Rezumat:
Daniela Alexandru s-a născut pe 11 iunie 1969, este căsătorită şi are un băiat. A terminat cursurile Universităţii Artifex cu specializare în Economia Comerţului, Turismului şi Seviciilor, iar în prezent administrează un business de cadouri şi decoraţiuni interioare. Dar dacă lucrurile nu par cu nimic deosebite până acum, rândurile vor începe în curând să se coloreze…
REPORTER: De ce ai ales pictura ca mod de petrecere a timpului liber?
Daniela: Pentru că desenul îmi place de când eram copil, iar legatura cu pictura o am din şcoala primară, de prin anii 80 de la profesoara de desen care m-a încurajat sş mi-a împărtăşit secretele acestei arte. La acea vreme foloseam acuarela, iar desenele îmi erau expuse la expoziţiile de la Clubul Copiilor de la acea vreme. Şi când eram la şcoală toate caietele mele erau pline cu desene pe care le făceam în timpul orelor. În prezent pictez pe pânză în ulei şi îmi doresc să particip la o expoziţie. Încă nu mi-am îndeplinit acest vis…Pot spune despre mine că sunt o “pictoriţă” amatoare şi nu pot spune că tablourile mele sunt realizate tocmai după regulile şi tehnicile unui tablou pictat în “ulei”, dar am încredere în ceea ce fac.
REPORTER: De ce pictura pe ulei?
Daniela: Tehnica picturii in ulei este mai deosebita fata de celelalte. Poti picta cu pensula cat si in “cutit”. Vopseaua se poate aplica in straturi mai groase obtinand efecte speciale. Uleiul se usuca mai greu si ai timp sa poti corecta micile greseli sau modificari ale culorilor, se poate ajunge la o compozitie minunata. În plus, picturile in ulei sunt trecutul artistilor- pictorilor faimosi si poate fi viitorul unei persoane care investeste in arta.
Reporter: Cum alegi temele pentru un tablou?
Daniela: Tema preferata : natura, iar florile imi dau cel mai mult un sentiment de nostalgie pentru că în redarea lor pun mult suflet si multa culoare. Imi mai place natura statica si pictura abstracta. Pe langa pictura ma pasioneaza si fotografia care ma ajuta foarte mult in alegerea temelor. Transform fotografia intr-un tablou unic.
REPORTER: Ce culori folosesti mai des si de ce?
Daniela: Culorile sunt prezentate peste tot in natura. De obicei folosesc culori vii, calde, luminoase pentru ca da mai multa naturalete lucrarii, mai multa stralucire.
5. Un mesaj pentru tinerii care vor sa picteze…
Daniela: Pictura este materia dominanta utilizata de catre pictori si care pune în aplicare diferite materiale (pigmenti si pudra, guase, uleiuri, acrylic, cerneala, etc.) destinata exprimarii personale si creerii operelor de arta. Cuvîntul pictura denumeste de asemenea si opera însasi creata cu aceasta tehnica. Fiecare om are o pasiune, a mea e cea de a picta. Chiar daca esti artist sau doar amator si ai talent, dar nu ai avut timp sa studiezi si sa practici pictura, fi curajos si asterne pe hartie sau panza ceea ce simti. Intr-o zi vei reusi !