut ca puncte cheie melancolia, sensibilitatea si jocul, iar Delia a fost inconjurata pe scena de 18 copii de la scoala de dans ‘The Brothers Family’ a lui Piticu de la Simplu, baloane, bomboane si leagane. Iar piesa „Unde dragoste nu e” a fost plina de energie, coregrafie si despre momentele ‘nebune’ ale existentei noastre.
O alta surpriza a show-ului a fost momentul in care a intrat Adrian Despot, iar cei doi artisti au interpretat hitul „Vino la mine„, single parodiat de catre cei de la Vita de Vie, in urma cu cativa ani. Iata ca in Welcome to Deliria, cei doi au cantat impreuna celebra melodie, dar si Basul si cu toba mare, marcand astfel un moment istoric.
Show-ul „Welcome to Deliria” s-a incheiat cu o furtuna de confetti, lasere, fum, Delia a interpretat magistral hitul „Da, mama„, iar publicul a fredonat alaturi de excentrica artista toate versurile, alaturi de ropote de aplauze si miscari de dans. Si pentru ca ne plac premierele, tot pentru prima oara in Romania, chitaristul trupei Alex Turcu si claparul Michael Massier au cantat in aer, la o inaltime de peste 7 m! Tot cei doi au fost responsabili de productia muzicala a intregului show.
In urma acestui succes fulminant, Delia va porni intr-un turneu national cu The Essence of Deliria, varianta concentrata a show-ului de la Sala Palatului, concert ce va fi disponibil atat pentru publicul larg, cat si pentru petrecerile corporate.
Si acum la final, unul dintre momentele mele de suflet din show-ul Deliei
[yasr_visitor_votes size=”large”]
Chiar imi place Delia. O ascult cu placere. Dar piesa aia ” Gura ta” mi se pare ca are niste versuri stupide. Noroc ca o salveaza melodia. In my opinion 🙂
Eu sunt pur si simplu fascinat de piesele ei…Poate si pentru ca am motive 🙂